Dealul însufleţit
Mănăstirea Hadâmbu din Dealu Mare este un loc de tihnă şi linişte pentru suflet.
Articol de Ştefan Daraban, Iaşi, 12 Aprilie 2012, 21:46
"După o istorie zbuciumată şi insuficient elucidată în toate detaliile şi sinuozităţile sale, adeseori cu aspecte contradictorii, se poate afirma că mănăstirea cunoscută îndeobşte sub denumirea tradiţională de Schitul din Dealul Mare sau sub cea actuală, mai simplă, dar şi mai cuprinzătoare de Mănăstirea Hadâmbu a trecut în ultimii 10-15 ani printr-un vădit reviriment, printr-o perioadă fără precedent de renaştere din propriile sale vestigii.
Ceea ce se ştie sigur, atât din pisania ctitoriei, cât şi din unele documente domneşti, este faptul că, în anul 1659, voievodul Gheorghe Ghica i-a dăruit lui lani Hadâmbu, fost chelar, un loc „în pădurea laşilor, la Dealul Mare", pentru a construi acolo o biserică si că această biserică avea hramul de ziua „Naşterii Precistei şi Născătoarei de Dumnezeu", adică la 8 septembrie. Este limpede că noua aşezare monahală, care a luat cu vremea proporţiile unei mănăstiri, s-a numit apoi „Hadâmbu", după numele ctitorului ei".
Am reprodus parte din biografia lăcaşului care se recomandă a fi cel ma vizitat aşezamânt monastic din afara Iaşului - Mănăstirea Hadâmbu.
Întâmplarea face să fi ajuns acolo pe Dealul Mare, chiar deasupra satului cu acelaşi nume, cu mai mulţi ani în urmă, într-o vreme când totul era în paragină. Doar resturi de ziduri, bălarii şi ruinele unei bisericuţe peste care se aşternuse uitarea şi indiferenţa. Doar unii dintre bătrâni îşi mai aminteau de ceea ce a fost cândva. Nimeni nu avea cum să anticipeze minunea, pentru că ceea ce este astăzi la Hadâmbu pare să fie din domeniul irealului. Un aşezământ care impresionează. Ziduri de nouă incintă, lânga ruinele de altădată, care nu mai sunt ceea ce au fost.
Totul într-o armonie şi de un gust estetic aparte. Un loc de tihnă şi linişte pentru suflet. Un spaţiu al credinţei şi evlaviei spre care îşi îndreaptă paşii oameni de pretutindeni. Întorcându-mă în timp, gândind la ceea ce a fost, nu pot spune decât ca Dealul Marea a fost însufleţit de oameni cu har. I-am întâlnit acolo, între ziduri, am stat de vorbă cu ei, dar şi cu cei care ajung de departe să-şi bucure mintea şi sufletul.