Ce mică-i lumea şi ce mare-i sufletul de copil
Copiii din Buhalniţa trimit mesajul lor de inimă, de solidaritate şi de susţinere în Japonia.
Articol de Ştefan Daraban, Iaşi, 17 Martie 2011, 18:55
Buhalniţa, judeţul Iaşi. Un sat şi o lume a lui venind din adâncimi de vreme. Sat aşezat sub Dealul Cătălina, pe partea care se prăvale spre Curţile Domneşti de la Hârlău, pe care stăruie, ca marturie peste timp, vestigiile unei cetăţi fortificate din timpul traco-geţilor (secolele IV-II Î.C). Cu ceva ani în urmă a fost amenajat, sub o cupolă uriaşă, un muzeu arheologic, asemanător, oarecum, celui de la Cucuteni, aflat la o aruncătură de băţ. Numai ca muzeul n-a fost să reziste "conştiinţelor" zile. Vântul i-a suflat acoperişul, iar sătenii temelia, adică tocmai piatra fortificaţiei, pe care au folosit-o, fiecare cum a crezut de cuviinţă. Mare păcat.
Sate întregi, dejur-împrejur, multe la număr, din trei comune - Cotnari, Cepleniţa şi Scobinţi - îşi trag sevele din istoria care agonizează acolo sus, pe culme. Buhalniţa e unul dintre ele, fără însă a avea vreo legătură cu răvăşirea filelor vechi de istorie. Dimpotrivă…
Scriind acestea, trec peste cele ce se cuvin a fi subliniate ca fiind efigii ale unor strădanii demne de toată admiaraţia şi ajung la munca unui dascăl şi a ciracilor săi - un om care şi-a pus semnătura în culorile vii ale satului, cu însăşi culoarea pasiunii sale. A înfiinţat în urmă cu 32 de ani un cerc de pictură, el fiind profesor de limba şi literatura română. Deloc cu pretenţia de a scoate pictori din copiii satului, el a văzut în culoare şi-n aşternerea ei pe pânză ori carton cea mai la îndemână modalitate de înnobilare a sufletului celor mici. Zeci, sute de fii ai satului s-au prins, la vremea şcolii, în jocul culorilor… Au desenat, au picatat şi-au format un simţ estetic şi au căpătat un echilibru al stării lor de spirit. Dar nu numai atât.
Mentorul, pe numele său, Vasile Aioanei, a mers mai departe. A vrut ca Buhalniţa să fie mai mult decât i-a fost dat să fie. A luat desenele şi picturile copiilor şi le-a trimis, pe cheltuiala lui, în lume, la mari concursuri, în Franţa, Germania, Italia, Statele Unite, Taiwan, Japonia şi peste tot acolo unde limbajul universal al culorilor maiestrit alese se dorea înţeles.
Peste 900 de premii, diplome şi mari premii răsplătesc strădania profesorului şi aplecarea spre frumos a celor mici. Mai mult, copii din Buhalniţa au vizitat Germania, Franţa, Italia şi alte ţări… Până şi îndepărtatul Taiwan a fost admirat de privirea celor care, acasă, văd doar Dealul Catălina. Nu mai spun de oaspeţii ajunşi la Buhalniţa, iubitori de artă şi de frumos, din mai multe ţări, spre a se convinge că "operele" care i-au impresionat în expoziţiile vizitate aparţin, cu adevarat, copiiilor unui sat. Lesne de înţeles mirarea ce i-a cuprins…Povestea e lungă. Adaug doar la cele care deja impresionează, gestul de acum al copiilor-pictori de la Buhalniţa şi al dascălului lor, de a fi aproape de Japonia greu lovită, greu încercată. De acolo au primit cele mai multe premii, acolo sunt cei mai cunoscuţi şi acolo au cei mai mulţi prieteni cărora doresc să le trimită mesajul lor de inimă, de solidaritate, de încurajare şi de susţinere… Lucrări de pictură realizate cu dragoste, cu sufletul şi cu credinţa că ele pot atenua, fie şi cît de puţin, din durerea celor aflaţi în suferinţă.