Care gură a sobei ?

Cînd l-am întâîlnit, pe un ger de crăpau pietrele nu-mi venea a crede. Sprinten îmbrăcat, cu un fel de şăpcuţă de doamne-ajută pe cap, dar înfofolit pe la urechi cu două "căşti" ţesute din lînă şi cu un fular înfăşurat în jurul gîtului, umbla de zor nevoie mare. Ba, chiar a început să râdă când şi-a dat seama că pe el îl caut.

- N-ai astâmpăr, omule, i-am zis, ce-ţi venii să ieşi de la gura sobei?

- Care sobă, dom-le, mi-o tăie scurt, adăugând cu oarece maliţiozitate: poate cea din ciupercărie să fie că alta… de unde?

Aşa am intrat în vorbă cu tînărul de la Dumeşti, din judeţul Iaşi, care, la vremea când satul era, pur şi simplu, amorţit în strânsoarea celor minus 15 grade, căra cu două ajutoare compostul uzat din ciupercăria pe care tocmai şi-a construit-o.

Îl cheamă Liviu Gheorghiu şi este profesor de desen. Un tânăr care, nedorind ca viaţa să-i fie o linie dreaptă, numai ce s-a gândit să se apuce şi de altceva. Mai întâi şi-a zis că o să fie fermier la cultura mare, în câmp deschis, treabă care nu l-a mulţumit pentru că strângea recolta o dată pe an, în timp ce de muncă era tot timpul.

A vrut să facă zootehnie, dar nu i-a mers, pentru că, în cele din urmă să devină ciupercar. A urmat cursuri, a obţinut şi o diplomă, a accesat şi un fond european, despre care acum spune că mai bine nu-l lua, pentru că ratele sunt înrobitoare… Cât despre ciuperci, zice el, "profesorul", înveţi numai muncind pentru producerea lor. Aşa că…

La vremea când mai tot satul stă la gura sobei, depănînd poveştile sărbătorilor care numai ce s-au încheiat, el pregăteşte un nou ciclu de cultură. Scoate afară compostul uzat, dezinfectează ciupercăria şi caută cumpărători pentru noua recoltă, căci ce altceva este mai greu pentru un agricultor care produce decât desfacerea, vânzarea produselor muncii lui.

Şi ca el sunt şi puţinii, ce-i drept, crescători de animale, care, la fel, n-au odihnă, la vreme de iarnă. E o stare anume, pe care o regăsiţi şi-n reportajul sonor, alăturat, pe care vi-l propune Ștefan Daraban.