”C-așa e viața de miner”
Viața minerilor din Valea Jiului - atâția câți au mai rămas - cu bune și cu rele.
Articol de Ilie Pintea, 04 Iunie 2013, 20:27
A fost o vreme când să fii miner în Valea Jiului era o adevărată mândrie, și numai cine cobora în subteran era considerat bărbat adevărat. Lămpașul de miner, casca și salopeta erau precum însemnele unei caste speciale, iar cei care intrau în măruntaiele pământului să dea țării cât mai mult cărbune se bucurau de respect și recunoștință.
Dar toate acestea au trecut. Iconografia comunistă vedea în ei tiparul omului de tip nou, care chema la întreceri socialiste ortacii de la alte mine, iar noul sistem i-a găsit nepregătiți să înfrunte economia de piață, tranziția ori normele europene. Încet, dar sigur mineritul se îndreaptă spre cartea de istorie, pentru că numărul minerilor scade în fiecare an, iar minele se închid una câte una.
Mina Dâlja a fost pusă la pământ cu explozibili, mina Aninoasa a fost închisă în sunet de fanfară, iar minele Petrila, Paroșeni și Uricani vor fi închise pe nesimțite, în virtutea acordurilor europene. Specialiștii spun că mai avem cărbune pentru o sută de ani, dar e prea scump de exploatat, iar minerii se mulțumesc să își aducă aminte cum se lucra pe vremuri, când lămpașul de miner mai însemna ceva.