Bani puţini la bătrâneţe
La Iaşi, pensionarii se împrumută pentru mâncare şi medicamente, iar în Vaslui au rămas în urmă cu ratele.
Articol de Daniela Matei, 29 Iunie 2010, 18:01
La Iaşi, sute de persoane sunt nevoite să apeleze la Casa de Ajutor Reciproc pentru a face aprovizionarea cu alimente sau pentru a cumpăra medicamente.
Bătrânii apeleaza în fiecare vară la astfel de împrumuturi pentru că ratele şi dobânzile sunt accesibile pentru buzunarul lor.
Pensia de câteva mii de lei nu le ajunge să achite nici jumatate dintre acestea. De aceea sunt nevoiţi să facă împrumut la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor, chiar dacă se îndatorează pentru luni întregi.
Raluca Daria Diaconiuc are amănunte.
Aproape 2000 de vasluieni nu mai fac faţă datoriilor. Veniturile mici în comparaţie cu viaţa din ce în ce mai scumpă au facut ca aceştia să nu îşi mai poată achita la timp taxele, impozitele şi, acolo unde e cazul, ratele la bănci.
„Avem la această dată decizii judecătoreşti sau titluri executorii pentru un numar de 1.182 de pensionari din Vaslui. Din cei 1.182 de pensionari cărora le reţinem din bani, 1.147 primesc pensii de asigurări sociale, iar 35 pensii de agricultor. Suma reţinută este de 150.000 de lei, cu 65 la sută mai mare faţă de media lunară a anului 2009”, a declarat Marius Arcaleanu, directorul CJP Vaslui.
„N-am plătit, pentru că nu am avut. Ce iau lună de lună dau copiilor, nepoţilor, pentru că ei au nevoi multe şi banii nu le ajung. Am auzit că îmi vor opri din pensie, dar eu am 422 de lei şi dacă îmi opreşte, mă întreb, eu cu ce mai rămân?!”, se plânge vasluianca Maria Bicu, una dintre persoanele pe a cărei pensie s-a pus poprire, care a stat de vorbă cu Alina Darie, corespondentul nostru..