Bani din miros de grajd şi bălegar

Bat drumul către Dobrovăţ, în zi de duminică, să le arăt unor prieteni veniţi de departe ultima ctitorie a lui Ştefan cel Mare - zidire de la 1504. Drumul din Iaşi până la întâlnirea cu istoria e ca de poveste. În parte, acoperit cu un strat subţire de zăpadă, dar şi cu asfalt la vedere de îndată ce am ieşit din pădurea care se întinde până aproape în buza satului. O lume plină de tihnă cea în care aveam să intrăm şi-n care, cu puţină imaginaţie, mai că-i vedeai pe călăreţii Măriei sale apărând de după dealuri.

Incinta mănăstirii în care am intrat temători pe sub turnul de clopotniţă, "sprijinit" de schele de lemn, de-acum, aproape putrezit, lasă loc primelor impresii… şubrezite. Prietenii mei sunt însă îngăduitori. Aşa e mai peste tot cu monumentele. Ideea e că erau impresionaţi de ceeea ce vedeau, eu abandonându-i, în cele din urmă, în grija unui monah cunoscut din mica obşte de călugări care se îngrijeşte de cele trebuincioase aşezământului. Grija mea era să ajung la "domnul" Vasile… care Vasile, aflasem mai de demult de la profesorul universitar Valeriu Coste, aciuat definitiv în vatra satului, că e un tânăr de mare ispravă în creşterea animalelor. În treacăt fie spus, însuşi profesorul meu de la "Cuza", odată ieşit la pensie, a părăsit Iaşul, şi-a amenajat o căsuţă la Dobrovăţ şi s-a apucat să cultive legume. Dorinţa lui a fost să fie un exemplu pentru săteni şi a şi ajuns, devreme ce este acum vestit în zonă.

Domnul Vasile…

Popistaşu, acesta e numele lui. Popistaşu Vasile. Când l-am văzut nu mi-a venit a crede. Bărbat frumos, chipeş, cu mustăcioară, ailură de actor hollywoodian, ce mai şi, pe deasupra şi elegant. Şi-a cerut scuze că a întârziat la întâlnirea pe care profesorul i-o dăduse în casa părinţilor săi, situată la margine de pădure. Acolo am început discuţia şi acolo aveam să mă conving că am de-a face cu un barbat adevărat.

Are 44 de ani, a făcut o şcoală agricolă şi ca orice tânăr deprins acasă cu animalele s-a hotărât să-şi facă propria lui fermă. A ajuns acum să aibă peste 70 de bovine pe care le creşte numai pentru carne. Are şi o turmă mare de oi pe care le ţine în mai multe locuri, grija lui cea mare fiind acum fătările. Are oi care fac şi câte 2 miei, ceea ce înseamnă că ferma îi merge.

Nu munceşte singur. Soţia este la unul din magazinele de carne deschise în Iaşi, iar fetele, una studentă la Drept, iar cealaltă încă elevă de liceu, stau şi ele la tejghea ori pe lângă coada vacii, la rânit de bălegar şi la făcut curăţenie.

Apropos de bălegar...

"Domnule, îmi zice, dacă simt miros de grajd şi de bălegar, asta înseamnă că am bani. Şi pentru asta muncesc. Nu ştiu dacă fetelor le place să facă ceea ce fac, dar sunt sigur - au aflat că din toate astea iese banul casei." N-aveam cuvinte, ascultându-l. Am deschis microfonul şi am înregistrat. Am auzit-o pe bunica Popistaşu ocărându-i pe cei care şi-au trecu calul şi acareturile pe bătrânii familiei şi se dau de ceasul morţii după ajutorul social dat de primărie.

L-am auzit pe profesorul universitar concluzionând că… dacă ţara ar avea oameni ca "domnul" Vasile, nici de conducători nu ar avea nevoie. Şi am mai auzit că… "domnul" lucrează şi o mare suprafaţă de teren pentru asigurarea furajelor, că a muncit de i-au sărit ochii la amenajarea unui teren de vreo 20 de hectare, care era numai bălării şi mlaştini, pentru ca acum, când este ca-n palmă, să se arate "binevoitori", cum că le-ar aparţine lor pământul respectiv, mănăstirea fiind unul dintre pretendenţi. Dar câte nu mi-a fost dat să aud!

Cert este că "domnul" Vasile e într-adevăr de mare ispravă. A făcut ce n-au făcu mulţi. A dezvoltat un circuit al produselor zootehnice. El cultivă pământul, el creşte animalele, el le taie şi el distribuie carnea prin propriile magazine. Acum aşteaptă numărătoare mielor şi de va fi aşa cum crede, e posibil să ajungă şi pe… vapor cu ei. Vrea să facă export!