Artefacte istorice, conservate de nămolul sărat
O scară din lemn cu o vechime de aproape 3600 de ani va fi expusă în curând la Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe.
Articol de Oana Negrea, Sfântu Gheorghe, 25 Octombrie 2015, 14:06
Scara, împreună cu alte câteva obiecte găsite de arheologi, au fost duse la un laborator din Suceava pentru conservare şi restaurare. Scara a “supravieţuit” atâţia ani pentru că a stat într-un nămol sărat.
Situl este amplasat în nord-vestul Podişului Someşan, la cca. 3 km sud de marginea estică a oraşului Beclean şi cca. 600 m nord-vest de marginea nordică a satului Figa. Situl a fost descoperit in anul 1977 de geologul bistriţean dr. Ioan Chintăuan. Aici au fost identificate structuri, instalaţii şi artefacte care erau folosite la exploatarea sării. În partea vestică a secţiunii a fost descoperită o scară din lemn, veche de 3600 ani, ne informează Oana Negrea.