Animest a ajuns la Cluj
Până duminică la cinematograful Victoria vor fi proiectate scurt şi lungmetraje de animaţie de cea mai bună calitate.
28 Octombrie 2011, 20:43
Festivalul Animest a poposit şi la Cluj-Napoca.
Pentru prima dată, programul clujean al festivalului cuprinde o secţiune amplă, dedicată celor mai tineri spectatori: de la orele 9 şi 11, sunt proiectate, pe toată durata festivalului, scurt şi lungmetraje dedicate copiilor, părinţilor şi bunicilor.
Un moment important va fi şi tributul adus regizorului japonez Satoshi Kon, dispărut în august 2010 şi omagiat de Anim'est 2011 printr-o secţiune retrospectivă. Biletele pentru proiecţiile din cadrul Anim'est Cluj pot fi achiziţionate de la Cinema Victoria, iar preţul unui bilet este de 8 lei. Pentru elevi şi studenţi tariful este de 5 lei.
Competiţiile festivalului vor avea loc sâmbătă şi duminică. Astfel sambata de la ora 18 vor fi proiectate producţiile din competiţia de film românesc, iar duminică de la ora 20 cele din competiţia de videoclip şi advertising.
Ciprian Iancu știe mai multe.