Altfel de medicină
Orădeanul Mihai Piţura a făcut parte dintr-un prim nucleu de oameni cu capacităţi paranormale din România, format în anii ’70.
Articol de Stelian Radu-Cacuci, Oradea, 22 Noiembrie 2012, 17:28
Aceste capacităţi i-au fost descoperite, întâmplător, în anul 1968, în timp ce efectua stagiul militar. Un coleg de-al său a fost împuşcat accidental la poligonul de tragere. Mihai Piţura a ţinut mâinile deasupra rănii, pentru a opri sângerarea, în timp ce rănitul era transportat la spital. Plaga s-a vindecat parţial, într-un mod accelerat, în timpul transportului. Medicul a raportat „fenomenul” comandantului unităţii militare, care a dispus transferul lui Mihai Piţura la un spital militar şi, ulterior, în grupul cercetătorilor fenomenelor paranormale.
Marile puteri ale lumii, SUA şi fosta URSS, efectuau asemenea cercetări la o scară mult extinsă. Armata l-a trimis la Moscova, sub acoperirea de spectator la Olimpiadă, pentru a o evalua pe vindecătoarea Djuna, cea care îl trata pe Brejnev. Misiunea a eşuat din cauza faptului că vindecătoarea era bine păzită de securitatea sovietică. Nucleul de cercetători a fost dizolvat de Nicolae Ceauşescu în anul 1982, odată cu scandalul provocat de „Meditaţia transcedentală”, deşi experimentele fuseseră aprobate iniţial de forurile fostului PCR.
Mihai Piţura „vede” halo-ul energetic al bolnavilor – fapt normal doar în condiţii de laborator – şi ştie locul suferinţei. Disfuncţiile organice le poate deosebi, trecând cu mâna şi simţind variaţiile calorice, ca un fel de radar energetic. Totuşi, Mihai Piţura spune că omul nu poate produce bioenergie; aceasta este de natură cosmică. Niciun om nu poate vindeca, ci doar poate activa procesul de vindecare.
Cum anume, aflaţi ascultând reportajul colegului nostru Stelian–Radu Cacuci.