Altfel de artă
Un sălăjean este specialist în grafică tridimensională, o tehnică specială prin care își realizează creațiile.
Articol de Adrian Lungu, Sălaj, 09 Ianuarie 2013, 17:39
Sălăjeanul Ion Pop din localitatea Gâlgău pe Someș i-a surprins până și pe cei mai renumiți sculptori din țara noastră după ce a reușit să realizeze sute de lucrări în metal după o metodă la care a lucrat aproximativ 50 de ani.
Lucrările sunt realizate din fier după o serie de schițe din răchită concepute pe baza unor desene pe care Ion Pop le concepe noaptea. Dimineața intră în atelierul său și începe să prelucreze metalul cu ciocanul. Uneori lucrează luni în șir la o singură lucrare, dar rezultatul este remarcabil. Lucrările bărbatului i-au umplut casa și curtea, regăsindu-se inclusiv pe pereții exteriori ai locuinței.
După îndelungi discuții la telefon, Ion Pop a fost de acord în cele din urmă să-mi povestească despre lucrările sale pe care nu le-a considerat niciodată ca fiind opere de artă, ci mai degrabă sentimente cu care s-a trezit peste noapte. Una dintre cele mai impresionante lucrări este Cina cea de Taină, la care a muncit luni în șir, dar și o lucrare care reprezintă o mașină de tortură. Lucrarea a fost realizată dintr-o singură bucată de lemn la care a muncit sute de ore.
I s-au facut de-a lungul timpului mai multe oferte, dar le-a refuzat, supărat fiind că arta a devenit pentru mulți mai degrabă o afacere. Ion Pop consideră fierul mai prețios ca aurul, iar lemnul asemenea vieții omenești.