Oameni care mișcă România. Invitați: Dinu Săraru și Mihai „Miguel” Gane

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (19 septembrie, ora 21:05) - Emisiunea: „Oameni care mișcă România” - Realizator: Ioana Brușten - Bine v-am găsit la o ediție de colecție „Oameni care mișcă România”. Ioana Brușten sunt eu și astăzi am privilegiul și bucuria de a fi alături de doi invitați, de doi oameni absolut fabuloși. Maestrul Dinu Săraru, unul din titanii literaturii contemporane românești, și Mihai „Miguel” Gane, cel mai citit poet în Spania și în America Latină, numit chiar fenomenul Miguel Gane. Vă mulțumesc că suntem împreună, maestre! Vă mulțumesc că ne-ați primit la dumneavoastră acasă și că ați făcut posibilă această întâlnire.
Dinu Săraru: Vă mulțumesc și eu că sunteți aici, în calitate de scriitoare și monitorizatoare a discuției noastre și mă bucur să-l salut pe prietenul meu, Miguel Gane, care este mândria mea personală ca scriitor și mândria României ca un poet spaniol atât de cunoscut în Spania și în America Latină, deopotrivă cu cel mai mare scriitor spaniol din zilele noastre, cu care m-am întâlnit eu în Golful Finic, Marquez. De altfel, și editura care l-a tipărit pe Marquez l-a plimbat și pe Miguel în toată America Latină și am fost foarte mândru. L-am descoperit eu într-o informare de la Radio France International și am făcut rost de telefonul lui și l-am sunat într-o seară și s-a legat această prietenie cu care mă mândresc și sunt bucuros că i-am cunoscut și părinții care au crescut un copil atât de înzestrat și atât de mare poet și i-am invitat și la conacul meu de la Slătioara. Și a fost o mare bucurie și astăzi, doamnă colegă scriitoare. Mă bucur să-l salut încă o dată pe Miguel și să-i spun cât sunt de mândru că am primit cărțile lui și le-am citit și le-am tipărit poeziile lui extraordinare în revista mea, „Clipa”.
Realizator: Îmi doresc ca după întâlnirea de astăzi, după discuția noastră de astăzi, să îl cunoască pe Miguel mai mulți dintre compatrioții noștri și să ajungă un poet extrem de citit și în România, nu numai în America Latină și în Spania, să fii și la tine acasă, deși cred că acasă este și Spania în egală măsură, dar și aici, în locul de unde ai plecat, să fii la fel de cunoscut. Vreau să vă mai spun că alături de noi, astăzi, este și domnul Jorge Jiménez, directorul Institutului Cervantes din București și, tot de la Institutul Cervantes, Iuliana Sârbu. Maestre, aș începe prin a vă întreba, pentru că mi-am adus aminte și l-ați pomenit pe Gabriel García Márquez puțin mai devreme, și mi-am adus aminte de pasiunea dumneavoastră și de întâlnirea dumneavoastră cu el, despre care ați povestit în alte interviuri, de aceea vă întreb: în ce măsură întâlnirile esențiale din viața noastră cu oameni esențiali ne marchează sau chiar ne schimbă destinul?
Dinu Săraru: Să știți că întâlnirea cu Marquez a fost și rămâne, deși sunt atât de bătrân, un moment crucial în sufletul meu, pentru că mi-am dat seama, discutând cu el în Golful Finic, unde ne aflam amândoi și el împreună cu Mercedes, soția lui, și cu cei doi fii, și cu Mendoza, cu care prietenul lui, scriitor și biograf, m-am întâlnit cu el, pentru că, și i-am și propus atunci, în discuția asta, m-am întâlnit cu el în colțul lumii țărănești, în cultul lumii țărănești, al resturilor și al canoanelor și al obiceiurilor și al tradiției, și lingvistice, și morale și filozofice și l-am întrebat pe el: Cum ați găsit atâta fantezie în scrierile dumneavoastră și în romanul care v-a făcut celebru? Cum v-a ajutat fantezia să ajungeți la poveștile astea nemaipomenite? El mi-a spus: Dacă nu exista bunica mea și țăranul columbian, n-aș fi ajuns, pentru că eu sunt departe de fabulația bunicii mele și de mitologia țărănească filozofică a țăranului columbian. Dar v-aș propune să facem o asociație internațională a scriitorilor care s-au aplecat asupra lumii țărănești din toată lumea. Și el a zis: Ai dreptate și să îmi scrii când ajungi acasă statutul acestei societăți.
Realizator: S-a întâmplat asta, maestre?/abranescu/ilapadat
Dinu Săraru: Să vă spun, când am ajuns acasă, mi-am dat seama că, deși era Márquez, și era scriitor mondial recunoscut de toată lumea, el era un străin pentru dictatura din România. Și nu puteam să îi scriu unui străin, pentru că niciodată n-ar fi ajuns scrisoarea la el. Și în anul acela, când i-am propus eu să fac un statut, apărea la București, culmea, în același timp, de dictatură și de cruzime a dictaturii, când n-aveai voie să vorbești cu un străin și să corespondezi cu el, a apărut la București, într-o traducere exemplară a unui mare scriitor, și critic, și artist al cuvântului Mihnea Gheorghiu, romanul care l-a făcut celebru pe Márquez. Vă dați seama ce împrejurări contradictorii în țara asta. Și din inițiativa mea s-a ales praful.
Realizator: Ăsta a fost momentul istoric, din păcate. Atunci ce-ar fi putut să fie, ce ar fi putut să fie...
Dinu Săraru: Ar fi putut să fie o mare șansă pentru... și acum aș vrea să vă spun că vă apreciez foarte mult pentru că ați spus că ar trebui scriitorii ca „Miguel” să fie și acasă cunoscuți cum sunt în toată lumea și America Latină. Și vă apreciez foarte mult pentru că nu există la scriitorul român o solidaritate așa cum a fost în cazul lui Márquez, datorită influenței pe care Carlos Fuentes a avut-o asupra scriitorilor spanioli care s-au solidarizat toți din America Latină ca să-l pună în față pe Márquez. Asta e o demonstrație extraordinară de solidaritate. Și acestei solidarități îi datorează și „Miguel” șansa lui de a fi scriitor mondial. Aveam nevoie de un Carlos Fuentes ca să strângă scriitorii și să îl pună în față pe Márquez, căruia i-a spus chiar așa de la mașina de scris: să nu pleci de acolo până nu îmi dai romanul. Și așa s-a întâmplat cu Márquez, în biografia lui spune că a stat și și-a vândut și mașina de călcat ca să termine romanul, și tot ce avea prin casă. Ei, această solidaritate nu este proprie încă intelectualului român, din păcate.
Realizator: Încă. Să sperăm că e încă acest lucru.
Dinu Săraru: Încă. Dar vă apreciez pentru că ați adus în discuție acest subiect.
*
"Oameni care mișcă România", la Radio România Actualități.
*
Realizator: „Miguel”, am spus că ești supranumit fenomenul „Miguel” Gane. Și acum pentru cei care nu te cunosc, aici, în România, pe scurt, povestea ta este cam așa: la 9 ani am înțeles că ai plecat din România, din Lerești, un sat din România. Ai plecat după părinții tăi, care lucrau deja acolo de câțiva ani. Ai învățat foarte repede limba spaniolă, te-ai apropiat de lumea cărții, de lumea cărților, a scrisului. Și totuși, și totuși, studiile tale s-au dus în cu totul în altă direcție. Am citit că ești dublu licențiat în drept și în administrarea afacerilor. Cum ai ajuns la poezie, cum s-a născut povestea asta frumoasă internațională?
Mihai „Miguel” Gane: Păi sunt mai mulți factori care au influențat, să zic așa, începerea carierei mele. Primul factor important a fost o figură, o persoană care mi-a arătat limba spaniolă. Este vorba despre Rafael. A fost primul meu profesor particular, să zic așa. Dânsul m-a învățat casteiană, m-a ajutat să-mi fac temele, mergea cu mine când trebuia să mă duc la fotbal, antrenamente sau...
Realizator: Deci, iată, întâlnirile esențiale din viață.
Mihai „Miguel” Gane: Absolut. Eu l-am avut pe Rafael și, în același timp, el a pus sămânța care mai târziu a înrădăcinat în mine, în sensul că dânsul îmi făcea cadou cărți să citesc. Și, în același timp, el scria poezie, dar de o formă foarte amateur, să zic așa, adică doar pentru el, doar pentru soția sa. O făcea din hobby și din pasiune, pentru că nu poți să scrii poezie dacă nu ai un pic de pasiune.
Și ca tot copilul, să zic așa, care are nevoie de un ghid, eu îi urmăream creațiile și am început să scriu pentru că, într-un fel, voiam să mă asemăn cu dânsul și după curiozitatea, după elementele vitale de care m-am înconjurat un de-a lungul anilor, emigrația, viața la țară, vorbeam despre țară cu Dinu, au fost elemente care au crescut în mine și au înflorit, că și în ziua de astăzi îmi place să descopăr foarte, foarte multă informație, pe care o am înăuntru încă și nu știu.
Realizator: Ce face din ceea ce scrii tu, din poezia ta, ce face să ajungă la inima celor care te citesc, pentru că nu există să nu ajungă la inima lor atunci când vorbim de un așa succes?
Miguel Gane: Poezia se compune dintr-un element esențial, adică tu trebuie să te identifici cu ceea ce citești, să te regăsești în ceea ce citești, ca să simți. Cred că este factorul principal, regăsirea cititorilor se află creațiile mele, în poeziile mele, pentru că vorbesc despre anumite elemente comune, despre anumite subiecte de care toți ne lovim de-a lungul zilei şi mai este ceva foarte esențial, vorbesc pe un limbaj care este înțeles, care poate fi înțeles și de un public mai tânăr, care s-a îndepărtat de poezie de-a lungul anilor. Eu scriu în limba castiliană și vorbesc de ceea ce am trăit eu acolo. Vorbesc de persoane care au 18, 19, 20, 21 de ani pentru care poezia li se părea un lucru foarte, foarte, foarte îndelungat. Nu mi se pare nicio atracție. Eu am încercat să folosesc un limbaj comun, am încercat să vorbesc despre o tematică comună. Și uite că așa au început să-mi creez, să zic așa, numărul și de urmăritori pe rețelele de socializare și nu numai, și numărul de poezii scrise și cariera mea.
Realizator: Ai spus un mare adevăr, faptul că tinerii sunt sau erau sau se simțeau departe de poezie. Maestre, de câte ori în ultimii ani și în ultimii mulți ani nu s-a spus în spațiul public că poezia, vorbesc de spațiul românesc, nu mai este gustată, că tinerii nu sunt interesați, că nu citesc, că nu le este aproape, că nu-i interesează. Uite, avem lângă noi un contraexemplu viu, doar că e adevărat, el este citit în Spania și în America Latină, nu în România.
Dinu Săraru: Din păcate, la noi se citește din ce în ce mai puțin și tineretul nu mai are timp de poezie, pentru că și poeţii s-au îndepărtat de poezie. Eu o spun cu regret că poeţii tineri practică o poezie a absurdului și a licențelor sexualiste și poezia lor nu găseşte drumul spre inima cititorului și poeţii singuri au îndepărtat cititorul tânăr de poezie.
Realizator: N-au găsit reţeta potrivită.
Dinu Săraru: Tineretul nu se regăseşte în poezia tânără de astăzi din România, din reviste, din televiziune, din radio, din ce se reproduce. Ce vreau să vă spun? Pe mine m-a impresionat extraordinar de mult când am citit prima poezie, pe care l-am rugat pe Gane să mi-o traducă el şi era atât de firească, atât de omenească, încât eu bătrân m-am simţit tânăr și m-am simțit că sunt în universul lui și acolo, spune el la un moment dat câte mii de kilometri sunt față de iubirea lui, la mii de kilometri. Vă dați seama ce frumos a exprimat asta și am publicat prima poezie în traducerea lui Miguel, așa, în ”Clipa”. A fost o surpriză de la el. Scrie o poezie atât de umană, atât de firească, atât de adevărată, atât de sentimentală, fără afectare. E atât de cuceritor în poezia lui, încât poţi să fii tânăr, poţi să fii bătrân, poţi să fii foarte bătrân, în poezia lui te regăseşti cu sentimentele tale, pe care le-ai trăit sau ai mai vrea să le trăieşti o dată, cum a fost cazul meu.
Realizator: Şi mai mult îmi doresc din acest moment să citesc în limba română poeziile lui Miguel, după ce v-am ascultat pe dvs. spunând ceea ce ați spus. Şi uite, deși să spune că tinerii nu agreează neapărat această formă, această specie literară, tinerii pot să iubească poezia. Mă gândeam că am citit că în martie a fost un recital, a avut un recital de poezie pe o platformă de socializare și a fost un record de urmăritori de vizualizare, 95.000 de oameni pe Tiktok./lcoman/ilapadat
Şi TikTok-ul este un spațiu prin excelență al tinerilor. Deci, probabil că marea lor majoritate erau tineri. Uite ce factor coagulant a fost acolo tocmai poezia.
Dinu Săraru: Dar e şi universul spaniol special. Are o mai mare deschidere față de literatură și față de poezie. Îmi dau seama când sună asta, că primul ministru al Spaniei a spus o dorința lui e să luptăm pentru foamea de viitor. Extraordinar, foamea de viitor, adică foamea de mai bine, de mai multă cultură, pentru că el, eu îmi dau seama când a formulat asta, că e un om politic foarte cult și foarte informat în spațiul umanist. Când spui că își dorește ca Spania să fie cucerită de foamea de viitor, este o poezie întreagă în această formulă, foamea de viitor. Și noi nu....
Reporter: Îmi doresc să ni se facă foame și nouă în România.
Dinu Săraru: De viitorul cultural, de viitorul spiritual, de viitorul identitar și de viitorul istoriei naționale.
*
Oameni care mișcă România, la Radio România Actualități.
*
Realizator: Vreau să te întreb cât anume din rădăcinile tale de la Lerești alimentează inspirația, filonul acesta al inspirații pentru tine?
Miguel Gane: Mi-ar plăcea să am un procentaj, dar cred că acolo mereu există o esență băgată în substanța cu care mă ocup eu, care își are originea la Lerești. Până la urmă, vă spuneam că nu pot să fug nici de figura mea ca imigrant și mă refer că dacă mă duc acolo, sunt de aici, dacă vin de aici sunt de acolo. În același timp, nu pot să fug nici de, să zic așa, trecutul pe care eu l-am avut în România până la nouă ani, nici de amintirile, nici de copilărie și nu pot să fug nici de lucrurile pe care le trăiesc acum, adică... și le descopăr, toate tradițiile și toate lucrurile legate de cultura populară românească. Pe mine mă invită să continuu încă, să descoper mai multe lucruri și să scriu despre ele, normal, chiar dacă scriu în altă limbă, dar asta nu contează, pentru că până la urmă, vorbeam despre García Márquez, tu citești pe García Márquez și te regăsești într-un fel în plăcerea cu care el scria. Tu citești pe Gioconda Belli, este o poetă din Nicaragua, și tu te regăsești, chiar dacă esența noastră este foarte diferită. Asta încerc și eu să fac și eu cu rădăcina mea de aici, să o transpun în ceea ce fac.
Realizator: Pe lângă volumele de poezii, ai scris și un roman, "Când o să te faci mare", și era viața privită prin ochii unui copil de nouă ani. Cred că a fost experiența ta personală acolo, nu?
Miguel Gane: Da. În mare parte din roman se compune, este o ficțiune autobiografică, cum se numește genul. Se compune din elementele pe care eu le-am trăit când eram aici, eu și familia mea, dar nu numai, ci și cei cinci milioane de români care au emigrat de-a lungul anilor 2001, 2002, 2003 în Occident, în căutarea unui viitor mai bun. Am compus cartea răspunzând la o întrebare care ni se pune tuturor migranților de-a lungul anilor: De ce ai venit? Şi încă o întrebare ce ni se punea aici, acasă: Ce-ai găsit când ai ajuns acolo? Eu cu astea două elemente am compus "Când o să te faci mare", „Cuando seas mayor” este titlul, este o frază cu care mama și părinții spun copilului când își abandonează țara, când își abandonează satul în cazul ăsta: când o să te faci mare, o să înțelegi de ce am luat decizia asta.
Realizator: Maestre credeți că în România, dacă Miguel nu pleca la Madrid, atunci când avea nouă ani, aici ar fi ajuns, scriind ceea ce scrie, pentru că talentul există în el, el este că e Miguel, că e Mihai, talentul este acolo, aici, ar fi ajuns să se bucure de recunoașterea pe care o are acum?
Dinu Săraru: Trebuie să recunosc că mi-e greu să cred, pentru că și limba spaniolă este mondială și limba română este foarte bogată și foarte metaforică, dar foarte identitară și mai greu de tradus. Dar, cred că și societatea spaniolă e mai deschisă spre cultură decât astăzi în România.
Realizator: Și cred că piața de carte de acolo este mult mai ofertantă.
Dinu Săraru: Asta este că nu înțelegem că fără cultură, fără poezie, fără teatru adevărat, fără roman, fără literatură și tradiție, nu înțelegem că nu se poate să ne cuprindă foamea de viitor./rpatulea/ilapadat
Realizator: Maestre, să știți că pe lângă lozinca pe care dumneavoastră spuneți că ați urmat-o toată viața, aceea că este mai importantă lupta decât succesul pentru cel care își dorește gloria, mi-a plăcut și mai mult decât asta o vorbă pe care tot dumneavoastră ați spus-o: Să nu lași ziua de mâine pe mâna altcuiva. Și mă gândeam dacă asta înseamnă că nu trebuie să ne abandonăm visurile.
Dinu Săraru: Păi, toată viața mea am fost convins de lozinca asta, că gloria aparține celor care iubesc lupta mai mult decât succesul. Eu am fost credincios acestei lozinci și, dacă vreți, la 91 de ani și șapte luni scriu în fiecare săptămână în „Adevărul online” o tabletă care se numește „Fals jurnal de ieri și de astăzi” și e citită în același timp la Slătioara, și la Madrid, și la New York, peste tot în aceeași clipă. Și mă agăț de acest obicei al meu și de această tabletă a mea din „Adevărul online”, pentru că ea mă ține în viață și am avut o senzație la un moment dat că nu am vârsta pe care o am și că aș scrie un roman. Și am scris, în săptămâna în care împlineam 91 de ani, înainte de a împlini 91 de ani în săptămâna aceea o nuvelă care s-a tipărit „Am onoarea, domnule colonel!”. S-a tipărit în mii de exemplare și s-a difuzat la chioșcurile de ziare. Și acum, alaltăieri, am avut chef să scriu o carte ca și când n-aș avea 91 de ani.
Realizator: Miguel, pentru tine cum arată ziua de mâine, generic vorbind?
Mihai Gane: Păi, o să public un nou volum de poezii la sfârșitul anului. Abia aștept. O să apară în octombrie, cu aceeași casă editorială, în aceeași formulă, cu aceeași echipă. Se numește „Puedes hacer lo que quieras”, „Poți să faci ceea ce vrei”. La anul vreau să scriu o carte pentru copii.
Dinu Săraru: Foarte frumos!
Mihai Gane: Mulțumesc mult! După, la anul vreau să scriu o carte pentru copii. Am o poveste de spus. Am /.../ acolo, în Lerești chiar. Am semnat-o tot cu aceeași editură a mea. Și vreau să mă apuc de un roman. Am câteva idei pe care vreau să le transpun și, în același timp, vreau să-mi continuu recitalele și toate cele prin orașele latino-americane și în Spania.
Realizator: Îmi doresc să le citim și în românește cât de curând, să te descopere cât mai multă lume. Îți doresc succes! Vă mulțumesc din suflet pentru întâlnirea de astăzi. Așa cum am spus de la început, a fost un privilegiu și o bucurie să fiu alături de dumneavoastră, maestre Dinu Săraru, alături de tine, Miguel, pe care, uite, te-am descoperit și eu cu această ocazie. De aia spun că ar fi minunat ca în limba română să citească cât mai multă lume creațiile tale. Mulțumesc din suflet colegei și prietenei mele Ruxandra Săraru, pentru că a făcut posibilă această întâlnire minunată de astăzi. Mulțumesc dacă ne-ați urmărit până la final. Să fiți cu toții sănătoși, să nu uitați că este esențială cartea în viața noastră, cultura, că fără suntem doar niște viețuitoare, ca atâtea alte specii de pe pământ, dar nu putem să fim numiți trestii gânditoare. Ioana Brușten sunt eu. Mulțumesc tuturor! Toate cele bune!