România, "coerentă şi solidară în faţa pericolului extern"

În ultima vreme, parcă totul se tulbură în jurul nostru. Potenţialele noastre repere se prăbuşesc unul după altul. Cum simţiţi, cum parcurgeţi, cum comentaţi această perioadă?

Emil Hurezeanu: Ceea ce trăim de 25 de ani este cursul plin de surprize previzibile însă, plin de contradicţii normale ale democraţiei. Şi atunci, aş spune că momentul este, din nou, de confuzie, dar suntem în situaţia în care confuzia, crizele, toate astea implodează sau explodează acum în spaţiul public, în interiorul spaţiului politic, dar tot acest stat, cu aceleaşi resurse sau cu aceleaşi instituţii şi organisme uneori, nu cu aceleaşi persoane însă, care au ilustrat conflictul şi scandalul, va găsi şi remediile.

Realizator: Ce le-am putea spune celor ce văd că această clasă politică păţeşte ceea ce păţeşte, ies la iveală toate aceste lucruri? Cum credeţi că se va face această schimbare, dacă nu de generaţie, cel puţin de mentalitate?

Emil Hurezeanu: Sunt mai multe scadenţe. E scadenţa celor 25 de ani care au trecut de la o mare răsturnare; e apoi, scadenţa pe care ne-o impune criza economică, financiară, şi în Europa, mai mult decât la noi până acum, chiar criza politică prelungită. Deci, crizele astea cer soluţii - este a doua scadenţă. Şi a treia scadenţă ţine, să zic aşa, de epuizarea unor formule pseudodemocratice, care mai mult au viciat democraţia în ultimul timp. Trecând mulţi ani, oamenii şi-au dat seama că formule prezentate la un moment dat drept valabile erau insuficiente, erau viciate. N-au apărut spitale mai bune, n-au apărut şcoli mai bune, nu s-au întors tinerii din Occident înapoi acasă, aşa cum se întâmplă în Polonia. Am eşuat în mai toate direcţiile.

Dacă nici asta nu mai este o probă a eşecului, atunci nu ştiu care mai e. Deci, toate aceste trei scadenţe, care încă nu echivalează cu marele moment al transformării mentalităţii neapărat, dar, în orice caz, statul se priveşte mai mult decât oricând - e obligat - în oglindă şi constată că trebuie să-şi schimbe protagoniştii, funcţionarii, personalul democraţiei; cred că a sosit momentul ca să fie revizuit, altfel selectat.

Tot acest stat găseşte, oarecum, remediile, cel puţin în faza în care îşi declară tumorile. Imediat ne grăbim să spunem: "bun, dar ce facem? Aici e cutare minister, cutare serviciu secret, cutare funcţionar... De ce n-aţi făcut-o până acum?" Nu spui niciodată atunci când ai de-a face cu diagnosticul cel mai sever pe care ţi-l dă un medic că îţi pare rău că nu s-a întâmplat mai repede. Dar atâta timp cât trăieşti, cât încă e posibil tratamentul, cât diagnosticul nu vine prea târziu, e ok, e în ordine, dar trebuie trase concluziile. Trebuie schimbată paradigma democraţiei instituţionale, cum funcţionează Parlamentul, cu câţi membri, cum se face selecţia, să se îndrepte spre politică oameni mai integri şi mai competenţi.

Realizator: Cum reuşim să-i convingem pe oamenii de bună credinţă, pornind de la simplul gospodar de sat până la profesorul excepţional sau la doctorul excepţional care stă în banca lui, cum îi putem convinge să intre în acest joc politic, pentru că jocul a fost viciat şi există o reţinere. Oamenii de bun simţ stau acasă.

Emil Hurezeanu: Se vor crea licuri libere, ca să zic aşa. Nu se va întâmpla de la o zi la alta sau peste noapte acest lucru. Eu susţin de mulţi an că şi oferta financiară este o provocare sau este o ispită. Aşa cum tinerii dotaţi se îndreaptă spre studii economice sau joburi multinaţionale sau în bănci, tot aşa, la un moment dat, cei mai dotaţi oameni din societate pot să se gândească, aşa cum se întâmplă şi în alte ţări, unde sistemul politic funcţionează mai bine, e mai eficient, sunt mai mulţi oameni competenţi şi mai puţini oameni neoneşti. Deci, trebuie recâştigată încrederea în sistemul democratic. E un moment greu, pentru că sistemul democratic trece prin câteva încercări mari. Şi în alte ţări, unde a funcţinat mai bine şi unde el e mai credibil decât la noi şi de mai multă vreme şi din cauza asta suntem nevoiţis ă facem faţă tuturor relelor acum.

Asistăm, totuşi, la transformările care ţin de metehnele noastre culturale mai mult decât de salubrizarea politică din perspectiva democraţiei normative. Nu ne salvează acum locuitorii unei alte planete cu instrumentele lor aseptice. Noi suntem acum victimele unor efecte întârziate ale transformărilor instituţiilor şi ştim că, în cazul nostru, oamenii multă vreme ascultă, se prefac că sunt supuşi, devin chiar complicii unor procese cu care nu sunt de acord şi, la un moment dat, ieste puroiul şi oameii fug, demască, denunţă, recunosc, se creează un moment de comoţie publică şi pentru unii el poate fi echivalent cu cel al mântuirii, să zicem.

Ei, să nu ne amăgim. Nu va fi asta. Eu cred că acum suntem între două trenuri, între două mări, sună o marcă de vin foarte bun din Bordeaux, între două procese, dar cred mai mult în puterea de exasperare a oamneilor decât în instrumentele noi, mai ascuţite, ale noilor feţe din politică. La un moment dat, exasperarea şi terminarea răbdării pot să facă mai mult.

Realizator: 16 noiembrie îl putem considera un astfel de moment, un vârf de exasperare?

Emil Hurezeanu: Exact, este până una-alta referinţa cea mai încurajatoare în procesul acesta.

Realizator: Iată că istoria în jurul nostru este foarte nerăbdătoare şi se întâmplă lucruri grave. Ei, aceste lucruri ar trebui să ne pună pe gânduri şi, mai ales, pe treabă.

Emil Hurezeanu: Da. Pe de altă parte suntem o ţară coerentă şi solidară atunci când este vorba de spectrul unui pericol extern. Suntem o ţară recalibrată în mod univoc spre alianţe strategice cu tablele de valori occidentale. Avem apoi un organ sau un releu sensibil al pericolului extern şi nu este prima oară de la 1711 încoace când ştim că sunt mai mari pericolele care vin dinspre Est decât dinspre Vest. Deci, toate acestea sunt atuuri mult mai importante la o adică, decât scandalurile interne. Sigur că o ţară cu mai mute şosele, autostrăzi, cu mai multă încredere a cetăţenilor în conducători şi în ei înşişi rezistă mai bine într-o încercare externă, dar nu suntem în situaţia de a traversa o încercare externă noi, nemijlocit. Sigur că ceea ce se întâmplă acum în Est nu depinde de noi.

Anumite efecte ale conflictului extins şi escaladat, de la faza de conflict local şi de la războiul hibrid dintre Rusia şi Ucraina, la un război total între Ucraina şi Rusia - există încă posibilitatea acestor trasnformări - ne-ar afecta în mod nemijlocit, ne-ar afecta, dar afecta întreaga Europă şi nu suntem decât în postura de observatori deocamdată, dar aceste pericole ar trebui să fie cel mai serios semnal de alarmă pentru întărirea instituţiilor în ţară şi ar trebui să ne facă conştienţi că există pericole şi mai mari decât nesfârşitele noastre erupţii parohiale de scandaluri interne.

Realizator: Aveţi um discurs pe care eu mi l-aş dori extins în primul rând la structurile publice şi, în general, de ce nu, şi la alte posturi private. Credeţi că vom reuşi, ţinând cont de toate aceste provocări, să schimbăm puţin faţa presei, de la senzaţional, de la preocuparea pentru business, spre o zonă în care să creăm o anumită stare de spirit?

Emil Hurezeanu: S-ar putea să fim uneori captivii conjuncturilor, care sunt mai interesante şi mai spectaculoase dacă nu ne ocupăm cu calm şi puternic conflictual de subiecte mai proxime. Suntem, poate, într-o confuzie conceptuală, încă teoretică. Eu cred mult în curiozitatea intelectuală a majorităţii celor care ne privesc sau ne ascultă, în buna lor credinţă, şi ştiu că românii fac parte dintre cei mai vii, mercuriali, inteligenţi, plastici europeni, şi în sensul adaptării lor uşoare la fenomenele bune, din păcate, şi atunci când se pot autoînşela sau plia în faţa unor fenomene negative, rele.

Dar nu văd de ce acum, încă în democraţie, în timpul păcii, în cel mai bun moment al istoriei noastre moderne, cu o ţară aproape întreagă în sud-estul Europei, totuşi cu speranţe, cu oraşe întregi care au supravieţuit războaielor, cu încă proiecte de autostrăzi, când alţii nu mai au cu ce să le termine, cel puţin noi nu le-am început, deci este bine, eu cel puţin mă bazez pe - spun o platitudine - partea plină a paharului, pe capacitatea oamenilor de a înţelege lucrurile. În ce mă priveşte, vreau să spun că de câte ori m-am bazat pe capacitatea maximă, cea mai mare de înţelegere a interlocutorilor mei, muţi, pe care nici nu îi văd, nici nu îi aud şi invizibili, nu m-am înşelat niciodată. Adică, mă bazez pe calităţile cele mai importante ale celorlalţi.

Audio: Apel matinal