O sansa pentru viata
Liga Studenţilor din Târgu Mureş va derula campania de donare de sânge „O şansă pentru viaţă”
Articol de Mihaela Breazu, 27 Mai 2009, 10:29
Incepand de pe 24 si pana in 29 mai, Liga Studenţilor din Târgu Mureş va derula campania de donare de sânge „O şansă pentru viaţă”, acţiune în urma căreia organizatorii speră să se recolteze în jur de 160 de litri de sânge necesari pentru transfuzii. Începând de astăzi şi până vineri, studenţii vor distribui circa 3.500 de pliante informative în principalele pieţe ale oraşului, în centruul municipiului, precum şi în campusurile universitare din Târgu Mureş, pentru ca oamenii să ştie că pot face donări de sânge pe parcursul a cinci zile. Scopul campaniei îl constituie este atât sensibilizarea tinerilor cu privire la importanţa actului de donare de sânge, cât şi sprijinirea Centrului Regional de Transfuzie Sanguină din Târgu Mureş, care se confruntă cu deficit de sânge.