Motoare încinse la Paris
Atenţia iubitorilor de automobile este îndreptată în aceste zile către capitala Franţei, unde sâmbătă se deschide pentru publicul larg Paris Motor Show.

Articol de Mihaela Breazu, 28 Septembrie 2012, 12:41
Salonul auto a adunat cele mai recente modele de la mai bine de 30 de mărci auto.
Pentru români ştirile au început să vină înca de joi, când s-au lansat pentru presă, câteva modele noi Dacia.
Printre acestea se numără şi automobilul urmaş al Loganului, care va fi scos din producţie de la sfârşitul acestui an.
Audio: Roxana Vasile a profitat că ziariştii au fost lăsaţi la târg cu două zile mai devreme şi ne spune care sunt atracţiile ediţiei din acest an de la Salonul Auto de la Paris.