Mânăstirea Izvorul Mureşului

În comparaţie cu locurile despre care am vorbit până acum la această rubrică, de geografie sacră a României, recomandarea de azi ar putea părea mai puţin spectaculoasă. Totuşi, Mânăstirea Izvorul Mureşului merită toată atenţia noastră. O mânăstire nouă, despre care puţină lume ştie. Un lăcaş închinat lui Dumnezeu, într-un loc în care aproape nimeni nu se asteapta să il găsească. La poalele munţilor Hăşmaş, în Harghita, nu departe de locul în care Oltul şi Mureşul izvorasc împreuna pornind să spintece Transilvania, soarele se răsfrânge în albul unei mânăstiri noi, dar de o frumuseţe rară – Mânăstirea Izvorul Mureşului. Un singur lucru pare în preajma ei de neînţeles: brâul de ziduri care o înconjoară, - sute de tone de piatră groasă, fortificată, cladită asemenea cetăţilor medievale. Biserica albă are o singură turlă ridicată deasupra naosului. Intrarea se face printr-un antreu deschis, pictat, sprijinit pe piloni şi cu arcade brâncoveneşti. Pictura bisericii este realistă, destul de austeră, cu un desen rotund bine conturat, predominând nuanţele de gri şi bej. Privind dindărătul zidurilor grele care ascund Mânăstirea Izvorul Mureşului, mânăstirile din Moldova sunt aproape dar, totodata, atât de departe. Cheile Bicazului sunt unica trecere către nord, îngusta trecere către o alta lume.