Lăsaţi fără asistenţă medicală.
Populaţia din sudul judeţului Vâlcea nu beneficiază de asistenţă medicală.

Articol de Ana-Maria Cîrstea, Râmnicu Vâlcea, 27 Octombrie 2011, 13:24
La mai bine de o jumătate de an de la decesul bărbatului în faţa Spitalului din Bălceşti-Vâlcea, după închiderea unităţii medicale din localitate, populaţia din sudul judeţului Vâlcea nu beneficiază de asistenţă medicală care să fie asigurată de un centru de permanenţă sau de un centru multifuncţional, atât de promise de către autorităţi.
Acestea din urmă susţin în continuare că centrele vor fi date în folosinţă în cel mai scurt timp, timp în care însă oamenii se văd nevoiţi să se îngrijească singuri.