Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Lansarea volumului Merci, o carte de bucate specială

Un proiect al comunității franceze în beneficiul copiilor străzii

(foto: Sorina Man)

Articol de Sorina Man, 16 Decembrie 2013, 17:43

Joi, 12 decembrie 2013, la reședința ambasadorului Franței la București și în prezența excelenței sale, domnul Philippe Gustin, a fost lansată o carte de bucate specială, care se va vinde în beneficiul copiilor străzii. Este o inițiativă a comunității franceze care sprijină și prin acest proiect fundația Parada, o organizație cunoscută pentru acțiunile de intervenție și inserție socială a copiilor și a tinerilor străzii.

Este o carte cu mesaj. Pagina de copertă redă imaginea unui material brut, structurat, chiar cu fisuri, de culoarea bazaltului, un cenușiu închis ca cel al asfaltului. În bucătărie ar putea fi imaginea unei plăci de gătit, a unei pietre de copt. Pentru cei care cunosc povestea din spatele cărții, ea sugerează cumva ideea străzii, a vieții dure a copiilor străzii. Pe acest material întunecat iese în evidență ca o lumină o grămăjoară de condimente care pot da gust, sau o mână de firimituri. Micile inițiative din partea comunității, micile ajutoare care pot veni chiar sub forma achiziționării cărții sunt în fond niște firimituri pe care le putem dărui fără efort celor aflați în nevoie, dar care adunate pot însemna ceva. Intitulată „Merci”, cartea transmite un mesaj de mulțumire tuturor celor dispuși să ofere aceste firimituri.

(foto: Sorina Man)

Ideea, ca și realizarea cărții, le aparține unor francezi care trăiesc în România.

Nathalie Blondeau este cea care a inițiat și a coordonat proiectul. Ea a adunat 50 de rețete din cele testate la atelierele de gătit (“Cuisine du monde / Bucătăria lumii”) organizate în fiecare lună de o asociație a francezilor și francofonilor din București, AFB – accueil des français et des francophones à Bucarest. Tot ea a convins cinci maeștri ai artei culinare , Philippe Dupré , Samuela Le Torriellec, Ștefan Popescu, Andrei Tamaș, Nicolai Tand, cinci șefi care lucrează în restaurante de top din București, să contribuie cu câte o rețetă.

Anne Thiery și Igor Ujcic, artiști vizuali care lucrează în România de aproape un an , s-au ocupat de machetarea și ilustrarea cărții.

Banii rezultați din vânzarea celor 2000 de exemplare, care se găsesc la librăria franceză Kyralina, vor fi folosiți de Caravana - unitatea mobilă de intervenție socială stradală a fundației Parada, care se ocupă din 1996 de copiii străzii din București. Parada a fost înființată tot de un francez, clovnul Miloud Oukili, care a avut ideea de a utiliza arta circului ca metodă de intervenție socială.

( În fotografie: Anne Thiery, Igor Ujcic, Natalie Blondeau)

Ionuț Șerban Jugureanu, director executiv al fundației Parada:

" „Parada” a început prin circ. Miloud Oukili - clovn francez de origine - care a venit în 1992 în România, a descoperit copiii străzii din Gara de Nord (mulți care fugiseră din orfelinate) și a început să lucreze cu ei prin intermediul artei circului. Cum el nu vorbea românește iar cum copiii nu vorbeau franceză, aceasta era modalitatea cea mai adecvată de a comunica. În 1996 el a fondat Parada." (n.n. Nasul roșu, de clovn, este însemnul fundației: un nas roșu contra indiferenței!)

(foto : Sorina Man)

"De atunci și până acum, încercăm să utilizăm arta circului ca metodă de intervenție socială. Încercăm să-i atragem pe copii, să-i mobilizăm, să-i valorizăm, să-i facem să se simtă bine, după care încercăm, evident, să rezolvăm și problemele locative, probleme , de acte de identitate, probleme familiale, de violențe , de abuz, ș.a.m.d., probleme pe care le trag cu ei de mici. Încercăm să-i îndrumăm și aducem și spre școală , sau – pe cei mai mari - spre formări profesionale. Încercăm deci să avem și o acțiune de integrare. Independent de asta, acțiunea de ajutor de urgență umanitar este indispensabilă pentru că nu poți vorbi de integrare atâta timp cât timp copilului îi e foame, cât copilul stă în stradă, e dezbrăcat, e neglijat ș.a.m.d. Trebuie să ne gândim în primul rând la supraviețuire, la probleme medicale, la ajutorarea lor pentru a obține acte de identitate, documente care le îngăduie să beneficieze de drepturile sociale, de drepturile medicale la care, teoretic, orice cetățean al României are dreptul, iar după aceea să încercăm și să-i aducem pe o cale de integrare."

(foto : Sorina Man)

"Fondurile obținute prin vânzarea cărții Merci vor fi folosite în principal pentru Caravană, care este unitatea de intervenție socială stradală, unitatea mobilă, și care se adresează copiilor care stau în stradă. De trei ori pe săptămână , în intervalul 8,00 - 24,00, Caravana - care are 3 asistenți/operatori sociali - iese în stradă și este în contact cu copiii străzii. Oferim o masă caldă dar oferim mai ales un contact și o înțelegere a problemelor cu care se confruntă și pe care încercăm să le identificăm, să stabilim o relație de încredere și după aceea să încercăm să-i și ajutăm prin oferirea de servicii de asistență mai adaptate.", ne-a declarat Ionuț Șerban Jugureanu, director executiv al fundașiei Parada.

AUDIO:

Apel matinal: În direct cu Victor Negrescu, vicepreședintele PE
Matinal 12 Decembrie 2024, 18:53

Apel matinal: În direct cu Victor Negrescu, vicepreședintele PE

Apel Matinal, de luni până vineri de la ora 08.30.

Apel matinal: În direct cu Victor Negrescu, vicepreședintele PE
APEL MATINAL: Despre evoluția prețurilor la energie electrică
Matinal 04 Decembrie 2024, 19:07

APEL MATINAL: Despre evoluția prețurilor la energie electrică

Apel Matinal, de luni până vineri de la ora 08.30.

APEL MATINAL: Despre evoluția prețurilor la energie electrică
Apel matinal: În direct cu fostul judecător al CCR, Petre Lăzăroiu
Matinal 03 Decembrie 2024, 07:55

Apel matinal: În direct cu fostul judecător al CCR, Petre Lăzăroiu

Apel Matinal, de luni până vineri de la ora 08.30.

Apel matinal: În direct cu fostul judecător al CCR, Petre Lăzăroiu
APEL MATINAL: În direct cu Bogdan Teodorescu, analist politic
Matinal 02 Decembrie 2024, 07:15

APEL MATINAL: În direct cu Bogdan Teodorescu, analist politic

Apel Matinal, de luni până vineri de la ora 08.30.

APEL MATINAL: În direct cu Bogdan Teodorescu, analist politic
Apel matinal: În direct cu președintele AEP, Toni Greblă
Matinal 28 Noiembrie 2024, 18:10

Apel matinal: În direct cu președintele AEP, Toni Greblă

Apel matinal, de luni până vineri de la ora 8.30.

Apel matinal: În direct cu președintele AEP, Toni Greblă
Apel matinal: Iulian Chifu, analist politic
Matinal 27 Noiembrie 2024, 21:17

Apel matinal: Iulian Chifu, analist politic

Apel matinal, de luni până vineri de la ora 8.30.

Apel matinal: Iulian Chifu, analist politic
Apel matinal: Inaugurarea primului tren nou achiziționat în ultimii 20 de ani în România
Matinal 19 Noiembrie 2024, 18:42

Apel matinal: Inaugurarea primului tren nou achiziționat în ultimii 20 de ani în România

Apel matinal, de luni până vineri de la ora 8.30.

Apel matinal: Inaugurarea primului tren nou achiziționat în ultimii 20 de ani în România
Apel matinal: Despre precauții în sezonul gripal
Matinal 13 Noiembrie 2024, 07:00

Apel matinal: Despre precauții în sezonul gripal

Dr. Gindrovel Dumitra, vicepreședinte al Societății Naţionale de Medicină a Familiei, invitat la Apel matinal.

Apel matinal: Despre precauții în sezonul gripal