Îşi riscă viaţa pentru o fotografie
Autorităţile gălăţene sunt nevoite să ia măsuri împotriva celor fascinaţi de gheaţa de pe Dunăre.

Articol de Maria Măndiţă, Galaţi, 05 Martie 2012, 14:40
Încercând să fotografieze cât mai bine sloiurile care curg pe Dunăre şi care au afectat pontoane şi ambarcaţiuni, gălăţenii îşi riscă viaţa urcându-se pe gheaţa de la mal, sau plimbându-se printre cablurile cu care sunt ancorate navele, cabluri întinse la maxim şi care ar putea oricând să se rupă.
Pentru a evita o tragedie, autorităţile au dispus poliţişti pe faleză care să le interzică gălăţenilor să se mai apropie de mal.