Fanii Voltaj, invitaţi la concerte
Miercuri şi joi, trupa Voltaj va concerta la Sala Palatului din Bucureşti.
Articol de Eugen Rusu, 09 Octombrie 2012, 10:37
Înfiinţată în 1982 şi relansată în 98, trupa Voltaj a reuşit performanţa de a lansa o colecţie impresionantă de cântece arhicunoscute.
Am putea umple o emisiune întreagă numai cu hiturile care au ajuns numărul unu în clasamentele din România.
Vara aceasta Voltaj au lansat un album şi o melodie care s-a ascultat de mii de ori, în care ni se oferă o soluţie pentru multe dintre probleme: să dăm vina pe ei.
Acum o dată cu venirea toamnei, baieţii sunt puţin mai melancolici şi ne-au adus un cântec sensibil, ce se numeşte "Lumea e a mea", şi care îl ascultaţi de ceva vreme la Radio România Actualităţi.
Reuşesc să ofere fanilor o stare de bine prin muzica lor, iar cei care iubesc ii răsplătesc pe masură, cumpărându-le albumele şi urmărindu-le concertele ce au loc peste tot în ţară.
Şi dacă tot vorbim despre concerte, trebuie să spunem că trupa Voltaj îşi aşteaptă fanii la două spectacole ce se vor desfăşura mâine şi poimâine la Sala Palatului.
Audio: Despre aceste concerte şi despre alte noutăţi din viaţa celor de la Voltaj, am aflat mai multe în această dimineaţă de la Călin Goia, vocalistul trupei.