Crăciunul "şi-a pierdut semnificaţia în lumea modernă"
Invitat al Apelului matinal, scriitorul Răzvan Codrescu, a spus că în lumea modernă, Crăciunul şi-a pierdut semnificaţia şi nu mai duce cu gândul la naşterea lui Iisus.
Articol de Simona Şerbănescu, 23 Decembrie 2014, 10:31
Suntem în plină perioadă a sărbătorilor de iarnă, perioadă care, la români, începe odată cu postul Crăciunului, în 15 noiembrie şi ţine până la Sfântul Ioan, în 7 ianuarie.
O perioadă bogată în obiceiuri, diferite de la o zonă la alta, care are în centru Sărbătoarea Crăciunului.
Despre cum percepem aceste sărbători şi cum au evoluat ele, am vorbit la Apel matinal, cu scriitorul Răzvan Codrescu.
"Crăciunul şi-a pierdut semnificaţia în conştiinţa generaţiilor actuale poate şi din cauză că, în lumea modernă, denumirea de Crăciun nu mai aduce aminte de semnificaţia sărbătorii, aşa cum se întâmplă în limbile occidentale unde termenul trimite direct la Hristos sau la evenimentul festiv al naşterii", a spus Răzvan Codrescu.
Audio: Apel matinal