Aromele iernii

Coşuleţe pline cu aceste fructe ale Paradisului, puse în mijlocul mesei din bucătărie şi în locurile pe care le iubiţi cel mai mult din casă, o prefac într-o casă a rodniciei şi a ospăţului. Parfumul lor are darul de a vă îmbăta, cu o beţie trează. Gustul lor vă face să simţiţi gustul Raiului. Nu sunt ele, oare, roadele pomilor minunaţi din Grădina lui Dumnezeu ? Nu sunt ele, astăzi, ispite delicioase şi cu totul binefăcătoare ?



Vă puteţi bucura de ele creând supe, sosuri, piureuri, creme şi deserturi săţioase şi savuroase. Îmbinaţi-le cum vă vine şi exersaţi-vă geniul. Veţi descoperi ce comuniune, ce iubire şi ce armonie poate exista într-o simplă reţetă cu fructe. Esenţele de taină care le fac să fie atotdesfătătoare sunt mierea şi mirodeniile: scorţişoara, cuişoarele, vanilia, menta, busuiocul sau anasonul stelat.


Vă propun un desert uşor şi plăcut ca răsuflarea unui înger: piure de dovleac fiert la abur, îndulcit cu miere şi acoperit cu un sos din: mere şi gutui crude, rase fin, mieji de nucă pisaţi sau rupţi în bucăţele, câteva stafiduţe aurii şi miere, bineînţeles, toate exultând de scorţişoară.

Mărul - "Fructul ales"

Mărul şi părul, se spune în urarea Sorcovei, sunt pomii cei aleşi, iar în Cartea Facerii din Biblie stă scris că mărul este cel mai apetisant şi cel mai ademenitor. N-are nimic cu păcatul, dimpotrivă, este binecuvântat de Dumnezeu să ne fie bineplăcut, să ne întinerească, întărească şi cureţe şi să fie atoatevindecător. Şi el, ca mai toate fructele noastre, s-a întrupat din pământul Asiei Centrale, iar în Europa mediteraneeană a venit din China, pe Drumul Mătăsii. Romanii l-au pus sub protectia Pomonei, zeita pomilor şi a poamelor, i-au sporit familia şi l-au răspândit în tot imperiul.


E bine să aveţi într-un coş, pe masă, mere de toate soiurile şi culorile: goldene şi ionatane de Voineşti, Reinette (renet) ... Mărul rotund este imaginea vie a împlinirii, a deplinătăţii iubirii şi a unirii soţilor. A belşugului, rodniciei şi bunăstării. Este o reprezentare a lumii perfecte, de fapt, a Raiului.


Mâncând şi privind mere, veţi gusta şi veţi privi Raiul, cel dinafară şi cel dinăuntru. Degustaţi nişte bunătăţi cu mere vii:


1. Supa de busuioc cu mere. Turnaţi o infuzie de busuioc în bol şi adăugaţi un măr ras, ceapă roşie tăiată mărunt, pătrunjel verde, zeamă de lămâie, puţin usturoi şi ulei de măsline.

2. Sosul din mere rase cu zeamă de portocală, miere şi pulbere de cuişoare. 3. Pasta de nucă cu mere rase, miere, vanilie şi scorţişoară.



Para "Soaţa marului"


Para este perechea mărului: delicată, hrănitoare, parfumată, untoasă şi profund feminină. Mărul şi para - Malum şi Pyra în latină - sunt Adam şi Eva din lumea poamelor. Se crede că agricultorii au început să-i scoată din sălbăticie şi să-i “civilizeze” împreună acum 7000 - 8000 de ani şi se pare că lunga lor căsnicie va dura cât lumea.


Cunoscătorii pregătesc de sărbători o mâncare specială de mere şi pere crude. Le curăţă şi le taie jumătăţi, le acoperă cu vin, alb sau roşu, îndulcit cu miere şi înmiresmat cu rozmarin sau roiniţă, mentă au salvie. Le lasă câteva minute, până se îmbibă bine. Se numeşte malopyra şi are reputaţia că face să înflorească iubirea primăvăratecă în inimile şi în iatacurile îndrăgostiţilor.


O altă reţetă, străveche şi ea, ne învaţă să scufundăm, timp de un sfert de oră, 6 pere întregi, curăţate de coajă, într-un litru de vin roşu, pus pe foc, cu zahăr, scorţişoară, cuişoare, nucşoară, ghimbir şi piper. Perele îmbibate cu vinul înmiresmat se servesc împreună cu sosul de vin rămas, presărate cu coajă rasă de lămâie şi portocală. Perele pot fi, deasemenea, scufundate câteva minute în miere şi savurate cu sos de iaurt şi nuci pisate.


Vă mai dăm o idee: salată de andive cu pere, garnisită cu sos din ulei de măsline, miere şi alune de pădure. E delicioasă alături de brânză moale cu scorţişoară şi ierburi aromate.

Gutuia - "Mărul din Creta"

Dacă para este soaţa mărului, gutuia îi este mamă. E aspră ca şi ţinuturile Caucazului şi ale Cretei, unde creştea înainte de a fi aclimatizată în Grecia. În româneşte, gutuie vine din malum cotoneum, adică “măr de Cydonia” după numele coastei de origine, în Creta preistorică. Acest cotoneum a dat … gutuie. În Transilvania, în schimb, se păstrează până astăzi numele întreg : măr gutui. În Vechea Eladă era un dar de nuntă ce avea menirea să reverse asupra tinerei mirese harurile Afroditei. Solon, primul legiuitor al Greciei, a dat, se spune, o lege ca orice mireasă să mănânce, ca pe o delicatesă, o gutuie, înainte de a intra în iatacul de nuntă, ca primul sărut să-i fie dulce şi plăcut.


Un dar al gutuii este parfumul ei de vrajă, de aceea este minunată crudă, dată pe răzătoare, ca materie pentru sosuri, cu ulei şi ierburi, sau pentru salate de fructe proaspete, cu scorţişoară, vanilie sau cuişoare. Ce spuneţi de un sos de praz crud, tăiat foarte mărunt, cu usturoi, ulei de măsline, salvie şi rozmarin, înfiorat de un sos de gutui cu miere şi suc de portocală sau mandarină ? Dar de un piure de dovleac fiert în suc propriu, la abur, îndulcit cu miere şi îmbogăţit cu nuci şi stafide, pe un pat de gutuie rasă fin, cu miere, scorţişoară şi vanilie ?


Nu pot să nu vă dezvălui că există şi un sos înflăcărat din guturie proaspătă, rasă, mixată cu zeamă de varză … desigur … cu ceva usturoi, ulei, tarhon şi salvie. Vă va învăţa ce-i adevărata înfocare.




"Nuca sau Creierul Vegetal"


Cele mai vechi urme ale nucii în istoria omenirii se află în câteva peşteri din Irak şi au cam 50 000 de ani. Da, aţi auzit bine, 50 000 de ani. “Domesticirea” ei pare să fi început acum 12 000 de ani, la sfârşitul ultimei ere glaciare. E bătrână de când lumea, dar. Un creier plămădit de Dumnezeu din toate principiile nutritive ale Universului, ce se dezvoltă, în fiecare an, ocrotit într-o sferă de materie lemnoasă, ea însăşi un depozit de iod. Mâncând nuci, vă hrăniţi din toată puterea şi inteligenţa Universului.


Nuca … vine din latinescul nux, nucis. Odată cu ea, romanii ne-au adus şi prăjiturelele casei şi ale strămoşilor, colacii şi plăcintele, toate cu miere şi nucă. Ce delicatese putem face cu ea ?


Mai întâi pâine … pâinea cu nucă e sporul casei. Salatele de crudităţi şi fructe sunt de două ori mai puternice şi mai săţioase împlinite cu pastă de nucă sau, pur şi simplu, cu mieji făcuţi bucăţele. La fel, salata de andive cu mere, nucă, busuioc şi nucşoară, cea de spanac crud cu pastă de nucă şi salvie sau salata de praz crud fie cu ienibahar fie cu maghiran.


Tartinele cu brânză moale, untoasă, mixată cu ierburi, pastă sau ulei de nucă sunt voluptate în stare pură … ca, de altfel, şi peştele fript sau făcut la abur, scăldat în sos de usturoi şi nuci pisate sau în mujdei cu cimbru şi ulei de nucă.


Minunate sunt şi :

- salata de vinete cu ceapă roşie, usturoi, pătrunjel, nucă şi ulei de măsline …

- salata de portocale şi mandarine cu miere,seminţe de susan şi mieji de nucă.


Celebrul sos grecesc skordaliá cu nucă, usturoi şi pâine este Alfa şi Omega artei de a găti. Iată cum se face :

- frecaţi usturoiul cu sarea şi cu nuca, în piuliţă, până ce devin o pastă albă.

- înmuiaţi miez de pâine, e mai bine neagră, în apă sau în lapte, şi mixaţi-l cu pasta de usturoi şi nucă, adăugând câte puţin ulei de măsline, până când devine o cremă.


Skordaliá îndumnezeieşte orice şi poate fi ea însăşi o mâncare în sine ... de fapt, un ospăţ domnesc.