Demis Roussos și Coldplay
La inceputul acestui an Demis Roussos s-a stins din viata la varsta de 68 de ani, muzica sa insa, ramane nemuritoare.
Articol de Johann Pohrib, 10 Martie 2015, 21:46
Demis Roussos
Primul nostru invitat in aceasta noapte este Artemios Ventouris Roussos, cunoscut de toata lumea drept Demis Roussos. Nascut pe pe 15 iunie 1946, în Egipt, la zece ani, el a devenit interesat de jazz şi a început să cânte la trompetă. În timpul crizei de la Canalul Suez, Roussos a emigrat împreună cu familia sa în Grecia, unde a fost nevoit să-şi întreţină familia cântând în baruri. În prima formaţie, The Idols, a cântat iniţial la chitară bass, calităţile sale vocale fiind descoperite accidental. În 1968, Demis Roussos a început să lucreze cu Vangelis Papatanassiou şi Loukas Sideras, luând fiinţă Aphrodite's Child, al cărui prim album s-a vândut în peste un milion de copii numai în Franţa, făcându-l celebru în întreaga lume. În anii '70 a lansat albume de succes ca "My Reason", "Happy To Be On An Island In the Sun", "Good Bye My Love, Good Bye", precum şi "Time" şi "Voice and Vision". În 1978, cântăreţul s-a retras de pe scenă şi s-a dedicat familiei. În 1982 a fost coautor al cărţii A Question of Weight împreună cu prietenă să Veronique Skawinska , în această carte povesteşte cu sinceritatea lupta să dusă contra obezităţii . În anii 80 a dus o lupta împotriva stărilor de depresie ce devenea tot mai frecvente. El a scos albumul "The story of Demis Roussos" în 1985, după ce avionul în care călătorea a fost deturnat de terorişti, care l-au ţinut captiv în Beirut. De atunci, el a militat prin muzica sa pentru pace în lume şi protejarea mediului înconjurător.
La inceputul acestui an Demis Roussos s-a stins din viata la varsta de 68 de ani, muzica sa insa, ramane nemuritoare.
Il ascultam in aceasta noapte la mari concerte de pe scenele lumii: Demis Roussos – Live In Brazil 2006.
Coldplay
Baietii de la Coldplay nu credeau ca vor ajunge preferatii Angliei in materie de rock & roll atunci cand melodiile lor au ajuns in fruntea topurilor in anul 2000. Chris Martin (voce/pian), Jon Buckland (chitara), Will Champion (tobe) si Guy Berryman (bas) – au inceput sa cante mai mult din distractie pe cand studiau inca Universitatea din Londra. Au luat cursuri de muzica inca din copilarie si erau fascinati de muzica artistilor Bob Dylan, Stone Roses, Neil Young si My Bloody Valentine.
Coldplay, considerata a fi una dintre cele de mai succes trupe ale noului mileniu, cunoaste faima si succesul pe plan mondial odata cu lansarea single-ului Yellow, de pe albumul de debut Parachutes in anul 2000. Pentru albumul Viva la Vida or Death and All His Friends lansat in 2008, au primit doua Premii Grammy pentru Cel mai bun album rock al anului si pentru Cel mai bun Duo sau Formatie. Tot de pe acest album face parte si single-ul Viva la Vida, ce a primit Premiul Grammy, in calitate de cantecul al anului 2008.
In aceasta seara la mari concerte de pe scenele lumii va propunem sa ascultati cel mai nou material ColdPlay, lansat anul trecut pe 24 noiembrie. "Ghost Stories Live 2014" include un concert filmat cu piesele celui mai recent disc al trupei, înregistrări audio din spectacole şi câteva clipuri. La acestea adaugam Cold Play Live 2012.
Sa va mai spun ca inainte de lansarea oficiala de pe 19 noiembrie 2012 a “ColdPlay Live 2012″ (primul film-concert al formatiei ) s-a organizat un fel de pre-vizionare in cateva zeci de cinematografe din toata lumea (inclusiv Romania, prin reteaua Cinema City), doar pe data de 13 noiembrie.
Daca ati ratat evenimentul bine ati venit la RRA, sa ascultam: Coldplay Live.