4 IN 1: Mariah Carey, Robbie Williams, Shakira și Take That
Ascultăm în această noapta la mari concerte de pe scenele lumii la RRA: Mariah Carey, Robbie Williams, Shakira și Take That.
Articol de Johann Pohrib, 18 Mai 2015, 15:39
In luna iunie 1990, in lumea muzicala isi facea loc un nou nume – Mariah Carey, o tanara cu o voce exceptionala, al carei ambitus se intinde pe 8 octave, iar americanii fredonau “Vision of Love”, primul single al cantaretei, extras de pe albumul ei de debut.
Mariah Carey era backing vocals pentru Brenda Starr, o apreciata cantareata portoricana. In noiembrie 1988, Brenda a dus-o pe Mariah la o petrecere unde din intamplare se afla unul dintre magnatii industriei muzicale, Tommy Mottola, de la Sony Music, caruia a reusit sa-i dea o caseta demo. Plecand de la petrecere, Tommy Mottola a ascultat caseta in masina si i-a spus soferului sa-l duca inapoi pentru a o cunoaste pe tanara interpreta, mai ales ca in acea perioada prioritatea lui era sa gaseasca o concurenta pentru Whitney Houston, care avea contract cu rivala casa de discuri Arista. „Aveam 5 $ in buzunar si dintr-o data m-am trezit cu un milion, avansul pentru contract”, povesteste Mariah.
Albumul de debut al fetei cu voce de 8 octave s-a numit simplu „Mariah Carey”. Solista si-a scris cele 11 piese si s-a implicat considerabil in productia lor. Primul ei single a fost "Vision of Love", in care vorbeste despre implinirea visului de a deveni cantareata, dar si despre incercarile prin care Mariah Carey a trecut cand era copil, inclusiv divortul parintilor ei, desele mutari din casa in casa din cauza atitudinii vecinilor fata de aceasta familie mixta, neobisnuita.
Single-ul “Vision of Love” a transformat-o instantaneu pe Mariah Carey intr-un star, „vocea generatiei MTV”, cum avea sa fie numita mai tarziu. Chiar daca aura ei a mai palit in ultima vreme sic el mai nou album lansat „Me I Am Mariah, The Elusive Chanteuse“ nu s-a bucurat de un succes deosebit Mariah Carey ramane solista care a castigat patru trofee Grammy si a fost nominalizata de 34 de ori la aceste premi si care ne-a incantat cu atatea piese minunate.
Cateva dintre ele le veti asculta in minutele urmatoare cand in seria mari concerte de pe scenele lumii RRA va prezinta Mariah Carey – MTV Unplugged 1992.
ROBBIE WILLIAMS
Robbie Williams, care a împlinit 41 de ani în februarie 2015, s-a bucurat de un succes uriaş după ce a părăsit grupul Take That, lansând o serie de albume şi de single-uri precum "Angels" şi "Millennium" şi semnând un contract cu casa EMI în 2002, în valoare de mai multe zeci de milioane de dolari. Însă, în momentul în care albumul său "Rudebox" a fost lansat în 2006 - urmat de "Reality Killed the Video Star" în 2009 -, Robbie Williams era considerat o prezenţă tot mai ştearsă în peisajul muzicii pop britanice şi care eşuase în încercarea sa de a se impune pe piaţa muzicală americană.
Potrivit Music Week, noul LP al cântăreţului Robbie Williams, intitulat "Swings Both Ways", lansat pe 18 noiembrie 2013, a înregistrat cele mai mari vânzări în precomandă din istoria site-ului Amazon.co.uk. Albumul a devenit deja materialul discografic cu cele mai mari vânzări în prima săptămână după lansare din anul 2013 pe site-ul acestui retailer online, depăşind recordurile precedente stabilite de albume precum "Progress" (Take That), "I Dreamed A Dream" (Susan Boyle), "X & Y" (Coldplay) şi "Lioness: Hidden Treasure" (Amy Winehouse).
Il vom vedea in concert la Bucuresti pe 17 iulie, pana atunci il ascultam la mari concerte de pe scenele lumii la RRA: Robbie Williams - Swings Both Ways Live 2014.
SHAKIRA
Dupa succesul din America Latina, columbiana Shakira a devenit cea mai importanta artista a popului latin de la Jennifer Lopez. Recunoscuta prin abordarea agresiva, influentata de rock, Shakira si-a pastrat controlul creativitatii in ceea ce-i priveste muzica. Ea a scris sau a colaborat la scrierea tuturor pieselor sale si si-a castigat reputatia de artista ale carei versuri sunt ambitioase din punct de vedere poetic.
Asculta rock&roll heavy american, precum: Let Zeppelin, The Beatles, The Police, Nirvana. Si-a scris prima piesa la varsta de opt ani, incepand sa concureze in competitii la varsta de 10 ani si a inceput sa invete sa cante la chitara la varsta de 11 ani. Se povesteste ca a fost data afara din corul bisericii deoarece canta prea tare.
Incercand sa-si construiasca succesul, il angajeaza pe Emilio Estefan ca manager si producator. Mutarea a meritat deoarece albumul “Donde Estan Los Ladrones” (1998) a cunoscut un succes mult mai mare si mai raspandit, 11 saptamani fiind numarul unu pe albumele latine. Melodia “Ojos Asi” a devenit un succes international.
Cand Gloria Estefan s-a oferit sa-i traduca piesa “ Ojos Asi” in engleza, Shakira si-a dat seama ca pentru a cunoaste adevaratul succes trebuie sa se apuce sa invete engleza pentru a putea sa-si scrie singura melodiile. Si-a consolidat pozitia printr-un concert Live MTV.
“MTV Unplugged” a fost scos ca album in 2000 si a castigat premiul Grammy pentru Best Latin Pop Album in 2001, dupa ce in 2000 Shakira a luat acasa premiile Best Female Pop Vocal si Best Female Rock Vocal la aceeasi sectiune latina a premiilor Grammy.
Pentru cei care nu sunt interesati doar de muzica Shakira are un IQ de 140.
Concertul care i-a adus succesul international va este prezentat in aceasta seara de RRA, sa ascultam impreuna MTV Unplugged by Shakira.
TAKE THAT
Băieţii de la Take That au lansat pe 2 noiembrie 2011 în Marea Britanie albumul live Progress Live. Materialul conţine 22 de melodii selectate din concertele susţinute de grup în cadrul turneului Progress Live 2011.
Turneul a avut loc în perioada 30 mai – 29 iulie 2011 şi a cuprins 14 concerte de stadion în Marea Britanie și 6 în Europa.
Pentru prima data in ultimii 16 ani, trupa Take That a concertat live in formula initiala.
Progress Live a fost un festin pentru imaginatie, explorand evolutia si progresul trupei Take That si a lui Robbie Williams din ultimii douazeci de ani.
Show-urile live au inclus cele mai tari hit-uri ale formatiei, in timp ce Robbiea avut si el momentul sau solo cu cele mai importante piese din cariera.
Impreuna Take That si Robbie Williams au vandut peste 80 de milioane de discuri, au avut 13 albume number one, 17 piese ce au ocupat prima pozitie in clasamente, au cantat in fata a peste 14 milioane de fani, au castigat 19 premii BRIT, 8 premii MTV si 5 Ivor Novello ; si lista poate continua.
Ii ascultam in aceasta noapta la mari concerte de pe scenele lumii la RRA: Take That Progress Live 2011.