Sfântul Mare Mucenic Gheorghe
Creştinii îl sărbătoresc la 23 aprilie pe unul dintre cei mai cunoscuţi martiri creştini. Peste 900 000 de români îşi serbează onomastica.

Articol de Remus Rădulescu, 23 Aprilie 2012, 08:38
Sfântul Gheorghe este modelul omului credincios, puternic şi curajos până la sacrificiu. Calităţile acestea l-au făcut să fie unul dintre cei mai cinstiţi sfinţi bărbaţi.
După numele de Ioan, numele de Gheorghe cu derivatele sale este cel mai purtat în lumea creştină.
Deşi biografia sa e îmbrăcată într-o aură de legendă, Gheorghe nu este un personaj de basm popular, ci o persoană istorică.
A trăit în secolul al IV-lea şi a fost general în armata romană pe timpul împăratului Diocleţian (284-305).
Era foarte apreciat pentru vitejia şi înţelepciunea sa. A pierdut însă stima împăratului atunci când a luat apărarea creştinilor.
Diocleţian credea că insuccesele militare se datorau creştinilor care nu voiau să jertfească zeului Apolon, aşa că a început să-i prigonească.
Gheorghe însuşi era creştin şi a căzut victimă persecuţiei. A fost supus la chinuri pentru a renunţa la credinţă şi în final i s-a tăiat capul.
Tradiţia păstrează şi o istorioară în care Sfântul Gheorghe, înainte de a fi persecutat, a salvat o cetate de un animal uriaş care ieşea dintr-un lac şi-i ucidea pe locuitori.
Gheorghe a ucis animalul şi de aceea el este înfăţişat în multe icoane călare şi luptându-se cu un balaur.
Ceea ce este esenţial, însă, la Sfântul Gheorghe este puterea de a opta pentru veşnicie, în condiţiile în care vremelnicia îi era întru totul favorabilă. A renunţat la orice favor lumesc, dar n-a renunţat la credinţă.