Sfântul Ignatie Teoforul

Sacrificiul este ]n orice religie modul prin care se relaţionează cu divinitatea. De-a lungul timpului, oamenii au adus zeilor sacrificii de animale, din roadele pământului, şi chiar jertfe de vieţi omeneşti.

În creştinism, sacrificiul este interiorizat, spiritualizat. Accentul se mută de la sânge la renunţarea interioară în favoarea ascultării de Dumnezeu.

Sacrificiul vieţii a rămas, însă, ca formă superioară de jertfă. În creştinism se cheamă martiraj. O dovedeşte şi Sfântul pomenit la 20 decembrie - Sfântul Ignatie.

Ascultă documentarul lui Mircea Toma despre Ignat:

El a fost episcop în Antiohia, şi a murit ca martir la Roma, în timpul împăratului Traian, pe la anul 107.

Au rămas celebre scrisorile Sfântului Ignatie compuse în timp ce era dus sub pază spre Roma. El îi ruga pe creştinii comunităţilor prin care trecea să nu intervină pentru eliberarea sa, preferând să primească moartea martirică, singura prin care, spunea el, poate ajunge la Dumnezeu.

A sfârşit în stadion ucis de lei. Curajul şi credinţa i-au adus supranumele de Teoforul, adică "purtătorul de Dumnezeu".

Ziua lui se numeşte popular ziua de Ignat. La noi, la români, este ziua în care se taie porcii de Crăciun. Unii spun că sacrifică porcul, dând acestui obicei conotaţii ritualice.

Porcul nu are însă nici-o legătură cu Sfântul Ignatie şi nici cu jertfa creştină. Legătura este cu un obicei păgân precreştin, de a se aduce soarelui sacrificii animale, acum în apropierea solstiţiului de iarnă.

Aşadar, sărbătoarea unui sfânt care s-a jertfit de bunăvoie pentru Dumnezeu s-a suprapus peste un sacrificiu păgân. Creştinul a păstrat obiceiul de a-şi tăia porcul, dar sacrificiul l-a transferat de la animal la om.

Omul este cel care se sacrifică în această zi, postind. Pomana porcului pentru creştinul autentic nu înseamnă să mănânce carne în zi de post, ci să dea de pomană cui nu are. Doar aşa se pot integra în mod potrivit animalul şi stomacul în atmosfera de aşteptare a Naşterii Domnului.