Schimbarea la faţă a Domnului
Creştinii ortodocşi şi catolici sărbătoresc la 6 august Schimbarea la Faţă a Domnului, care aminteşte de arătarea lui Iisus pe Muntele Tabor într-o lumină divină înainte de Răstignire.
Articol de Remus Rădulescu, 05 August 2011, 23:51
Trei ucenici ai lui Iisus Hristos au fost martorii celei mai evidente revelaţii că maestrul lor este mai mult decât un simplu om. Petru, Iacov şi Ioan au văzut pe Muntele Tabor o lumină orbitoare care iradia din trupul lui Iisus. Aşa descriu Evangheliile momentul Schimbării la Faţă.
Iisus Hristos era flancat de două personaje ale Vechiului Testament: Moise şi Ilie, iar un glas din cer l-a prezentat pe Iisus ca pe Fiul lui Dumnezeu de care oamenii să asculte.
Se întâmpla totul cu puţin timp înainte ca Hristos să fie condamnat la moarte şi răstignit.
Schimbarea la faţă este gestul prin care El vrea să-i întărească pe discipolii săi că este şi Dumnezeu şi că destinul său nu avea să se încheie pe Cruce.
Pentru credincioşii care ţin Postul Sfintei Mării, de Schimbarea la faţă este dezlegare la peşte şi la vin.