Sărbătoarea Monoteismului creştin
În a doua zi de Rusalii, creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc Sfânta Treime, o zi dedicată Dumnezeului unic şi întreit în persoane.
Articol de Remus Rădulescu, 04 Iunie 2012, 09:10
Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh – trei nume ale Dumnezeului creştin. După Pogorârea Duhului Sfânt, ziua de naştere a Bisericii, creştinii îşi serbează modul de a fi. Sfânta Treime este izvorul acestui mod de existenţă pentru că este modelul iubirii absolute.
Dumnezeu este unul singur în fiinţă, dar nu este o singură persoană. Sunt trei persoane divine, fără să fie însă trei dumnezei.
E greu, chiar imposibil, ca omul să înţeleagă cu instrumentele logicii modul de existenţă al Dumnezeului Treime. Doar prin credinţă poată să iasă din tiparele gândirii umane şi să accepte existenţa supraraţională a divinităţii.
Când omul a apelat doar la puterea lui de a gândi pentru a-l explica pe Dumnezeu a eşuat în erezie.
Credinţa în sfânta Treime este o dogmă stabilită la primele sinoade ecumenice în secolul al IV-lea când au fost combătute teoriile greşite numite erezii care introduceau o ierarhie în Sfânta Treime.
De atunci credinţa creştină admite că cele trei persoane ale Treimii sunt egale şi într-o relaţie de iubire absolută.
Tradiţia creştină conferă celor trei persoane divine lucrări specifice: Tatăl a creat lumea din nimic, Fiul a mântuit-o din păcat, Duhul Sfânt îi sfinţeşte pe oamenii care vor să aibă o relaţie de credinţă cu Dumnezeu.
Omul înţelege ceva din modul de existenţă al Treimii, dacă experimentează modul de a fi al lui Dumnezeu. Iar modul Lui de a exista este iubirea.
De aceea El este Treime, pentru că iubirea e posibilă doar între persoane. Teologul român Dumitru Stăniloae argumentează şi de ce trei şi nu două persoane: când doi se iubesc, se poate ajunge ca unul sau amândoi să devină posesivi, geloşi; în felul acesta, iubirea e coruptă.
Dragostea dintre trei persoane este desăvârşită, cel puţin în planul dumnezeirii. Între noi oamenii, lucrul acesta este experimentat în familia cu copii.
Tatăl şi mama îşi împărtăşesc iubirea reciprocă prin al treilea – copilul, şi aşa legătura dintre ei devine mai puternică.
Desigur, comparaţia nu este decât o imagine palidă a relaţiilor din interiorul dumnezeirii, dar ne spune ceva despre iubirea care contopeşte şi face ca trei să fie o singură realitate pentru veşnicie.