Rusaliile
La cincizeci de zile de la Paşti, creştinii sărbătoresc Coborârea Sfântului Duh peste Apostoli, moment ce marchează începutul Bisericii creştine.
Articol de Remus Rădulescu, 03 Iunie 2012, 00:39
Duminica Cinzecimii, sau Duminica mare – aşa este numită a cincizecea zi de la Învierea Domnului. E momentul când revelaţia lui Dumnezeu a fost totală.
Duhul Sfânt, a treia persoană a Sfintei Treimi şi-a făcut simţită prezenţa în Sfinţii Apostoli. Cei 12 erau adunaţi într-o casă din Ierusalim şi se rugau, aşteptând să se întâmple ceea ce le făgăduise Iisus Hristos înainte de Înălţare: că au să se îmbrace cu putere de sus.
Promisiunea s-a împlinit în acea zi a Cinzecimii. La Ierusalim era sărbătoarea evreiască ce amintea de primirea Legii de către Moise, pe Muntele Sinai. Mulţi evrei se aflau în oraşul sfânt veniţi din diaspora.
La un moment dat, un vuiet a cuprins casa în care erau adunaţi Apostolii şi 12 flăcări au stat deasupra capetelor lor.
Primul semn al puterii pe care au primit-o Apostoliila Pogorârea Duhului Sfânt a fost vorbirea în limbi. Cei 12, oameni simpli, neînvăţaţi, au început să propovăduiască mulţimilor din Ierusalim în limbi pe care nu le studiaseră niciodată.
Uimirea a fost mare. Unii s-au minunat, alţii au cârtit, crezând că Apostolii sunt beţi. În această atmosferă de nedumerire, s-a ridicat glasul Sfântului Apostol Petru.
El le-a spus tuturor că nu e vorba de beţie ci de o minune: împlinirea unei făgăduinţe făcute de Iisus Hristos, cel care a murit şi a înviat, Mesia aşteptat de strămoşii lor.
Petru a fost convingător: 3000 de persoane s-au botezat şi astfel a luat fiinţă prima comunitate creştină, prima Biserică. Începea aventura creştinismului. 12 oameni simpli au vorbit despre Iisus Hristos şi mesajul lui de iubire, şi au schimbat o lume.
De Rusalii, creştinii celebrează în biserici acest eveniment al întemeierii Bisericii văzute la 50 de zile după Înviere. Este acel aşezământ în care omul îşi lucrează mântuirea împreună cu Duhul Sfânt.
La finalul slujbei se rostesc rugăciuni de binecuvântare a frunzelor de nuc, care simbolizează flăcările ce s-au coborât asupra Apostolilor la Cinzecime.
Credincioşii le duc acasă şi le ţin la icoane ca un semn că Duhul Sfânt este prezent.
Frunza de nuc e un semn vizibil, însă puterea Duhului Sfânt se manifestă înlăuntrul omului. Are aceleaşi efecte ca şi focul: luminează şi încălzeşte.
Duhul Sfânt luminează mintea celui ce crede şi încălzeşte inima făcând-o bună şi iubitoare. Sunt de altfel darurile pentru care creştinii mulţumesc de Rusalii.
