O vorbă bună - Biserica în care îl găseşti pe Dumnezeu
Dumnezeu e prezent, în bisericile mici şi mari cu o condiţie: ca acolo să fie căutat cu sinceritate.
Articol de Remus Rădulescu, 11 Aprilie 2016, 11:59
Videoclipul „Despre smerenie” lansat pe internet acum câteva zile şi care este un manifest artistic anti-Catedrala Mântuirii Neamului a iscat mii de comentarii în mediul on-line.
Mai multe vedete prezente în filmuleţ spun ceea ce cred: „că Dumnezeu preferă lemnul şi spaţiile mici”. În consecinţă, Catedrala de mari dimensiuni, care se construieşte în Bucureşti din cărămidă şi beton şi este gata în proporţie de 70% la roşu, nu se regăseşte între preferinţele lui Dumnezeu.
Respect opinia vedetelor, dar cred că, în materie de gusturi, să te pronunţi în dreptul lui Dumnezeu este cel puţin riscant.
Un tânăr s-a dus la un călugăr bătrân care trăia retras în pădure. Îşi amenajase o căsuţă şi un loc de rugăciune ca o capelă.
Tânărul şi-a mărturisit decepţia faţă de biserica la care mergea şi i-a spus bătrânului că are de gând să găsească o altă comunitate unde era convins că va simţi mai intens prezenţa lui Dumnezeu.
Călugărul l-a dus atunci în mica sa capela şi l-a întrebat: „Ce vezi? - Buruieni, muşchi de pământ, în acoperiş o crăpătură, a observat tânărul. – Cu toate acestea, aici, eu sunt convins că Dumnezeu e prezent, a răspuns bătrânul. Şi ştii de ce? Pentru că El preferă locurile în care este căutat de inimi sincere.
Şi-ţi mai zic ceva: Nu există biserică perfectă, pentru că în ea sunt oameni. Chiar dacă vei găsi o biserică pe placul tău, în momentul în care vei intra tu în ea, nu va mai perfectă."
Poţi descărca varianta audio a rubricii O vorbă bună difuzată în programele Matinal şi Obiectiv România aici.