O vorbă bună - Binele incognito
Să ai grijă ca binele pe care-l faci să nu se transforme în instrument de satisfacere a propriului orgoliu sau de promovare a unei imagini bune.
Articol de Remus Rădulescu, 23 August 2016, 08:03
Când faci un bine cuiva, te aştepţi să ţi se răspundă cu recunoştinţă. Şi când nu ţi se răspunde aşa, ajungi să-ţi pară rău de binele făcut, sau să gândeşti că omul pe care l-ai miluit nu merita binefacerea ta.
Acest tip de comportament nu este deloc creştinesc. Asta pentru că nu corespunde îndemnului lui Iisus Hristos: "când faci milostenie să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta."
Cu alte cuvinte, să ai grijă ca binele pe care-l faci să nu se transforme în instrument de satisfacere a propriului orgoliu sau de promovare a unei imagini bune.
Se povesteşte că un părinte care trăia în deşert, pe nume Longinus, era cunoscut pentru puterea rugăciunilor sale prin care reuşea să vindece boli foarte grave.
O femeie bolnavă de cancer, auzind acest lucru, a plecat să-l caute pe avva Longinus. L-a găsit, dar nu ştia că acest bătrân zdrenţăros este omul pe care-l căuta.
Bătrânul i-a zis femeii: „Îl cauţi pe şarlatanul acela bătrân? Nu te duce la el că e un mare amăgitor. De ce vrei să-l găseşti?”
Şi femeia i-a spus necazul ei. Bătrânul a binecuvântat-o, şi-a trimis-o acasă spunându-i: „Dumnezeu te va face bine. Longinus nu te-ar fi putut ajuta”.
După o lună femeia s-a vindecat, dar n-a ştiut niciodată că binefăcătorul ei a fost chiar avva Longinus.
