Naşterea Maicii Domnului

Când se naşte un copil într-o familie, membrii acelei familii se schimbă. Prin atenţia şi afecţiunea comună dată celui mic devin parcă mai afectuoşi şi mai înţelegători între ei.

La Naşterea Maicii Domnului se schimbă o lume. Dumnezeu se pregăteşte să vină în această lume ca om. Avea nevoie, însă, de un om ca să poată face asta. Acel om se naşte, iar creştinii îi sărbătoresc naşterea astăzi 8 septembrie.

Sfânta Fecioară Maria a venit pe lume în familia a doi oameni cinstiţi şi credincioşi: Ioachim şi Ana. Deşi bine aşezaţi din punct de vedere material, cei doi aveau o mare neîmplinire. Erau bătrâni şi nu născuseră nici-un prunc.

Neajunsul lor l-a împlinit Dumnezeu. El a făcut o minune şi Ana a dat naştere unei fetiţe pe care cei doi au numit-o Maria. Avea să fie omul cel mai sfânt de pe pământ.

Nu putea Dumnezeu, de altfel, să ia fire omenească decât din punctul cel mai înalt la care ajunsese umanitatea. Curăţia Mariei s-a păstrat şi după vârsta prunciei, prin ascultare. Tradiţia spune că de la trei ani a trăit la templu, în feciorie până în momentul când i s-a vestit că-l va naşte pe Mesia.
Sărbătoarea de la 8 septembrie se numeşte popular Sfânta Maria Mică. Numele e sugerat de icoana sărbătorii care o înfăţişează pe Maica Domnului pruncă în braţele părinţilor săi Ioachim şi Ana.

Numele e sugerat, însă, şi de importanţa momentului în comparaţie cu cea a Adormirii Maicii Domnului de la 15 august, sărbătoare numită popular Sf Maria Mare.

În viziunea creştină momentul naşterii în cer, adică al întâlnirii cu Dumnezeu, este mai important, mai mare, decât momentul naşterii pe pământ.

Spre deosebire de ceilalţi sfinţi care sunt sărbătoriţi doar în ziua când au murit, Maica Domnului are patru sărbători mari în calendarul creştin: Naşterea (8 septembrie), Intrarea în Templu (21 noiembrie), Bunavestire (25 martie) şi Adormirea (15 august).