Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Moscheea de la Bucureşti va avea dimensiuni modeste.

Moscheea care se va construi la Bucureşti va fi o replică puţin mai mare a Moscheei "Carol" din Constanţa, au declarat Secretarul de Stat pentru Culte şi Muftiul Iusuf Murat.

Moscheea de la Bucureşti va avea dimensiuni modeste.
Secretarul de Stat pentru Culte, Victor Opaschi şi Muftiul Cultului Musulman din România, Iusuf Murat. Foto: Arhiva/Remus Rădulescu

Articol de Remus Rădulescu, 14 Iulie 2015, 17:23

Hotărârea de Guvern din 27 mai a.c., prin care un teren de 11 000 mp. din Bucureşti este pus la dispoziţia Cultului Musulman, a fost adoptată în urma negocierilor cu statul turc care durează de peste 10 ani, a spus Secretarul de Stat pentru Culte, Victor Opaschi, în cadrul unei întâlniri informale cu presa.

În cadrul înţelegerii dintre cele două state, statul turc, conform principiului reciprocităţii, va pune la dispoziţia Patriarhiei Române un teren în Istanbul pentru construirea unei biserici ortodoxe.


Secretarul de stat pentru culte, Victor Opaschi, a ţinut să precizeze că decizia Guvernului nu favorizează cultul musulman din România, ci s-a procedat la fel ca şi în cazul acordării de terenuri sau imobile şi altor culte.

Victor Opaschi a declarat că moschea de la Bucureşti va fi un simbol al aprecierii faţă de comunitatea musulmană din România şi o dovadă a ataşamentului Statului Român faţă de valorile europene ale toleranţei şi multiculturalităţii.

Terenul de pe Bulevardul Expoziţiei 22-30, va rămâne în proprietatea statului român, va fi administrat de Secretariatul de Stat pentru Culte şi va fi folosit cu titlu gratuit de Muftiatul Cultului Musulman din România.

Moscheea din Bucureşti va avea în jurul ei un parc şi o şcoală catehetică, a subliniat Muftiul Cultului Musulman din România, Iusuf Murat prezent la întânirea cu presa de la Secretariatul de stat pentru Culte (SSC).

Muftiul a infirmat ideea că la Bucureşti se va construi cea mai mare moschee dintr-o capitală Europeană. Lăcaşul de cult din proiectul Muftiatului va avea o capacitate de 1000 de persoane, fiind puţin mai mare decât Moscheea din Constanţa.

Conform Recensământului din 2011, în Bucureşti trăiesc puţin peste 9000 de musulmani. Moscheea care se va construi va răspunde necesităţii practice de a putea primi la slujbe mult mai multe persoane decât o face Geamia existentă în prezent în capitală, care are o capacitate de 150 de locuri.

Costurile construirii moscheei şi a anexelor (parc, şcoală catehetică cu sală de curs pentru 20 de copii, casă de oaspeţi pentru imami şi o cantină socială cu 100 de locuri) sunt estimate la 3 milioane de euro.

Statul turc este dispus să finanţeze întregul proiect, dar, în cazul în care autorităţile române nu acceptă finanţarea externă, Iusuf Murat va solicita atunci fonduri de la Secretariatul de Stat pentru culte.

Locaşuri de cult musulmane neautorizate în Bucureşti

Muftiul Iusuf Murat a subliniat şi că o moschee încăpătoare va diminua fenomenul apariţiei de geamii neautorizate de Muftiat, unde pot să predice imami fără avizul Cultului şi al SSC.

De altfel, Muftiatul a iniţiat demersuri pentru reînfiinţarea unei Comisii de avizare a locaşurilor de cult din România în cadrul SSC, comisie desfiinţată în 2005.

Lipsa acestei comisii a dus la situaţia ca în Bucureşti, din cele 17 moschei existente în prezent, doar două să fie autorizate de Cultul Musulman din România.

Secretarul de stat Victor Opaschi a declarat că va susţine înfiinţarea Comisiei de avizare a locaşuirlor de cult, după ce se va consulta cu toate Cultele recunoscute la noi în ţară.

Lumina credinţei 26 Iulie 2010, 11:16

Cultele din România

Poţi asculta acum documentarele despre Cultele minoritare din România realizate de Mădălin Iacob şi difuzate în emisiunea...

Cultele din România
Papa Francisc în România
Lumina credinţei 27 Martie 2019, 11:26

Papa Francisc în România

În perioada 31 mai-2 iunie 2019, papa Francisc va face o vizită pastorală şi ecumenică în România.

Papa Francisc în România
Catedrala Naţională a fost consacrată pentru cult
Lumina credinţei 26 Noiembrie 2018, 11:25

Catedrala Naţională a fost consacrată pentru cult

Catedrala Naţională din Bucureşti a fost sfinţită duminică, 25 noiembrie 2018, în prezenţa a zeci de mii de credincioşi...

Catedrala Naţională a fost consacrată pentru cult
Lumina credinţei 22 Noiembrie 2018, 08:13

Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 25 noiembrie 2018

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu și Patriarhul Daniel al BOR vor sfinți duminică, 25 noiembrie, altarul noii Catedrale...

Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 25 noiembrie 2018
Sfânta Marie Mare
Lumina credinţei 15 August 2018, 00:16

Sfânta Marie Mare

Creştinii sărbătoresc la 15 august Adormirea Maicii Domnului, zi care poartă numele popular de Sfântă Mărie Mare.

Sfânta Marie Mare
Coroana lui Ștefan cel Mare a fost reconstituită
Lumina credinţei 14 August 2018, 23:44

Coroana lui Ștefan cel Mare a fost reconstituită

Coroana reconstituită în ateliere din București a fost adusă la Mănăstirea Putna în ajunul hramului Mănăstirii, Adormirea...

Coroana lui Ștefan cel Mare a fost reconstituită
Ziua Înălţării Domnului şi a Eroilor
Lumina credinţei 17 Mai 2018, 08:18

Ziua Înălţării Domnului şi a Eroilor

La 40 de zile după Paşti este sărbătorită Înălţarea Domnului la cer de pe Muntele Măslinilor. În România, Joia Înălţării este...

Ziua Înălţării Domnului şi a Eroilor
Biserica Ortodoxă celebrează centenarul Unirii Basabiei cu România
Lumina credinţei 27 Martie 2018, 08:02

Biserica Ortodoxă celebrează centenarul Unirii Basabiei cu România

În Catedrala Patriarhială din București va fi oficiat un Te Deum în cinstea membrilor Sfatului ţării care au votat Unirea...

Biserica Ortodoxă celebrează centenarul Unirii Basabiei cu România