Creştinii au intrat în Postul Mare
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici au intrat luni, 23 februarie, în perioada de şapte săptămâni de pregătiire pentru sărbătoarea Paştilor, care cade anul acesta la 12 aprilie.
Articol de Remus Rădulescu, 23 Februarie 2015, 07:42
Postul Paştelui este cea mai lungă şi mai aspră perioadă de post din practica religioasă creştină.
Creştinii care ţin postul aleg să facă o schimbare în regimul alimentar dar şi în comportament. În cele şapte săptămâni până la Paşti, ei nu mănâncă produse de origine animală: carne lapte ouă, limitându-se doar la vegetale.
În ceea ce priveşte comportamentul, postitorii se abţin de la distracţii, de la viaţa sexuală şi au o atitudine mai îngăduitoare faţă de cei din jur.
Biserica recomandă toate aceste lucruri ca pe un mod de sacrificiu personal dedicat lui Iisus Hristos care a murit şi a înviat pentru oameni.
În Postul Mare sunt doar două dezlegări la peşte: de Bunavestire, 25 martie şi în duminica Floriilor, 5 aprilie.
A fi curat e nevoia omului civilizat care se respectă pe sine şi pe ceilalţi. Curăţia fizică se întreţine evident prin spălare, dar omul are şi suflet. Apa nu spală şi sufletul.
Pentru spirit omul are la îndemână alte mijloace. Postul e unul dintre ele. Postul Mare este perioada de 7 săptămâni pregătitoare pentru sărbătoarea Paştelui.
E un timp în care creştinul se curăţă. O face pentru că aşa simte că se apropie de Dumnezeu, şi pentru că se simte dator cu un sacrificiu personal în faţa Jertfei lui Iisus Hristos de pe Cruce.
A nu mânca alimente de origine animală, a te abţine de la distracţii, de la viaţa sexuală, toate aceste gesturi reprezintă o limitare a propriei persoane şi au un efect curăţitor la nivel spiritual.
Vă întrebaţi: cum un anumit tip de alimente poate curăţi sau murdări spiritul? Desigur, nu alimentul în sine, ci actul meu liber asumat, de a nu-l consuma în perioada recomandată de Biserică, mă disciplinează şi mă face stăpân pe mine însumi.
Demersul porneşte firesc de la ceea ce este cel mai la îndemână - hrana. De la stăpânirea stomacului, se merge însă mai departe: la stăpânirea egoismului, a mândriei, la înfrânarea de a-l judeca pe celălalt.
Şi tot acest demers este unul de curăţire a gândului şi a perspectivei de raportare la ceilalţi.
Acesta ar fi rostul individual, personal al postului, dar intervine şi sensul comunitar, social al lui. Cel ce posteşte participă prin gestul înfrânării la viaţa spirituală a unei comunităţi, care e Biserica. Nu este singur în renunţarea lui, ci e împreună cu cei care mărturisesc aceeaşi credinţă.
Cine ţine postul, deci, face un exerciţiu de recuperare a curăţeniei lăuntrice şi un act de mărturisire a credinţei că Hristos s-a jertfit pentru oameni şi că această cale a sacrificiului este şi drumul împlinirii omului.
