Biserică românească sfinţită la Camâşovka - Ucraina

Biserica din Hagi-Curda, azi Camâşovca, este prima biserică sfinţită în ultimii şaizeci de ani în sudul Basarabiei istorice, zonă aflată în graniţele Ucrainei.

Biserica din localitate este totodată singura care aparţine de Mitropolia Basarabiei, implicit de Patriarhia Română.

Vechea biserică a fost demolată şi în cei treizeci de ani care au trecut de atunci credincioşii se întâlneau într-o încăpere a unei case dărăpănate unsă cu lut pentru a fi alături de preot în cadrul slujbelor religioase.

Epitropul Vasile Iordăchescu a început demersurile pentru ridicarea bisericii şi în 2006 s-a pus piatra de temelie.

Autorităţile ofereau o bucată de pământ lângă groapa de gunoi a satului în acest scop, epitropul a adunat semnăturile credincioşilor din localitate, s-au constituit într-o asociaţie şi a realizat un proiect similar cu vechea biserică a satului.

Reînvierea ortodoxiei româneşti

După câteva ore de odihnă la Căminul studenţesc din Galaţi, microbuzul cu jurnalişti care se îndrepta spre Hagi Curda intra în vama Giurgiulesti (dintre România şi Moldova) la ora patru a dimineţii.

Trecem uşor în Republica Moldova, apoi după doi kilometri, pentru că atâta măsoară fâşia moldovenească acolo, aşteptăm pentru formalităţile vamale la graniţa cu Ucraina.

Plecaţi la miezul nopţii din București ne ajung şi studenţii basarabeni, originari de prin aceste locuri sau din zonă, care au studiat şi s-au stabilit în România. Ei au înfiinţat de câţiva ani o organizaţie numită Acţiunea 2012. Lor li s-au alăturat mai mulţi tineri din România.

Aşteptarea avea să dureze mai bine de şase ore, deşi a intervenit şi Consulatul român de la Odesa. Autorităţile ucreineene au găsit motive pentru a ne reţine la vamă astfel încât să plecăm spre raionul Izmail pe la ora zece şi douăzeci când Sfânta Liturghie în cadrul căreia se oficia sfinţirea noului lăcaş era în toi.

La doi colegi de breaslă li s-a interzis intrarea pe teritoriul ucrainean pe motiv că ar fi încălcat un articol din Regulamentul de trecere a frontierei ucrainene într-o altă misiune jurnalistică din zonă.

Separaţi astfel, simţim ce înseamnă practic să fii despărţit de unul de-al tău când eşti angajat într-o acţiune comună.

Străbatem vreo două ore o şosea plină de gropi care duce spre Ismail în zona căruia se află satul Camâţovca, adică Hagi-Curda de altădată.

Bugeacul este Basarabia istorică, pământul pierdut de Ştefan în războiul cu turcii. A fost preluat de aceştia, de unde şi denumirile turceşti păstrate până astăzi.

Regiunea a fost administrată de URSS, iar acum de Ucraina. mMjoritatea populaţiei şi-a declarat identitatea românească. De-a lungul timpului, în urma stăpânirilor străine în acest teritoriu s-au aşezat şi ucraineeni, lipoveni, ruşi, bulgari şi turci.

Românii de aici şi-au păstrat tradiţia ortodoxă pe stil vechi.

Timp de şaizeci de ani, în zonă, doar s-au demolat şi lăsat să se dărâme biserici. Aşa s-a întâmplat şi cu lăcaşul din Hagi-Curda, distrus în 1979.

În Ismail tronează încă o statuie înaltă a lui Lenin. Probabil nu mai deranjează pe nimeni. Şi în Camâşovca (Hagi-Curda) pe locul vechii biserici ” Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” a fost ridicat un monument în memoria eroilor sovietici.

Acum el a fost translatat vis-a-vis, iar în locul bisericii româneşti s-a ridicat la roşu biserica ucraineenilor. Pentru că o localitate nu poate avea două biserici cu acelaşi hram, noua biserică românească sfinţită la 16 iulie 2011 a fost înregistrată cu hramul Sfântul Nicolae, localnicii respectând, însă, şi primul hram.

Un ctitor de peste mări şi ţări

La zidirea bisericii au contribuit Statul român prin Departamentul românilor de pretutindeni şi un fost deţinut politic stabilit în Statele Unite ale Americii, Nicolae Popa. El a donat 50.000 dolari şi a venit de peste Ocean să vadă ce s-a zidit în această lume românească.

"Dragostea de neam m-a determionat să strâng aceşti bai pentru românii de aici”, mi-a mărturisit emoţionat Nicolae Popa. A aflat pentru prima dată de Hagi Curda de la Romanian Global News, portalul românilor de pretutindeni.

A citit despre cum românii din acest sat sunt ameninţati, marginalizaţi şi nu li se dă voie să slujească în limba română.

Nicolae Popa a fost revoltat la auzul acestor ştiri, mai ales că în România există Vicariat ucrainean şi biserici ucrainene care ţin de biserica mamă din Ucraina.

În 2006, românul american a cumpărat o bucată de pământ pe numele epitropului local, Vasile Iordăchescu şi în acelaşi an s-a sfinţit locul pentru biserică.

După ce începutul a fost pus, Departamentul pentru românii de pretutindeni a finalizat lucrarea. ”Dumnezeu lucrează prin oameni, mi-a spus domnul Nicolae Popa. A aşteptat pentru că El are mai multă răbdare decât noi, oamenii, ca eu să ies din temniţă, mi-a dat copii buni care au sprijinit această acţiune ca membri ai organizaţiei Consiliului Mondial Român. În timpul slujbei nea Vasile Iordăchescu m-a luat în biserică şi imaginea din faţa ochilor mei a fost copleşitoare. M-am nimerit lângă femeile care cântau răspănsurile, femei bătrâne, unele fără dinţi, dar atât de pioase, smerite şi toate au îngenuncheat în timpul Crezului".

Nicolae Popa spune că următorul său obiectiv este o biserică în satul Reni, chiar la graniţa Ucrainei.

Oamenii şi credinţa lor

Din biserică a ieşit matiuşca Paşa de 78 ani care căuta o bancă să se aşeze pentru că obosise. Îmi spune că a dat şi ea ceva pentru construirea bisericii. Nu i-a fost greu, a fost bine, şi mulţumeşte lui Dumnezeu că a ajutat-o să poată vedea cu ochii ei biserica gata.

”Noi om trece, d-apoi biserica rămâne pentru cei tineri”, spune bătrâna cu o licărire veselă în ochi.

Natalia, fiica epitropului a făcut cu fetele ei, adică prietenele, tot felul de bucate moldoveneşti pentru toţi cei veniţi la eveniment. Au copt pâine, au învelit sărmăluţe, chiftele.

O întreb dacă e grea viaţa în Hagi-Curda. ”Avem de toate, muncim, iaca muncă avem... Hagi-Curda e un sat românesc. E adevărat, au fost probleme, dar tot ce-a fost a trecut. Timpul şterge rănile trecutului. La biserică vin, dar mai rar, nu prea îmi ajunge timpul”.

Veronica e o ştrengăriţă de 14 ani care stătea de vorbă în limba rusă cu Saşa, fratele ei vitreg. Cunoaşte întreaga poveste a bisericii, îmi arată casa de alături unde venea până acum să se spovedească şi să se împărtăşească. De la ea am aflat ce e cu limba moldovenească : ”e o limbă mai simplă, nu aşa civilizată ca limba română”.

Părintele Anatol Cristea, basarabean de fel, a studiat teologia la Craiova. De multe ori a luat bătaie, maşina lui a fost incendiată, iar familiei îi este teamă să locuiască în casa parohială din cauza numeroaselor ameninţări cu moartea. ”Atâta timp cât slujesc Adevărul, mie nu mi-e teamă”, îmi spune preotul bucuros că are în sfârşit un loc mai spaţios şi adecvat slujbelor religioase. Salariu nu primeşte, trăieşte din ce primeşte la slujbe şi din agricultură.

Tinerii din România au ajuns târziu după ora sfinţirii. După ce au primit undă verde la graniţă, de bucurie au strigat România. Drept pedeapsă au mai fost ţinuţi în vamă.

Mitropolitul Petru al Basarabiei a declarat că este de condamnat ca în secolul în care trăim să mai existe astfel de atitudini şi să nu se respecte dorinţa de a fi împreună români de peste tot la un astfel de eveniment.

Biserica din Hagi-Curda este construită din cărămidă şi are turle pe care străjuiesc cruci aurii. Oamenii se poartă firesc, vorbesc natural fără să caute să spună cuvinte speciale după cum şi se spune ”poartă-te cum ţi-i portul şi vorbeşte cum ţi-i vorba".

Din puţinul lor au organizat o masă îmbelşugată. Sunt ospitalieri şi nu te lasă să pleci pînă nu guşti din bucatele lor. Câmpurile sunt cultivate cu străşnicie. De o parte şi de alta a drumului vezi lanuri de grâu treierate, floarea-soarelui... Zarzării sunt copţi şi stoluri de grauri cum n-am văzut niciodată împânzesc pământul. La nici două sute de kilometri de află Odesa, de unde Eminescu a văzut marea.