Susanul sau seminţele vieţii

Minusculele seminţe de susan, albe, negre, galbene, cafenii sau roşii, cu coaja pe ele sau decorticate (mult mai bine !), întregi sau măcinate, crude neapărat, sunt adevărate seminţe ale vieţii.

O ştiau încă de la “facerea lumii” cele mai vechi popoare: asirieni, babilonieni, egipteni, evrei, greci, romani, africani, indieni, arabi şi mai târziu chinezii şi japonezii care se exersau în a le folosi cu geniu şi cât mai folositor cu putinţă.

Soldaţii greci aveau cu ei o trăistuţă cu seminţe de susan pe care le mâncau atunci când aveau mare nevoie de energie. Soldaţii romani mâncau în lungile lor campanii un fel de pastă din susan amestecat cu chimen, unsă pe pâine, cum fac astăzi arabii.

Femeile babiloniene se delectau cu ele amestecate cu miere. Oare de ce ?

Aceste semincioare magice au vitaminele cele mai preţioase: B-urile şi vitamina E, a fertilităţii. Au proteinele vegetale şi mineralele cele mai preţioase: calciu, magneziu, zinc şi fier şi mai au inestimabilele fibre vegetale.

Toate aceste daruri le fac să fie un remediu foarte bun pentru anemie, în primul rând, şi pentru vederea slabă.

Încercaţi mingiuţele din telemea de capră cu susan: amestecaţi brânza cu puţin lapte şi puţin ulei, faceţi câteva biluţe şi tăvăliţi-le prin semniţele crude de susan. Sunt incredibile printre cupele de conopidă sau printre cubuleţele de cartofi fierbinţi, făcuţi la aburi.

Încă o idee pentru un desert simplu, uşor şi … cât se poate de hrănitor: brânză grasă şi moale, dulce, amestecată cu miere si seminţe de susan.