Şocolată în 1935, șocolată în 2014!
O poveste a ciocolatei, a ucenicului şocolatier şi a Sufrageriei Bunicului Jean.
Articol de Ana Maria Olteanu, 10 Octombrie 2014, 16:31
Ce au în comun, un bunic, o sufragerie şi muuultă multăăăăă ciocolată?....... un ....nepot.
Pentru că acesta s-a apucat să lucreze bomboane de ciocolată, după ce a găsit reţetarul bunicului şi formele sale speciale.
Răzvan Giurcaneanu, ucenicul veşnic, ştie să lucreze ciocolata dupa metode tradiţionale, învăţate de la bunicul, în anii copilăriei petrecuţi la Iaşi, însă adaptate vremurilor moderne.
Bunicul Jean, pe numele său adevărat Stinică Gheorghe, a fost un ciocolatier renumit din perioada interbelică, iar astăzi, nepotul său, Răzvan, îi duce mai departe numele, dar şi reţetele bomboanelor de ciocolată care l-au făcut cunoscut.
De ce Bunicul Jean? Ei bine, în vremea uceniciei, pe toţi îi chema ,,Jean’’, asta pentru a veni rapid atunci când meşterul avea nevoie de ajutorul ucenicilor.
,,Moşu'', aşa cum îi spune Răzvan, a intrat băiat de prăvălie la o cofetărie din Iași. Apoi a ajuns calfă, ucenic, lucrător-cofetar și, în final, meșter cofetar în anul 1935.
Însă cum pasiunea pentru ciocolată era tot mai mare, prin anul 1937, bunicul îşi deschide prăvălia lui, numită sugestiv „La Jean”.
Ucenicul, aşa cum singur îşi spune, Răzvan Giurcăneanu vorbeşte cu pasiune, tot timpul gesticulînd, despre ceea ce face, despre copilaria petrecută la Iasi şi de cum era bunicul ca om.
„Moşu' a fost un om special'', cel care cucerise până şi milițienii cu prăjiturile lui și avea mai mult zahăr în casă decât ce avea pe cartelă, își aduce aminte Răzvan.
Bunicul îl aștepta în fiecare zi, după ce venea de la școală cu o mică gustare: un pandișpan cu cremă de ciocolată și bineînțeles o șocolată caldâ preparate după rețete proprii. Giurcăneanu are foarte multe povești despre cel care i-a insuflat dragostea pentru ciocolată, dar și din toți anii de început ai publicității în România. Pentru ca prin anii '90 a lucrat la Zebra, (timp de 20 de ani a lucrat în publicitate)printre primele agenții de publicitate, de unde s-a ales cu un camarad pe viață, care îl ajută și acum cu promovarea bomboanelor.
Ca să faci şocolată, nu ai nevoie de foarte multe, spune ucenicul nostru, îinsa, daca va inchipuiti ca bomboanele se fac usor, nu e aşa, trebuie să ştii să lucrezi ciocolata, ai nevoie de pricepere, pasiune şi papile gustative fine, dar îndrăzneţe.
Răzvan se joacă cu aromele, cu legumele, din sfeclă reușește să inducă gustul de trandafir, iar din bucățele de ciocolată, îi ''păcălește'' pe degustători că ronțăie cuișoare, bineințeles că aroma o dau cuișoarele pe care ucenicul le-a pus în alcool.
Bunicul Jean a vrut să predea ștafeta, însă, cei 4 copii avuți cu bunica Adela nu au fost interesați de ciocolată. Dar ucenicul nostru, da, nici nu știa că meseria s-a prins de el, precum timbrul de scrisoare, încă din verile petrecute în Moldova pe când stătea lângă bunicu’.
Daca ar avea o sufragerie ca a bunicului, dar mobilă, ar face șocolaterie în stradă, pentru oameni și i-ar învăţa că o gustare poate însemna și o bomboană bună cu frișcă, cu lichior, facută din ciocolată și cacao pure. Și, își mai dorește să lucreze ciocolată, dacă s-ar putea, o viață de om, așa cum bunicul Jean a îndulcit oamenii pănă în ultima clipă, când în anul 2002 ,, a plecat să îndulcească alte locuri''.
,, Ciocolata e un profesor – îţi dă noțiunea de timp, cel mai bun lucru să revii la realitate și la normalitate și să întelegi din noua măsura timpului e să lucrezi ciocolată pentru că îți dă din nou timpul real, ciocolata nu poți s-o grăbești, nu poți să o încetinești, nu poți să faci mâine''.
Razvan Giurcaneanu crede în Școala de Ciocolată și ar vrea sa lucreze în Franța, într-un laborator, să fure și mai multe secrete într-ale ciocolateriei.
Fata sa, Adela, botezată după bunica Adela, învată la Tonitza, încă nu o interesează ciocolata, însă ucenicul spune că vrea să o agațe, făcându-i blaturi din marțipan pe care ea să le deseneze.
Pentru că ,,ciocolateria îţi dă voie să faci orice''.
Audio: