Narcisa - metamorfoza unei iubiri neîmplinite
Frumuseţea, atunci când găteşti, este că poţi crea câte o poveste de dragoste, ca cea dintre spanac şi brânză, de pildă.
13 Aprilie 2010, 09:14
Frumuseţea, atunci când găteşti, este că poţi crea câte o poveste de dragoste, ca cea dintre spanac şi brânză, de pildă.
Frumuseţea, atunci când mănânci, este că devii una cu povestea ta.
Pe de altă parte, frumuseţea, atunci când priveşti un vas cu flori, în timp ce te împărtăşeşti din mâncare, este că ai trăirile unei flori.
Dar o floare, ce-o fi simţind când e privită cu drag ?
Se spune printre cultivatori că narcisa are trăiri cu totul speciale, născută fiind, povesteşte una din marile legende greceşti, din trupul lui Narcis, un tânăr şi superb zeu imberb al pădurii.
Narcis, voind să-şi astâmpere setea după o zi de vânătoare, s-a privit într-un luciu de apă atotlimpede şi s-a îndrăgostit pe loc de chipu-i divin, pe care atunci îl vedea prima oară.
Atât de profund, încât nu s-a mai putut smulge din mrejele acelei imagini, care nu era alta decât a lui.
A murit mistuit de foame şi de dorul unei năluci.
Cineva a avut, însă, grijă ca trupul să nu-i moară de tot (era, doar, fiul unui zeu - râu, Kifisόs, şi al unei nimfe cu înfăţişare de crin – Liriope), ci să renască, în fiecare an, în chip de narcisă.
Şi acum răspunsul: o narcisă pe care o îmbrăţişăm cu privirea e fericită când ne priveşte pe noi, pentru că, în sfârşit, are parte de o iubire adevărată.