Minutul de recorduri
A fost odată 15 octombrie
Articol de Ana Maria Olteanu, 15 Octombrie 2012, 14:08
La 15 octombrie 1878, îşi începea activitatea The Edison Electric Light Company, actualmente General Electric, una dintre cele mai mari şi mai profitabile companii din lume.
Apropo de invenţiile domnului Edison, în cartea recordurilor este înscris un bec ce arde încontinuu de 110 ani.
Becul se găseşte la staţia de pompieri din oraşul Livermore , California şi este menţinut în funcţiune cu mare grijă.
Tot în America se găseşte şi cel mai mare bec funcţional din lume. Are aproape 4 metri în diametu cântăreşte 8 tone şi se găseste desigur în vârful monumentului memorial dedicat lui Thomas Edison.
Edison însusi este cel mai prolific inventator din istorie, a înregistrat 1093 de patente în numele său în Statele Unite şi Regatul Unit.
El a patentat şi telegraful, cel mai lung mesaj telegrafic trimis vreodată conţinea 16. 543 de cuvinte, sau 175 de pagini scrise, mesaj trimis în 1864 avându-l ca destinatar pe preşedintele american Abraham Lincoln.
Audio: Un material de Mihai Dulgheru