Mai suntem urmaşii Romei?

De curând şi Academia Română a atras atenţia că poate ar trebui ca cei care fac planurile cadru pentru învăţământul gimnazial să se gândească mai bine ce pondere şi ce importanţă dau unor materii definitoare ca limba română, istoria României şi... LATINA!

Şi cum LATINA nu a fost nici până acum vedetă învăţământul românesc se cade să îi ia şi ei cineva apărarea.

Căci măcar prin tradiţie, dacă nu şi pentru ponderea ei în vocabularul contemporan global, poate ar fi cazul să ne gândim nu dacă punem o oră la clasa a opta sau a noua, ci cum să-i facem pe elevii noştri să înţeleagă de ce trebuie să ştie CEVA latină.

Căci, să fim serioşi, nu traducea nimeni Eneida în clasa a opta. Şi nu o s-o facă nici într-a noua!

Să le luăm însă pe rând şi să începem cu tradiţia: cu tradiţia de a explica în şcoala românească latinitatea limbii române.

Doar dacă enunţăm principiul nu cred că e de ajuns!

Câteva ore de latină ar putea să convingă mult mai mult de asemănările şi evoluţiile măcar fonetice. Altfel, misterul insulei de latinitate într-o mare slavă, se va adânci şi mai mult!

În plus, a nu face loc unor lecţii simple de latină în şcoala generală echivalează, da, are dreptate Academia Română, cu o compromitere a eforturilor eroice de altădată ale Şcolii Ardelene de a argumenta originea latină a limbii noastre.

Să privim însă lucrurile şi altfel, pentru că poate au dreptate şi cei care cer să facem programe pentru viitor şi să conectăm copiii la lumea digitală, nu să-i cantonăm în studiul unei limbi moarte.

De acord, dar din cenuşa acestei limbi moarte cultura contemporană şi-a construit noul vocabular: digital e rudă cu latinescul “digitus”, iar computer, cu latinescul « computo »!

Orice ar zice unii, latina e încă limbă de cultură, iar Alexandru Graur a fost vizionar când a spus că româna se va relatiniza prin intermediul limbii engleze.

Păcat că viziunea lui nu e împărtăşită de cei care fac astăzi planuri cadru !