Ghimbirul - rădăcina care face inimile să înflorească

Medicii chinezi şi indieni foloseau această rădăcină, ce poartă în ea un strop din esenţa încântătoare a vieţii, ca să-i înfioreze pe melancolici, să le rerea vigoarea celor ce o pierduseră şi să facă inimile obosite să înflorească pe deplin atunci când întâlnesc parfumul unei iubiri proaspete.

Maeştrii chinezi ai alchimiei interioare prescriau un sos din ghimbir, usturoi şi ceapă, a căror sinergie, adică împreună-lucrare, se pare, are puterea de a întineri.
Ghimbirul se mănâncă: proaspăt (curăţat de coajă, ras, tocat sau tăiat în felii foarte subţiri), uscat (ca pulbere), murat sau confiat. În orice!

Sucu-i înviorător, uşor înţepător şi dulce-amărui face ca orezul, piureul de legume, sosurile pentru tot felul de fripturi, pentru peştele fript sau fiert în baie de aburi, pasta de brânză sau salata de murături să încălzească măruntaiele, pielea, sângele şi … simţurile.

Se pune în aluatul de pâine şi biscuiţi, în cremele de lapte, de cacao şi de vanilie, în sosurile dulci, în torturi, prăjituri şi budinci, în dulceaţă şi, mai ales, în turta dulce. Când se topesc pe cerul gurii, par să ne cuprindă fiinţa într-o îmbrăţişare caldă şi bună. De altfel, acum 500 de ani turta dulce cu ghimbir era un dar purtător de mesaj: te iubesc şi te cinstesc ca pe nimeni alta!

Ghimbirul se presară proaspăt, ras sau feliuţe, peste bucăţi de pepene galben, piersici, căpşuni, pere, mere sau banane, alături de vanilie şi miere, sau, toate acestea se scaldă în sucu-i proaspăt stors.

Dă un parfum bărbătesc, cald şi voluptos, vinului şi ceaiul verde.

Ceaiul de ghimbir este remediul prin excelenţă al stomacului întors pe dos, acasă şi la drum.

Ouăle moi sau tartinele calde, de dimineaţă, cu unt, morcov ras şi patrunjel, cu foarte puţin ghimbir, ne pot deschide spre încântările nevăzute de lângă noi.