Feniculul sau gustul unei întâlniri fugare

Feniculul este tot un văr al pătrunjelului, dar, care aduce mai mult cu mărarul.

Numele lui în latină, foeniculum, înseamnă „fânuţ”.

Se mănâncă tot, adică rădăcina, bulbul, tulpinile, frunzele şi seminţele.

Bulbul are gust de ţelină şi e fantastic crud, tăiat mărunt, amestecat cu ulei de măsline.

Frunzele-i se folosesc întocmai ca cele ale mărarului, iar semincioarele, la gust asemenea anasonului dulce, se pun în aluatul de pâine sau de covrigi, în uleiul şi în oţetul aromat şi în untul pentru tartine.

Tulpinile şi bulbul, tăiate mărunt, sunt ca o răsuflate proaspătă şi dulce în salata numită “Reuniune de familie” în care se întâlnesc morcovi, rădăcină de pătrunjel, ţelină şi frunze tocate de mărar şi care e “închegată” de un sos din ulei, miere şi busuioc.

Vă recomandăm şi salata numită “Pasiune” în care prazul dansează un tango înfocat cu ceapa roşie, desigur tăiate rondele, în văpăi de usturoi, scorţişoară şi cuişoare, înmuiate în vin roşu sec şi ulei de măsline.

Un bulb de fenicul tăiat rondele şi câteva frunze mărunţite îşi lasă în pasta de brânză de capră sau de brânză de burduf, frecată cu usturoi şi busuioc, o aromă de întâlnire fugară în fânul proaspăt cosit.

Ce spuneţi de un “romance” între bulbul de fenicul şi portocala desfăcută în felii, scăldaţi în suc de portocală şi ulei de măsline ? Încercaţi-l !