"Creşterea limbei româneşti..."

Comerţul de cuvinte a fost dintotdeauna la fel de înfloritor ca cel cu cereale, mirodenii sau stofe fine. Căci s-au vândut şi cumpărat de toate, şi din cele ce ţineau de foame, şi din cele ce erau doar un lux. Doar că unele limbi mai mult importă, altele mai mult exportă, iar aici nu avem ce comenta, istoria mare impune istoriei limbilor nişte reguli ce nu-i vor fi fost întotdeauna pe plac!

Căci degeaba or fi fost boierii pământeni - atât cât vor fi fost, că poate erau şi ei doritori de lux - imuni la turcismele şi grecismele fanarioţilor, fără "ciorbă", "sarma" şi "chiftea" viaţa nu avea acelaşi gust.

Apoi „ai noştri tineri” se prea poate să se fi învârtit aiurea la Paris, dar când veneau pe-acasă mai aduceau şi câte un cuvinţel, două. Oricum, istoria cea mare, din nou părea a avea nevoie de cuvinte noi, de origine latină. Iar limba franceză plimbată de Napoleon pe tot continentul era atât de la modă, că undeva, pe la sfârşitul revoluţionarului secol al XIX-lea, Maiorescu a simţit nevoia de puţină ordine şi de ceva măsură. Cu toate acestea, opera de relatinizarea a limbii române era înfăptuită!

De atunci, a trecut însă multă vreme, iar noi continuăm să numim neologism ATOMUL, un cuvânt împrumutat încă din secolul al XVII-lea. Dar tot neologism ni se pare şi mouse-ul, împrumutat mult mai târziu şi doar recent intrat în DEX. De ce nu i s-a spus "şoricel", după modelul franţuzesc atât de iubit altădată, asta e altă istorie.

O istorie din care reiese că romgleza nu e ca frangleza, deoarece problema s-a pus în alţi termeni şi chiar în perioade diferite. Căci prin anii 50, când anglicismele şi americanismele începuseră să facă din ce în ce mai dese incursiuni peste Canalul Mânecii, reacţia lingviştilor francezi a fost una de respingere totală, culminând chiar cu propuneri legislative menite să protejeze limba naţională. Din lucrarea „Vocabularul limbii române actuale: Dinamică, influenţe, creativitate” a Adrianei Stoichiţoiu Ichim aflăm că se alcătuiseră şi liste de termeni oficial recomandaţi pentru a înlocui anglicismele. La noi însă aceea era epoca în care alţii erau termenii recomandaţi... Aşa că de abia după 1989 începe să se nască romgleza noastră, iar reacţiile au fost mult mai diverse. Unii, ca scriitorul Octavian Paler sau poetul Geo Dumitrescu, deplângeau stricarea limbii. Alţii însă împrumutau cu frenezie, cu cât criticile erau mai apăsate.

În aceste condiţii, lingviştii au ales "calea de mijloc" şi explicaţiile la obiect, cerând doar măsură, adecvare, corectitudine. Căci, scria Theodor Hristea, citez, "asimilarea corectă a anglicismelor (şi a altor neologisme) este mai importantă decât acceptarea sau respingerea acestora în numele unor principii care pot părea ori chiar sunt, uneori, cel puţin discutabile." Iar dacă stăm să ne gândim mai bine până şi Ienăchiţă le cerea urmaşilor Văcăreşti "creşterea limbei româneşti", nu apărarea ei ca o cetate sub asediu!...

Foto: pixabay.com

Ceea ce nu înseamnă că dacă e romgleză, putem să o vorbim „după ureche” şi să aducem vorba de happy-end fericit şi hit de succes. Pe de o parte, ar fi cazul să ştim exact sensul cuvintelor pe care le importăm, deşi cred că unele dintre anglicisme trec testul mai bine decât multe regionalisme.

Altele se confruntă însă nu numai cu pericolul de a cădea în păcatul pleonasmului, ci şi cu tot felul de „falşi prieteni” întâlniţi în limba română. Căci anumite cuvinte seamănă, dar nu răsar. Noi ne încăpăţânăm însă a folosi anumiţi termeni ca în engleză, aşa că aplicăm pentru joburi, că broderiile sunt demodate, oferim suport, dar nu mai suportăm orice, aducem un tribut vreunui megastar, că cel pentru sultan e anacronic!

În cazul unor cuvinte însă parcă-parcă, în timp, am început să distingem că e o diferenţă între sensul mai vechi şi cel nou venit, aşa că folosindu-ne de ştiinţa de a dezambiguiza cuvintele polisemantice în context, e puţin probabil să mai confundăm "promoţiile" cu care ne asaltează magazinele cu "promoţiile" din ani diferiţi.

Dar ca şi cum aceste probleme nu ar fi fost destule, mai avem şi problemele de genul "nuca-n perete", adică excesele: dacă vă aduceţi aminte "locaţia" a fost multă vreme "caricatura" de serviciu, iar genul "manager de scară de bloc" face încă victime printre cei care vând "funcţii" şi "poziţii" pentru orice fel de "pachet salarial". Ştiu sigur că Mitică s-ar fi bucurat totuşi de asemenea ofertă... Scăpa, pe româneşte, de dat muştele afară din Cişmigiu!...