Unde dă mama, NU creşte!
Mirela Horumbă, psihoterapeut: "Bătaia este cel mai rău lucru pe care îl poţi face unui copil."
Articol de Anca Șurian Caproş, 24 Februarie 2016, 17:51
Metodele de parenting contemporane spun că bătaia, n-ar trebui să se mai poarte, şi nici proverbele care au făcut din ea o respectabilă metodă educativă.
Deci unde dă mama, NU creşte şi nici bătaia nu e ruptă din rai.
Cu toate acestea avem, de multe ori, tendinţa să credem că a-l altoi pe copil – alt verb popular care «alintă» bătaia – nu e până la urmă cine ştie ce filosofie. O palmă, acolo, un nimic, un fleac, În cinci minute şi uită de ea. Oare? La invitaţia Adrianei Titieni, psihoterapeutul Mirela Horumbă ne pune din nou faţă cu mecanismele psihologice care fac din această PALMĂ o redutabilă armă într-un război de familie cu urmări pe termen lung.
Aparent, spune Mirela Horumbă, bătaia dă rezultate. Pe termen scurt, ai rezolvat problema cu o palmă. Ceea ce nu ştiu mulţi părinţi e că, pe termen lung, bătaia creează nişte traumatisme pe termen îndelungat. Pentru că copilul niciodată nu ştie ce e în mintea părintelui şi dacă e vorba doar de o palmă sau de o bătaie zdravănă. De aceea, conchide ea, "bătaia este cel mai rău lucru pe care un părinte îl poate face unui copil." Mai ales părintele, care este persoana care ar trebui să te protejeze şi să te apere de violenţă.
La copii mai mari, situaţia devine şi mai gravă, pentru că pot apărea adevărate «bătălii» în familie şi relaţii stricate pe termen lung.
Iar ceea ce e şi mai grav, spune din nou Mirela Horumbă, e că a întâlnit copii care îşi creează mecanisme de a rezista. Copii care spun că “dacă te bate maică-ta şi strângi din dinţi, şi te încordezi, să ştii că te doare mai puţin.”
Aşa că, avertizează psihologii, niciun copil nu trebuie să suporte aşa ceva! Nu trebuie deci să se gândească la strategii de supravieţuire în propria familie, ca şi cum ar purta un război cu proprii părinţi.
În societăţile civilizate sunt şi alte soluţii, dacă viaţa de familie devine o luptă pentru a învinge frica, abuzul, neglijarea. Şi există şi la noi, pentru cazurile disperate, centre de primire a copilului în regim de urgenţă. Într-un astfel de centru, în Botoşani, a fost şi corespondenta noastră Gina Poenaru pentru a afla cum sunt ajutaţi copiii abuzaţi să se trezească din coşmar. Anul trecut 81 de minori au ajuns în acest centru, dar numai 38 de copii au putut fi integraţi în familia naturală, spune Camelia Popa, şefa centrului. Cei care sunt cazaţi temporar în centru sunt înscrişi la şcoală, socializează, încearcă să ducă deci o viaţă normală.
Gina Poenaru ne-a mai transmis şi că anul trecut , în Botoşani, au fost înregistrate 864 de sesizări despre copii aflaţi în situaţii de risc. 35 au fost abuzaţi fizic şi emoţional, 21 abuzaţi sexual, 22 au fost victime ale violenţei în familie, 13 exploataţi prin muncă, 26 au părăsit domiciliul sau au fost lăsaţi nesupravegheaţi şi 3 au fost abandonaţi. Sunt doar cifre, da, dar în spatele lor sunt copii pentru care poate nu e totul pierdut!