Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Pachețelul pentru școală

Rubrica "Rețete pentru copii mofturoși" se difuzează în fiecare luni de la ora 20.40 în cadrul emisiunii "La dispoziția dumneavoastră".

Pachețelul pentru școală
Foto: Pixabay.com.

Articol de Lavinia Vasiliu, 02 Februarie 2016, 11:49

Pachetul pentru şcoală – întotdeauna mi-a dat bătăi de cap.

La început, între cele două felii de pâine, stăteau frunze multe de salată şi o feliuţă aproape invizibilă de şuncă. Apoi salata scădea şi şunca creştea, până când sandviciul a dispărut cu totul. Au urmat batoane de pâine goală, mere, morcovi tăiaţi beţişoare şi portocale, pentru care a trebuit să caut diverse recipiente potrivite: nici mari, nici mici, să aibă compartimente, să fie etanşe.

Tot cercetând internetul pentru idei sănătoase şi... acceptate de copilul din dotare, am aflat că nu e chiar aşa de simplu cu pachetul acesta de acasă, că el încorporează o întreagă filozofie.

Muzeul Ţăranului Român chiar a organizat, prin toamnă, o expoziţie dedicată pachetului de acasă. Fiindcă acesta este expresia relaţiilor dintre părinţi şi copii, chiar copiii adulţi, practica pachetului de acasă fiind frecventă în studenţie.

Acceptarea pachetului de acasă pentru cei mari, mâncarea pachetului de cei mici, simbolizează o reconciliere în relaţia părinte – copil. Pachetul încorporează grija părintelui, iar reciprocitatea grijii e dovedită de copilul virtuos prin conservarea şi returnarea recipientelor: caserole, pungi resigilabile, sacoşe şi mai ales borcane, cu valoare dublă dacă sunt însoţite de capacele lor.

Deci, mamă – soacră, iată, suntem chit, fiindcă returnez borcanele cu mare grijă! J

Vedeţi, pare un fleac, dar nu e!

Revenind la idei sănătoase de pachet pentru şcoală, în primul rând, trebuie să-l luăm consultant pe copil – altfel există riscul ca pachetul să ajungă la gunoi.

Cel mai popular este sandviciul. Cu unt şi şuncă – aici trebuie să aveţi grijă la etichetă, recomandată fiind şunca bio. Sau carne preparată la grătar, un ou fiert tare şi musai nişte legume pe lângă: frunze de salată sau felii de roşii, ardei sau castraveţi.

Sau sandviciul cu unt şi miere.

Dacă aveţi un copil care se dă în vânt după brânzeturi, puteţi să îi puneţi în pacheţelul pentru şcoală câteva bastonaşe din caşcaval, felii de brânză solidă şi care nu se sfărâmă prea uşor sau câteva felii de brânză emmentaler. Niciodată brânză topită. Proteinele din brânză trebuie combinate şi ele cu legume.

Pâinea trebuie diversificată, pentru a evita monotonia. Atenţie şi aici la etichetă, evitaţi pâinea făcută cu margarină, optaţi pentru chifle, pâine cu făină neagră sau integrală, pâine cu seminţe, cu măsline, pâine prăjită.

Mai aveţi varianta unei felii de pizza, făcută acasă, sau un sandvici cu lipie, pe care îl preparaţi aşa:

Într-o tigaie încinsă şi unsă cu puţin ulei, punem lipia. Jumătate din suprafaţa ei, o acoperim cu bucăţele de friptură de pui, şuncă, ardei şi ceapă verde. Peste toate acestea, adăugăm mozzarella rasă şi îndoim deasupra jumătatea de lipie goală, care se va lipi de mozzarella. Apăsăm uşor cu furculiţa şi prăjim în jur de 2 minute pe fiecare parte.

Pe lângă sandvici, recomandate sunt la gustarea de la şcoală fructele, proaspete sau deshidratate. Dacă vă înarmaţi cu o caserolă mică, etanşă, care conţine în capac şi o furculiţă, puteţi face o salată din fructele preferate de copil – felii de banană, măr, pară, struguri, kiwi. Fructele deshidratate să nu fie confiate, acestea conţin mult zahăr.

Sau o brioşă sau o prăjiturică făcută în casă, sau biscuiţi preparaţi tot acasă.

Nu exageraţi! Pachetul trebuie să conţină cantităţi moderate de mâncare, până la urmă este vorba de o gustare între micul dejun şi masa de prânz.

Dacă nu aveţi timp să pregătiţi pachetul dimineaţa, îl puteţi face de seara şi să-l ţineţi la frigider. Cât vă spălaţi pe dinţi dimineaţa, puteţi să-l încălziţi uşor în cuptor.

Important este ca pacheţelul să fie cât mai variat, astfel încât şcolarul să nu mănânce în fiecare zi acelaşi lucru. Se poate plictisi şi poate învăţa drumul către chioşcul de lângă şcoală cu chipsuri, dulciuri şi alte alimente pe care doriţi să le evitaţi.

O casă de poveste
La dispoziția dumneavoastră 22 August 2018, 08:58

O casă de poveste

Colecţia etnografică ZESTREA e găzduită de o casă cu semnificaţie istorică.

O casă de poveste
La dispoziția dumneavoastră 07 Decembrie 2016, 17:52

Lungul drum al medicamentelor gratuite şi compensate către pacient

Evaluarea tehnologiilor medicale – suport de decizie sau recomandare în vederea introducerii medicamentelor pe listele...

Lungul drum al medicamentelor gratuite şi compensate către pacient
Cariera de părinte
La dispoziția dumneavoastră 30 Iunie 2016, 20:49

Cariera de părinte

Dacă nu vrei să renunţi nici la carieră, nici la viaţa de familie, n-ar trebui să-i trimiţi doar pe copii la şcoală! Mesajul...

Cariera de părinte
Peditel – sfaturi medicale pediatrice non-stop prin telefon
La dispoziția dumneavoastră 11 Mai 2016, 10:22

Peditel – sfaturi medicale pediatrice non-stop prin telefon

La numărul scurt 1791 răspunde întotdeauna un medic pediatru.

Peditel – sfaturi medicale pediatrice non-stop prin telefon
Poveştile privite la televizor dăunează imaginaţiei
La dispoziția dumneavoastră 09 Mai 2016, 19:59

Poveştile privite la televizor dăunează imaginaţiei

Rubrica "Lectura, misiune imposibilă" e "La dispoziţia dumneavoastră" în fiecare luni, la 20.45.

Poveştile privite la televizor dăunează imaginaţiei
Premiu de excelenţă pentru campania "Priveşte-mă prin ochii mei!"
La dispoziția dumneavoastră 09 Mai 2016, 13:24

Premiu de excelenţă pentru campania "Priveşte-mă prin ochii mei!"

Marilena Frâncu a primit astăzi un premiu de excelenţă pentru reportajele în care a surprins dramele pacienţilor cu...

Premiu de excelenţă pentru campania "Priveşte-mă prin ochii mei!"
DISLEXIA - o tulburare de învăţare cu leac
La dispoziția dumneavoastră 20 Aprilie 2016, 08:57

DISLEXIA - o tulburare de învăţare cu leac

Reţeta de sănătate se difuzează "La dispoziţia dumneavoastră", în fiecare marţi, de la ora 20.30.

DISLEXIA - o tulburare de învăţare cu leac
Prăjitură cu iaurt şi fructe de pădure
La dispoziția dumneavoastră 18 Aprilie 2016, 18:45

Prăjitură cu iaurt şi fructe de pădure

Reţetele pentru copii mofturoşi sunt "La dispoziţia dumneavoastră", de la 20.45, în fiecare luni seară

Prăjitură cu iaurt şi fructe de pădure