Lecturi imposibile
Rubrica "Lectura, misiune imposibilă" e "La dispoziţia dumneavoastră" în fiecare luni, la 20.45.
Articol de Anca Șurian Caproş, 15 Martie 2016, 20:08
Nu ştiu dacă vi se pare şi dumneavoastră, dar mie pusul poveştilor şi cărţilor clasice pentru copii la colţ, pe coji de nucă, mi se pare că ajunge să semene deja a curent la modă…
Că nu mai sunt bune pentru vremurile noastre, că morala e demodată şi violenţa gratuită mai ceva ca-n filmele de groază, că sunt scrise într-o limbă parcă recuperată din Atlantida şi câte şi mai câte. Se poate să fie şi câte un sâmbure de adevăr în toate legendele astea de bloguri, dar dacă tot ne-am săturat de TEXTE demodate încă de pe vremea noastră, ar trebui să punem totuşi ceva în loc. Adică să punem şi noi mâna nu pe-o carte, ci pe mai multe ca să refacem liste şi să umplem măcar un raft de bibliotecă din camera copiilor. Deşi mai bine nu, că atunci vom observa că problema e de fapt în curtea noastră. Că noi nu ştim ce să le indicăm să citească! Şi pentru că le-am declarat prăfuite, noi nu mai avem curiozitatea să redescoperim lecturile clasice împreună cu ai noştri copii. De exemplu, „Amintirile din copilărie”! Dacă Nică nu ştia să se joace decât de-a pupăza din tei şi la scăldat, e clar, nu are cum să le placă puştilor pasionaţi de jocurile pe cimputer. Dar poate adolescenţilor supăraţi pe modul în care li se predă la şcoală, s-ar putea să le meargă la suflet felul în care e descrisă metoda de învăţare „pe de rost” în capitolul al treilea. Schimbând decorul şi vocabularul, nu credeţi că s-ar împrieteni cu Creangă dacă le-aţi da de exemplu scena cu pricina? Nu de alta, dar este, în ciuda limbajului - sau poate tocmai datorită lui! - savuroasă:
"Ş-apoi carte se învăţa acolo, nu glumă! Unii cântau la psaltichie, colea, cu ifos:
Ison, oligon, petasti,
Două chendime, homili,
până ce răguşau ca măgarii; alţii, dintr-o răsuflare, spuneau cu ochii închişi cele şapte taine din catihisul cel mare. Gâtlan se certa şi prin somn cu uriaşul Goliat. Musteciosul Davidică de la Fărcaşa, până tipărea o mămăligă, mântuia de spus pe de rost, repede şi fără greş, toată istoria Vechiului Testament de Filaret Scriban, împărţită în perioade, şi pronumele conjunctive de dativ şi acuzativ din gramatica lui Măcărescu:
Mi-ţi-i, ni-vi-li, me-te-îl-o, ne-ve-i-le; me-te-îl-o, ne-ve-i-le, mi-ţi-i, ni-vi-li.
Ce-a fi aceea, ducă-se pe pustiu! Unii dondăneau ca nebunii, până-i apuca ameţeală; alţii o duceau numai într-un muget, citind până le pierea vederea; la unii le umblau buzele parcă erau cuprinşi de pedepsie; cei mai mulţi umblau bezmetici şi stăteau pe gânduri, văzând cum îşi pierd vremea, şi numai oftau din greu, ştiind câte nevoi îi aşteaptă acasă. Şi turbare de cap, şi frântură de limbă ca la aceşti nefericiţi dascăli nu mi s-a mai dat a vedea; cumplit meşteşug de tâmpenie, Doamne fereşte!"
Audio:
Lectura, Costin Enache
Eu zic că aşa ceva i-ar împrieteni cu Creangă! Ceea ce nu înseamnă că ar trebui să fie prieteni cu toţi scriitorii din listele de lecturi suplimentare obligatorii. Dar ca să îţi dai seama că, de exemplu, Sadoveanu nu-ţi place, dar pe Calistrat Hogaş l-ai mai citi aşa pe post de ecologist avant la lettre, trebuie să faci cunoştinţă cu câte ceva din opera amândurora. Că fiecare cu gusturile lui, aşa e, dar pentru a ţi le forma, trebuie să mai guşti şi ce nu-ţi place… Doar să guşti, nu să te şi saturi, căci aici Borges avea dreptate să le spună studenţilor săi că, dacă o carte nu le place, să o dea deoparte, probabil că nu a fost scrisă pentru ei.