Jurnal Militar din 25.06.2016

Realizator: Cristian Dumitraşcu: Bună dimineaţa. Ca în fiecare ediţie de "Jurnal militar", sâmbătă, de la această oră, vor fi intervenţii din Afganistan, apoi de actualitate militară din ţară, va fi un interviu al emisiunii foarte interesant, cu un ziarist cunoscut care a făcut armata la cercetaşi şi care apoi a devenit corespondent de război la începutul anilor '90, nu înainte de a fi fost una dintre figurile importante ale Pieţei Universităţii, în 13 - 15 iunie, pentru că s-au comemorat 26 de ani de la întâmplările de atunci şi la sfârşit vom vorbi despre o lansare a unei cărţi, unei cărţi de interviuri pe care a semnat-o Alexandru Leaua, acela pe care îl ştiţi tot de aici, de la microfonul "Orei armatei".

AUDIO:

Realizator: Intenţionam să intrăm la început cu Afganistanul, ca de obicei în ultimele câteva ediţii pentru că telefonul deocamdată nu mai sună, vorba cântecului, vom reuşi până la urmă să intrăm cu Afganistanul pe parcursul emisiunii, trecem la actualitatea militară internă. La Capul Midia a avut loc în ultimele două săptămâni trageri de luptă în cadrul exerciţiului tactic "HISTRIA 2016", partea I, de unde comandantul Brigăzii 1 Rachetă Sol-Aer "General Nicolae Dăscălescu", colonelul Claudiu Hermeniuc ne-a informat că a introdus în aceste acţiuni complexe şi ofiţeri din promoţie. Echipele de luptă s-au adaptat şi au acţionat în standarde. De asemenea, s-au executat trageri de luptă cu rachete reale în 21 şi 22 iunie, trei rachete Hawk care au doborât drone şi, ne-a rugat comandantul Hermeniuc să le transmitem "La mulţi ani" tuturor militarilor din arma artilerie şi rachete, armă care împlineşte un secol de la înfiinţare anul acesta. Următorul subiect ne ţine tot la mare, pentru că vorbim despre Forţele Navale. O grupare formată din şapte nave militare româneşti s-a instruit, această grupare, în această săptămână în Marea Neagră. Cu amânunte ofiţerul de relaţii publice al flotei, căpitan comandorul Ion Burghişan.

Ion Burghişan: Zilele toride de vară sunt folosite de marinarii militari pentru instruire intensivă, unde altundeva decât în larg, pe navă, acolo unde îi şade cel mai bine oricărui marinar. Imediat după mini vacanţa de Rusalii, o fregată, două corvete, două nave purtătoare de rachete, două dragoare maritime, un remorcher maritim şi un elicopter Puma Naval, constituite într-un grup naval maritim, au fost antrenate, împreună cu Statul Major al grupului, în exersarea procedurilor binecunoscute, dar niciodată pe deplin repetate. Cele şapte nave sunt unităţile şi subunităţile din flotă, gata de acţiune în timpul cel mai scurt, iar timp de trei zile au răspuns solicitării camarazilor din Forţele Aeriene pentru păstrarea siguranţei unui raion maritim necesar tragerilor cu rachete sol-aer din poligonul Capul Midia. Profitând de timpul petrecut pe mare şi de parcurgerea traseului la şi de la raionul asigurat, navele au exersat proceduri de atac cu rachete, luptă antisubmarin şi dragaj Exerciţiile de comunicaţii, adoptarea şi menţinerea formaţiilor de nave, precum şi respiongerea atacului aerian cu grupare au fost menite să crească nivelul coeziunii în cadrul grupului şi să armonizeze modalitatea de executare a comenzilor venite de la Statul Major. Nu în ultimul rând, o corvetă şi un dragor maritim au executat misiuni de foc cu armamentul de artilerie de la bord şi cu rachete antiaeriene. Pe timpul acestor misiuni, navele şi Statul Major au fost evaluate pentru verificarea nivelului de pregătire în vederea executării principalelor misiuni în următoarea jumătate de an. De asemenea, navele au putut face ultimele pregătiri pe mare, înainte de participarea la apropiatele exerciţii internaţionale: Sea Breeze, ce va avea loc în Ucraina şi Sea Schild, cel mai mare exerciţiu organizat în acest an de Flota Română. Printre toate cele amintite anterior, misiunile de rutină vin să-i ţină în priză permanent pe marinarii militari sub soarele mult prea generos al lunilor de vară. De la adăpostul unei şepci albe şi al umbrie timide oferite de turela turnului Fregatei Mărăşeşti, căpitan-comandor Ion Burghişan.

Realizator: L-am ascultat pe Ion Burghişan de la mare. Ca de fiecare dată ne îmbie cu atmosfera de acolo. Am stabilit legătura telefonică cu Mădălina Ilinca, ofiţerul de ralaţii publice al militarilor noştri care se află în misiune la Kandahar. Dacă ne auzi. Bună dimineaţa, Mădălina.

Mădălina Ilinca: Bună dimineaţa, Cristi. Da, vă auzim.

Realizator: Vremea - ştii cum facem la început. Ce temperatură aveţi? Care e povestea, pentru că la noi au fost nişte zile toride?

Mădălina Ilinca: Şi la noi sunt peste 43 de grade Celsius, Cristi. Închiem o săptămână fierbinte în teatrul de operaţii în care militarii Forţelor Terestre din cadrul Batalionului de Infanterie Protecţia Forţei Călugărene au continuat misiunile de patrulare în aria de responsabilitate. Totodată s-au încheiat şi exerciţiile tactice fără şi cu trageri de luptă care au avut drept scop revalidarea nivelului de operaţionalizare, creşterea coeziunii la nivelul subunităţilor, precum şi validarea procedurilor batalionului. Dar mai multe amănunte însă vă va oferi domnul maior Bogdan Năstase, unul dintre evaluatorii exerciţiilor.

Realizator: Îl salutăm şi pe maiorul Bogdan Năstase. Bună dimineaţa, domnule maior.

Bogdan Năstase: Bună ziua, la noi, stimaţi ascultători.

Realizator: Aşa e, bună ziua.

Bogdan Năstase: Unul din obiectivele prioritare ale comandantului batalionului îl reprezintă menţinerea şi dezvoltarea permanentă a nivelului de operaţionalizare a plutoanelor de manevră. Acest lucru este posibil prin parcurgerea unui program continuu de instrucţie. Repetarea procedurilor de operare, actualizarea acestora, bazată pe experienţa acumulată pe timpul executării misiunilor în aria de operaţii, conduc la menţinerea automatismelor, atât de necesare în cadrul subunităţilor. Aceste automatisme nu fac altceva decât să asigure protecţia forţei prin reacţii adecvate şi adaptate situaţiilor care se pot produce pe timpul executării misiunilor. Astfel, în luna iunie, plutoanele de manevră din cadrul Batalionului de infanterie protecţia forţei dizlocat în baza militară Kandahar au validat programul de instrucţie parcurs până la acest moment prin executarea unor exerciţii tactice de tip FTX pe timpul cărora au fost repetate procedurile de operare privind: reacţia la găsirea unui dispozitiv exploziv improvizat, reacţia la iniţierea unui dispozitiv exploziv improvizat pe timpul executării unei patrule debarcate, reacţia la iniţierea unui dispozitiv exploziv improvizat pe timpul executării unei patrule îmbarcate, modul de acţiune în situaţia producerii unor victime, acordarea primului ajutor, precum şi procedurile de evacuare medicală MedEvac. La finalul acestor exerciţii plutoanele au executat trageri de luptă pe timpul cărora au exersat reacţia la contactul cu inamicul. Toate obiectivele propuse au fost îndeplinite.

Realizator: Asta era şi concluzia pe care o bănuiam. Au fost lucrurile atinse şi vă mulţumim foarte mult. Ne auzim şi săptămâna viitoare cu amânunte despre instrucţie şi despre patrulările care se fac în Kandahar. Domnule maior Bogdan Năstase, numai bine.

Bogdan Năstase: Numai bine. Vă mulţumesc.

Realizator: Trecem mai departe la "Jurnal militar". V-am obişnuit să vorbim despre lucrurile care se întâmplă în săptămâna cuprinsă între sâmbătă şi sâmbăta următoare, când avem din nou emisiune. Cursul pentru jurnaliştii care transmit din zone de conflict se încheie astăzi la Constanţa, tot la Constanţa, iată, şi care a fost organizat de Direcţia de Informare şi Relaţii Publice a Ministerului Apărării Naţionale, cu sprijinul Statului Major al Forţelor Navale şi Statului Major al Forţelor Aeriene. Cursul aflat la XIII-a ediţie a pregătit din 2004 şi până în prezent circa 220 de jurnalişti. Cei 20 de reprezentanţi ai mass media, care au participat la curs, au dobândit în cadrul modulului de instruire teoretică cunoştinţe privitoare la procedurile de acreditare şi de lucru ale jurnaliilor pe timpul operaţiunilor militare, riscurile şi regurile de siguranţă, protecţie în zonele de conflict, aspecte privind securitatea operaţională şi prezentare a modului de acordare a primului ajutor. V-am obişnuit ca în fiecare emisiune să avem câte un invitat cu care să dezbatem, în cadrul unui interviu generos, o problematică legată ori de actualitatea militară, ori de istorie recentă a României, fie că este vorba despre ultimul Război Mondial, ori despre întâmplări petrecute mai recent în regimul comunist care a exterminat mai mulţi români decât ne-am fi putut imagina în acele vremuri, fie că este vorba despre războaiele contemporane, războaie în care în unele dintre ele participă şi români. Invitatul nostru de astăzi este jurnalistul şi activistul civic George Roncea, care în anii '80 a făcut armată la cercetaşi, este licenţiat în arte plastice, iar în anii '90 a fost corespondent de război în războiul din Iugoslavia. Dar înainte de această perioadă, plină de riscuri şi provocări în vremea studenţiei, George Roncea a fost alături de fratele domniei sale, Victor Roncea, unul dintre militanţi activi ai Pieţii Universităţii, o mişcare studenţească care s-a opus regimului instaurat imediat după revoluţia din decembrie '89 şi care a fost înnăbuşită de autorităţi şi de mineri. Domnul Roncea, alături de câţiva colegi, a fost aproape ucis de mineri în 14 iunei '90, apoi arestat fără nicio bază legală, bază legală care nici până astăzi nu a putut fi descoperită. Acum, la 26 de ani de la acel evenimente tulbure, iată că putem vorbi liberi despre lucruri care nu au putut fi dezbătute multă vreme. Armata a fost atunci împinsă, în iunie '90, de factorul politic într-un conflict care ar fi putut să discrediteze din nou pentru intervenţia împotriva poporului, mai fusese dorită această intervenţie şi în decembrie '89, iar doar, probabil, intervenţia ministrului de atunci, generalul Victor Stănculescu, care s-a stins în aceste zile, a făcut ca armata să nu escaladeze violenţa la ordin politic, aşa cum se întâmplase la revoluţie. Vă invit să ascultaţi interviul, eveniment, cu ziaristul George Roncea, care în urmă cu puţină vreme a ieşit dintr-o operaţie foarte complicată la coloană, în urma traumatismelor suferite acum 26 de ani, în Facultatea de Arhitectură şi în Piaţa Universităţii.

George Roncea: Am făcut armata la cercetare în perioada '84 - '86, urma după aceea să rămân în cadrul armatei. Am întrerupt, ceea ce putea să fie o carieră militară. Aveam o familie. Sunt singurul că am trădat, să zicem, linia aceasta de familie.

Realizator: Povestiţi-ne.

George Roncea: Unchiul a fost cadru militar, vărul, cadru militar, cam toată lumea în familia a fost. Toată lumea trăgea ca să merg la Academia Militară, să fac alea, să fac alea. Am ales artele plastice, şi nu îmi pare rău, pentru că într-adevăr la arte plastice se dezvoltă o abilitate pentru tir, cu totul specială, relaţia mână-ochi, care se formează în cursul nenumăratelor, miilor de desene şi naturi statice şi crochiuri. Este foarte utilă în alte zone, de exemplu, în tir-ul sportiv, în tir-ul de performanţă, şi am făcut şi tir sportiv. Artiştii plastici trag foarte bine. Dacă Dumnezeu îţi dă un har, şi un talent, şi o capacitate a ochiului de a percepe lucrurile într-un anumit fel, ceea ce artiştii au, în momentul în care această capacitate este antrenată şi apar şi alte elemente, hai să zicem, de stabilitate a mâinii, de luare a ţintei şi de..., dintr-o dată lucrurile devin uşoare. Eu când am pus prima oară mâna pe pistol, nu mai ştiu cât aveam, vreo 14 - 15 ani, mi s-a părut o joacă, dar ofiţerul care coordona tragerea s-a holbat la mine şi m-a trecut direct la muncă, cum ar veni. Am lăsat baltă această activitate şi după armată m-a dus în câmpul muncii.

Realizator: Aş vrea să zăbovim puţin asupra armatei. Aţi făcut un an şi patru luni sau...?

George Roncea: Nu, doi ani.

Realizator: Chiar doi ani?

George Roncea: Da. Deci, '84-'86. Doi ani.

Realizator: De ce doi ani?

George Roncea: Aşa era modelul. Pentru că nu găseai înlocuitor la cercetare. Antrenarea este foarte costisitoare şi pregătirea pentru această ramură militară este una care consumă efort, energie şi nu găseai înlocuitori şi fireşte că intenţia era ca noi, cei 16 care eram într-o mică brigadă de frontieră, pentru că sarcina noastră era apărarea frontierei şi eventual pătrunderea în teritoriul inamic, în caz că inamicul devenea inamic, adică în fine, vecinii noştri. Sunt nişte elemente specifice pe care le înveţi, pregătirea sportivă şi diverse alte calităţi se adună şi ar fi trebuit în mod normal, probabil, să rămână în armată, în fine. Dar eu am vrut cu orice preţ să dau la Arte Plastice şi să vedem ce o fi şi după aceea... Dar într-un fel, acum retroactiv, pot să spun că a fost folositor pentru că, într-adevăr după aceea, la revoluţie şi la mineriadă şi în cursul activităţii de reporter, corespondent de război în Iugoslavia, în Transnistria, şi în locuri din astea nasoale, aproape automat toată pregătirea şi tot ce am învăţat şi am văzut în armată, şi înjuram, şi mi se părea că este foarte greu şi că este nasol şi că suntem chinuiţi şi călcaţi în picioare, mi-a folosit absolut tot, începând cu instrucţia tragerii şi terminând cu tipul de disciplină aparte pe care ţi-o oferă genul ăsta de pregătire.

Realizator: Presupun că în teatrele de război unde aţi fost s-a folosit expresia asta, inclusiv cred că v-a salvat şi viaţa, nu?

George Roncea: Pentru că am supravieţuit, evident. Au fost unii colegi care au păţit-o, alţii care..., în fine. În Iugoslavia a fost într-adevar teribil pentru că una este să scapi, să zicem, într-o împrejurare în care ai o confruntare armată cu arme uşoare şi alta este să scapi de un Tomahawk. De un Tomahawk nu prea poţi să scapi! Este o rachetuţă mare cât un autobuz şi când a venit în zona ta, pe o arie de vreo şase kilometri, dacă eşti în picioare rămâi fără picioare. Am scapat şi în Iugoslavia din nişte situaţii cu totul ieşite din comun, de unde cred că numai mâna Lui Dumnezeu te scapă pentru că, teoretic, nu prea aveai şanse să scapi din bombardamentele care erau pe acolo şi noi eram doar trei corespondenţi de război, nebuni la cap.

Realizator:Dumneavoastră şi cu?

George Roncea: Sorin Bogdan de la ProTv, Mile Cărpenişan de la Antenă, care săracul Mile s-a şi îmbolnăvit.

Realizator: Regretatul Mile, da.

George Roncea: A şi murit, deşi era cel mai tânăr dintre noi şi era şi foarte simpatic şi era un tip extraordinar şi foarte luminos. Era un tip super, ce mai încolo-încoace!

Realizator: Acolo s-a îmbolnăvit?

George Roncea: Toţi ne-am îmbolnăvit acolo, pentru că simţeam şi noi că ceva nu este în regulă. Cu toţii am văzut, că erau aplicaţiile militare, ştiam ce înseamnă obuze, ştiam ce înseamnă explozia unei bombe, dar am văzut acolo tipuri de explozii care seamănă foarte mult cu ce văzusem în documentare de când era mici despre explozia bombei atomice, acea ciupercă care se ridică la nouă kilometri şi se întinde pe o rază de 20-25 de kilometri. Imaginile sunt teribile, sunt gropi, de cratere de mărimea unei parcări de Intercontinental şi adânci de cinci-şase metri. Pe fundul gropilor găseam pământ care devenise sticlă, solidificat şi care în anumite situaţii scotea şi radiaţii gamma, că eu, ca tot românul, cum face corespondentul, bagă în buzunar. M-au fugarit nişte sârbi, care erau îmbrăcaţi cu nişte uniforme din alea speciale galbene, au băgat într-o cutie de plumb şi am aflat după aceea că, într-adevăr Tomahawk-urile au o ţeapă de trei metri din uraniu. În urma impactului, depinde de tipul de impact, uraniul, fiind cel mai greu metal, trece prin beton, trece prin tot. Aveau şi bombe cu explozie întârziată, de cinci tone, lansate de la o altitudine foarte mare care, de exemplu au străpuns un hotel de sus până jos, hotelul avea dedesupt un planşeu special, pentru că era adăpost antibombardament sub hotel. Ei bine, bomba a fost proiectată să străpungă şi planşeul.

Realizator: Incredibil!

George Roncea: Şi când a ajuns jos, de-abia atunci a explodat şi toată lumea s-a transformat în marmeladă. Eu am ajuns într-un timp... Ajungeam foarte repede oriunde voiam, pentru că lumea ne iubea, ţinea la noi, ne ajuta, chiar patronul hotelului în care trăiam noi era jumătate român şi, ca atare, am văzut lucruri pe care ceilalţi domni, 400 de corespondenţi de război străini, care erau cam urâţi, că erau din NATO, erau cu nu ştiu ce, nu au avut ocazia să le vadă şi am fost de faţă sau aproape instantaneu în locurile în care se întâmplau astfel de nenorociri. Ţin minte şi acum imaginea parcării, deci erau maşini mari, 4x4, care erau, datorită imploziei s-a creat un val invers care a deflectat, automobilele care sunt au şi ele o înălţime deveniseră aplatizate la nivelul genunchiului meu şi mă întrebam oare ce forţă de impact, ce tip de ciocan fantastic a putut transforma o maşină, care are totuşi blocul motor, deci erau compactate la dimensiunea blocului motor. Bocul motor probabil că nu s-a turtit, dar absolut tot ce era caroserie, tot, tot, deveniseră nişte, din astea băgate la concasor. Asta, maşinile din parcare.

Realizator: Oamenii, săracii, nu au avut nicio şansă.

George Roncea: Iar oamenii, pe vreo rază de veo câteva sute de metri, mai găseai prin copaci un fel de marmeladă, deci nu poţi să spui că era carne, că era om, că era os. Era mirosul care este foarte puternic. După ani şi ani de zile, dacă mi-a rămas ceva din Iugoslavia şi noroc că am sinuzită şi mai scap din când în când de treaba asta, este mirosul cu totul special. Deci, cordita obuzelor, plus flacăra, plus cadavrele, plus apa creează un miros indescriptibil, absolut înfiorător care îţi rămâne forever undeva în fundul creierului şi de care nu scapi niciodată. Este mirosul spaţiilor de război, pe care orice om care a apucat să ajunga la război îl ştie şi îl recunoaşte imediat şi care, da, este sinistru, mai ales când ştii că este vorba de civili, pentru că în toate situaţiile despre care este vorba, în Iugoslavia, eu nu am reuşit să documentez decât civili. Foarte rar am văzut, da, am văzut şi militari ucişi, dar majoritatea au fost civili.

Realizator: Aţi scris un text care pe mine m-a emoţionat în 23 aprilie, de ziua dumneavoastră, de Sfântul Gheorghe.

George Roncea: Da, apropiată. Da.

Realizator: Şi aţi scris:" În noaptea acestei zile minunate, ziua patronului meu Sfântul Gheorghe, s-a deschis pentru prima oară Balconul Luminat". Şi aveţi aici o frază care m-a cutremurat: "Moartea ne-a strâns bine în braţe, ne-a rupt oasele şi ne-a supt sângele şi doar lacrimile şi rugăciunile părintelui Galeriu ne-au salvat cred. Mi se părea că-l auzeam ca prin ceaţă plângând parcă în timp ce îmi plesneau oasele şi dinţii şi tâşnea săngele ca dintr-o arteziană din căpăţâna crăpată cu ranga, ce suna ca un clopot spart în creieri".

George Roncea: Se discută de o vreme încoace, în plan public, a fost şi o conferinţă recentă, despre diversiune. Diversiunea este un termen care pleacă să zicem din logistica vocabularului şi tipologia militară şi termenul este corect într-adevăr. Mi se pare surprinzător că de-abia acum începe să se vorbească în aceşti termeni despre ce a fost în iunie '90, pentru că nu avem doar 13-15 iunie, avem o întreagă împrejurare care are mai multe etape. Aceste etape într-adevar configurează o diversiune majoră şi configurează o formă de război civil şi întrucât ne aflăm la emisiunea armatei este bine de vorbit, în contextul de acum, pentru că lucrurile care s-au întâmplat odată se mai pot întâmplat şi altă dată. Nu că ar fi vreo primejdie deocamdată, dar este bine de ştiut pentru că, vorba aceea, intrăm în zona de istorie recentă, lucrurile nu sunt chiar foarte recente, au trecut totuşi 26 de ani şi în sfârşit putem spune nişte lucruri mai deschis decât altă dată, din varii motive. Lucrul esenţial şi cel mai important care trebuie precizat faţă de toţi anii de până acum este că Ion Iliescu este inculpat împreună cu Virgil Măgureanu şi încă 17 persoane. Dosarul numără 72 de persoane şi va număra 200. Ştiu pentru că am colaborat pentru prima oară cu Parchetul Militar. În mod surprinzător, de un an de zile am fost chemat la şeful Parchetului Militar, domnul general Vasilache, am aflat cu surprindere, pe data de 1 mai, că a fost schimbat. În momentul de faţă a fost obligat să se retragă la pensie, deşi putea să mai muncească bine-mersi. În toiul dosarului, în momentul în care ţi-l aduce în faţa procurorului militar pentru prima oară pe Ion Iliescu, prima oară în 25 de ani, pentru că Iliescu nu a semnat niciodată nicio declaraţie. Generalul Voinea a fost şef cândva al Parchetului Militar şi n-a fost obligat să se pensionez, şi a fost cercetat de CSM şi a intrat în atenţia Parchetul General pentru neefectuarea măsurilor elementare de urmărire judiciară, generalul Dan Voinea - că am sărit de la un şef al Parchetului la altul. Voiam să explic că tocmai acum, când se ajunge la un moment-cheie al acestui dosar că, în sfârşit, după atâţia ani de zile, Ion Iliescu care striga de câte ori era întrebat de către reporteri despre 13 şi 15 iunie ca el nu va fi inculpat niciodată, iată că este inculpat şi succesiv acestei întâmplări fericite pentru noi, cei care am încasat-o, aflăm că şeful Parchetului Militar, cel care a instrumentat dosarul şi l-a adus la acest nivel, este pus în situaţia de a părăsi scaunul. Deocamdata este o conducere interimară. Da, este o coincidenţă! Observăm că deşi au trecut 26 de ani şi lucrurile ar trebui să se clarifice devin încă mai complicate şi întrebarea care se pune este ce fel de putere este în spate, cine sunt artizanii sau cine sunt păpuşarii sau cine are puterea ca acum, după 26 de ani, să reuşească încă să-l protejeze pe Ion Iliescu? Ion Iliescu, de exemplu, nefăcând armată, el nu a ştiut că atunci când vorbeşte la telefon cu o mare unitate militară, chiar dacă ordinul este verbal, el nu ştia că este şi scris.

Realizator: Este şi scris, sigur.

George Roncea: El nu a ştiut că atunci când se spune "Puneţi baioneta la armă! Este lovitură de stat legionară! Executaţi!" şi faceţi şi dregeţi. El nu avea nicio calitate, că nu era nici comandant militar - pe vremea aia nu exista CSAT. Singurul care avea drept să dea ordin unei unităţi militare, orice fel de ordin, era generalul Stănculescu, şeful armatei, care s-a întors pe 14 iunie şi şi-a depus demisia. El nu ştia acest mic aspect. De asemenea, Chiţac a fost şi el demis şi pe 14 a fost numit Ursu ministru de interne. Toată lumea spunea ca o să fie ras în cap Chiţac, dar de Ursu nu a spus nimeni, numit de Petre Roman. Deci, a existat o echipă care a încercat prin toate mijloacele să respecte ordinele militare, cum a fost şi echipa Stănculescu, care a fost înlocuită foarte rapid de alte echipe care au făcut ce au vrut ele. La mineriadă s-au tras nu de la 1466 de cartuşe, cât s-a înregistrat probabil la Biroul Front - ia să vedem câte cartuşe s-au tras. 1466 de cartuşe în doar şase ore este o sumă, pe un spaţiu de doi kilometri pătraţi!

Realizator: Da.

George Roncea: Deci, s-a tras ca la... Am imaginile, casetele originale din faţă de la CCA, unde s-a executat foc nu cu mitralieră de de 14,5, că dacă se executa cu TAB se termina totul, dar s-a executat foc cu mai multe tipuri de arme şi mai ales nu doar foc orizontal, ci foc şi de sus.

Realizator: Din nou în direct la "Jurnal militar" la Radio România Actualităţi, a fost invitatul emisiunii, ziaristul George Roncea. Trecem la ultimul subiect din această ediţie a emisiunii noastre. Lansare de carte, ieri după-amiază, la Cercul Militar Naţional, carte de interviuri semnată de Alexandru Leaua. "Adevăruri de pus în ramă" se numeşte cartea. Despre aceasta i-am invitat să ne vorbească, să ne spună câteva cuvinte pe scriitorul şi poetul Liviu Vişan, şi pe redactorul-şef al Observatorului Militar, publicaţie în care au aparut aceste interviuri pentru prima dată, istoricul militar Florin Şperlea. Să ascultăm.

Liviu Vişan: Este o carte "Eseuri de presă" publicată Observatorul Militar. Mă bucur mult pentru faptul că s-a hotărât să extragă din pagina de ziar, care are o viaţă atât de efemeră, anumite texte care au o valoare în timp şi să le adune într-o carte, să le aşeze în raftul unei biblioteci pentru că în felul acesta materialele scrise de el, în care a pus atâta suflet, vor putea fi accesate mai uşor de către cititorii interesaţi de mediul militar.

Florin Şperlea: Textele sunt selectate din perioada 2012-2016, o perioadă interesantă pentru că 2012, sigur că cine nu îl cunoaşte pe Ducu Leaua ar putea presupune că el s-a apucat intempestiv de scris în 2012, ceea ce nu este adevărat, dar 2012 reprezintă pentru noi un moment important, de renaştere, aş spune, a presei militare. În decembrie '89, eram ferm convins că, prin sângele vărsat, libertatea de exprimare şi adevărul vor fi cu adevărat preţuite la adevărata lor valoare. Mi-am dat seama, din nefericire, că avem această obligaţie de a lupta pentru libertatea de exprimare şi pentru adevăr în fiecare zi. Este exact îndemul pe care îl adresez tuturor colegilor, nu neapărat celor din presa militară, ci tuturor colegilor din presă. În fiecare zi avem această obligaţie fundamentală pentru noi şi pentru cei care vin după noi, să luptăm pentru libertatea de exprimare şi pentru adevăr.

Realizator: În mod excepţional, la finalul emisiunii, "Marş sportiv" interpretat de Orchestra Reprezentativă a Armatei şi asta pentru că Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război, împreună cu Ministerul Apărării Naţionale organizează mâine, 26 iunie, prima ediţie a crosului veteranilor de război, Veteran Cupa Steaua. Înscrierile şi distribuirea chitului de concurs se face la Palatul Cercului Militar Naţional până sâmbătă, la ora 20:00. Competiţia este o mişcare populară prin care cetăţenii, alături de militari ai Armatei, îşi pot arăta respectul şi preţuirea pentru veteranii de război, răniţi, invalizi sau urmaşi ai celor care au pierit în război. Traseul crosului va fi din Piaţa Presei Libere, Şoseaua Kiseleff, Arcul de Triumf, Piaţa Victoriei, Bulevardul Aviatorilor, Piaţa Chales de Gaulle, Bulevardul Mareşal Constantin Prezan, Arcul de Triumf, Şoseaua Kiseleff şi Piaţa P