Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Jurnal Militar din 21.11.2015

Noul ministru al apărării naţionale, Mihnea Motoc, Exerciţiului TALOS 15, Studioului Cinematografic al Armatei, Cimitirul Militar al Armatei Române din Zvolen, Doru Davidovici

Jurnal Militar din 21.11.2015
Pregatirea pentru ofesniva la primele ore ale diminetii (foto: Nicusor Comanescu);

Articol de Bogdan Silviu Răducan, 23 Noiembrie 2015, 11:14

Realizator: Bogdan Silviu Răducan - Bună dimineaţa şi bine v-am regăsit! Sunt Bogdan Silviu Răducan. Vom fi şi astăzi împreună, în următoarele aproximativ 25 de minute, pentru a vorbi despre câteva dintre cele mai importante evenimente politico-militare ale săptămânii pe care ne pregătim să o încheiem. Printre ele, învestirea în funcţie a noului ministru al apărării naţionale, Mihnea Motoc, încheierea exerciţiului TALOS 15, organizat de Grupul de Luptă al UE HELBROC şi cea de-a 99-a aniversare a Studioului Cinematografic al Armatei. Începutul îl facem însă astăzi cu muzică.

AUDIO:

Realizator: Mihnea Motoc este noul ministru al apărării naţionale. Ceremonia de predare-primire a mandatului s-a desfăşurat marţi, la sediul ministerului. Cecilia Sfetcu are detalii:

Reporter - Cecilia Sfetcu: Absolvent al Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti, Mihnea Motoc are un master în Drept internaţional public şi Drept comparat la Universitatea "George Washington" din SUA şi studii post-universitare în Drept internaţional public şi privat la Universitatea Nisa din Franţa. Diplomat de carieră, actualul ministru al apărării a fost reprezentant permanent al României pe lângă ONU, reprezentant permanent al României la UE, ambasador în Regatul Ţărilor de Jos şi anul acesta, în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord./dsirbu/ La ceremonia de învestire, desfăşurată marţi la sediul Ministerului Apărării Naţionale, Mihnea Motoc a apreciat activitatea fostului ministru al apărării, Mircea Duşa şi a declarat că experienţa acumulată până acum îl va ajuta să îşi îndeplinească misiunea.

Mihnea Motoc: Preiau acest mandat cu speranţă. Este o mare provocare pentru mine să-mi asum conducerea unui minister de asemenea anvergură, dar în acelaşi timp, sunt încredinţat că experienţa acumulată în structuri naţionale şi în organizaţiile internaţionale, în care statul român m-a trimis să reprezint ţara, mă vor ajuta să îmi duc la bun sfârşit importanta misiune încredinţată. Asigur întregul personal al Ministerului Apărării Naţionale de tot sprijinul meu. Ne aşteaptă o perioadă grea, dar o vom trece împreună. Am lucrat adesea alături de militari şi ştiu cât de hotărâţi sunteţi în faţa oricărei provocări. Pot să vă asigur însă că şi diplomaţii sunt la fel, pentru simplul motiv că şi unii şi alţii luptăm pentru România.
Reporter: La preluarea mandatului noului ministru al apărării au fost prezenţi atât preşedintele Klaus Iohannis, cât şi premierul Dacian Cioloş, care au vorbit despre importanţa finanţării acestui domeniu şi necesitatea creşterii bugetului apărării de la 1,5 procente din PIB, cât primeşte Apărarea acum, la 2 procente în 2017. Cu acest prilej, şeful statului i-a mulţumit şi el fostului ministru al apărării pentru activitatea desfăşurată şi i-a urat noului ministru al apărării naţionale, Mihnea Motoc, mult succes în noua funcţie.

Klaus Iohannis: Încep prin a mulţumi domnului ministru Mircea Duşa pentru modul în care s-a implicat în conducerea Ministerului Apărării. Cu siguranţă, s-au realizat multe lucruri bune şi vreau să cred că măcar o parte le-am realizat împreună, împreună, conducerea ministerului, conducerea armatei. Vă doresc, domnule ministru Mihnea Motoc, mult succes în noul mandat de ministru al apărării. Vă doresc o colaborare cât se poate de bună cu conducerea armatei şi pot să vă spun de pe acum: acest punct va fi foarte simplu. Cu toţii sunt foarte buni specialişti şi nu o să aveţi nici o problemă.

Realizator: Înregistrările au fost realizate de colegii de la Centrul de Televiziune şi Film al Ministerului Apărării Naţionale. Mulţumesc! Ascultaţi "Jurnal militar". Trecem la un alt subiect. S-a încheiat ieri exerciţiul TALOS 15. Desfăşurat în Grecia, în perioada 10-20 noiembrie, TALOS 15 a avut ca scop evaluarea şi certificarea comandamentului grupului de luptă al Uniunii Europene HELBROC, din care face parte şi România.

Şeful delegaţiei române, căpitanul George Toroi: Acronimul HELBROC provine de la iniţialele statelor contributoare cu forţe: Grecia, Bulgaria, România şi Cipru. În anul 2011, Ucraina s-a alăturat acestui pachet de forţe, denumirea grupului nesuferind modificări, din motive istorice. La nivelul Uniunii Europene există mai multe grupuri de luptă create în baza politicii comune de securitate şi apărare a Uniunii, pentru a răspunde la situaţii de criză, începlinind următoarele tipuri de misiuni: acordarea de asistenţă umanitară, operaţii de evacuare, operaţii de prevenire a conflictului şi operaţii de separare prin forţă a părţilor. Exerciţiul TALOS 15 a reprezentat o etapă importantă a fazei de pregătire multinaţională, având ca scop evaluarea şi certificarea comandamentului grupului de luptă european HELBROC într-un scenariu fictiv, ce a permis desfăşurarea de misiuni în cadrul tipurilor de operaţii amintite anterior. Principalul obiectiv al exerciţiului a fost antrenarea personalului comandamentului în realizarea interoperabilităţii şi utilizarea unor proceduri de operare comună într-un mediu multinaţional. Scenariul exerciţiului a presupus desfăşurarea unor operaţii de impunere a păcii, în baza capitolului 7 al Cartei ONU, care a permis antrenarea întregului personal participant în condiţii apropiate situaţiilor întâlnite în teatre de operaţii, într-un mediu multicultural. La acest exerciţiu, forţele terestre române au participat cu specialişti în domeniul apărării CBRN: chimic, biologic, radiologic şi nuclear, cât şi în domeniul CIMIC - cooperare civili - militari şi operaţii psihologice. Contribuţia personalului român a condus la îndeplinirea tuturor obiectivelor exerciţiului şi la obţinerea de rezultate foarte bune în procesul de evaluare. Participarea militarilor români la acest gen de activităţi întăreşte, de asemenea, şi imaginea României, prin îndeplinirea angajamentelor asumate în cadrul acestei iniţiative europene şi nu numai. Experienţa acumulată de militarii români este deosebit de importantă pentru antrenarea personalului la nivel naţional, conform standardelor Uniunii Europene şi pentru asigurarea interoperabilităţii cu forţele aliate, în situaţia unor intervenţii comune.

Realizator: Căpitanul George Toroi, şeful delegaţiei române participante la exerciţiul TALOS 15, desfăşurat în Grecia de grupul de luptă al Uniunii Europene HELBROC. "Jurnalul militar" continuă. 2015 este anul veteranilor de război, un an în care, în toate locurile din ţară şi de peste hotare care amintesc de lupta şi sacrificiul militarilor români din cel de-al Doilea Război Mondial, au loc manifestări comemorative. Cel mai recent dintre ele s-a desfăşurat în Slovacia, la Cimitirul Militar al Armatei Române din Zvolen./ovidiu/dsirbu

Realizator: Am revenit în studioul Radio România Actualităţi pentru ultima parte a "Jurnalului militar". Aflat într-o vizită oficială de două zile în Republica Slovacă, preşedintele României, Klaus Iohannis, a participat joi la o ceremonie de depunere de coroane de flori la Cimitirul Militar al Armatei Române din Zvolen. Cimitirul din Zvolen este cel mai mare cimitir de război românesc din străinătate, acolo avându-şi locul de veci peste 10 mii de militari români care s-au jertfit pentru eliberarea Cehoslovaciei. Corespondentul Radio România în Slovacia, Anca Dragu, a realizat la Zvolen reportajul care urmează.

Reporter: La 18 decembrie 1944, primii soldaţi români intrau în Slovacia. Îi aşteptau aproape cinci luni de lupte grele, pe un front cuprins între 50 şi 130 de kilometri, unde aveau să forţeze patru cursuri mari de apă şi să traverseze multe masive muntoase.
"Aici au luptat aproape un sfert de milion de soldaţi români, iarna, pe un teren muntos, cu zăpadă, care pe alocuri ajungea şi la doi-trei metri, şi unde nemţii aveau poziţii de apărare avantajoase. Românii au înregistrat pierderi grele" - spune istoricul militar slovac František /.../. Românii au participat la eliberarea a 1.700 de localităţi, cu preţul a aproape 66 de mii de morţi, răniţi şi dispăruţi. Mulţi dintre cei căzuţi în lupte au fost îngropaţi în cimitirele din localităţile unde au murit. Ulterior, în anii '50, majoritatea au fost mutaţi în Cimitirul Militar Central al Armatei Regale Române din oraşul Zvolen, unde acum sunt îngropaţi 10.432 de soldaţi şi ofiţeri. Cimitirul soldaţilor români din Zvolen arată mai mult ca un parc. Intrarea se face pe o alee lungă, înconjurată de o parte şi de alta de arbori de tuia. Această alee desparte două parcele pe care se află pietre funerare cu numele soldaţilor români căzuţi în luptele pentru eliberarea diverselor localităţi din Slovacia. În partea centrală a cimitirului se află un monument spre care duc câteva scări. Pe monument scrie "Glorie veşnică eroilor români căzuţi în luptele pentru eliberarea Republicii Cehoslovace de sub jugul fascist 1944-1945". În timp, cimitirul a primit şi o altă semnificaţie, mai puţin oficială./schelaru/ Se spune că la peste două decenii după ce au căzut în luptă soldaţii români din cimitir s-au trezit din nou în centrul atenţiei localnicilor în august 1968, când trupele Pactului de la Varşovia au invadat Cehoslovacia pentru a înăbuşi sub tancuri încercările de reformă ale lui Alexander Dubcek. Cum Zvolen are o garnizoană militară care a fost ocupată atunci, unii localnici, simţindu-se umiliţi şi revoltaţi, veneau să aprindă lumânări in cimitirul armatei române, singura din Tratatul de la Varşovia care nu participase la invadarea Cehoslovaciei.

Realizator: Studioul cinematografic al armatei a împlinit pe 15 noiembrie 99 de ani de existenţă. Dincolo de sărbătoarea propriu-zisă, momentul a fost dedicat şi anunţării principalelor proiecte care se vor derula pe parcursul următoarelor 12 luni pentru a marca centenarul Studioului cinematografic al armatei.

Cornel Mituţ, director al Studioului cinematografic al armatei: Cinefilii vor afla multe amănunte despre valori cinematografice româneşti care au funcţionat în cadrul Studioului cinematografic al armatei, care au dat măsura cinematografiei de astăzi, românească. Anul 100 vrem să îl dedicăm în întregime unei producţii de 6 la 9 filme începând de la portrete cinematografice, reconstituiri, tehnica cinematografică şi intenţionăm să facem de-a cursul anului acesta, în fiecare lună, în ultima joi a lunii, la Cercul Militar Naţional, o proiecţie de film din istoria cinematografiei militare până în zilele noastre. Luna trecută a fost "Pentru cei căzuţi", ocazionat şi de Ziua Armatei, un film făcut de Alecu Croitoru în anul 1975, super filmat - doar vorbim de Alecu Croitoru, pentru cunoscători Al G. Croitoru - pe peliculă, cu dna Bosânceanu actriţă. A fost un film să spunem artistic, jumătate jucat, aşa. Pe 26 noiembrie va fi proiectat "Asaltul". "Asaltul", ca temă, este o luptă în localitate, cât se poate de reală, cu trageri cu tanc, cu artilerie, asupra unor clădiri care expodează ca în filmele americane. "Asaltul" la rândul lui este făcut în anii '70 şi este filmat înainte cu foarte puţin timp de scufundarea insulei Ada Kaleh, după ce a fost evacuată, evident.

Realizator: Aceste proiecţii vor continua deci pe tot parcursul anului următor.

Cornel Mituţ: Da, în fiecare lună, chiar şi în luna decembrie, puţin mai repede, nu chiar în ultima săptămână şi cred că iubitorii vor regăsi filme frumoase acolo, în Sala Cinema a Cercului Militar Naţional.

Realizator: La ce oră?

Cornel Mituţ: În principal în jurul orei 17:00. Anunţurile aferente se fac pe facebook şi pe presa /.../, un afiş mare la intrarea în Cercul Militar, în instituţiile militare de învăţământ mai sunt postate, cam cu două săptămâni înainte.

Realizator: Intrarea este liberă.

Cornel Mituţ: Absolut liberă şi iubitorii de astfel de filme au parte de discuţii interactive atât cu producătorii, cei care mai sunt în viaţă, cum a fost acum cazul lui Al G. Croitoru - a fost acolo - şi o prezentare de film pe care o susţine colegul meu, profesorul Adrian Leonte.

Realizator: În încheiere, un mesaj pentru colegii de ieri şi de astăzi din Studioul cinematografic al armatei.

Cornel Mituţ: Pentru cei de ieri, nu pot decât să le mulţumsc pentru ce ne-au lăsat. Avem o cămară fabuloasă, plină cu nişte imagini de necrezut. Nu am reuşit încă să le parcurg pe toate. Chiar vreau să le mulţumesc şi atât cât mai sunt pe lângă noi le cerem sprijinul pentru sărbătoarea centenarului. Colegilor de astăzi, care trebuie menţionat că sunt şase, le mulţumesc pentru că ţin flacăra asta aprinsă şi se pare că prin ajutorul lor, cu dăruirea lor, vom face o sărbătoare frumoasă, rotundă.

Realizator: Şi aşa am ajuns la ultimul subiect al Jurnalului Militar de astăzi. Anul 2015 a fost dedicat şi omagierii scriitorului pilot Doru Davidovici, de la a carui naştere s-au împlinit în 6 iulie 70 de ani. Manifestările care au cuprins între altele şi reeditarea romanului de aviaţie "Caii de la Voroneţ", care i-a adus în 1973 lui Doru Davidovici premiul I la concursul de debut al Editurii Eminescu la secţiunea proză, s-au încheiat miercuri la Cercul Militar Naţional cu un eveniment omagial. Bibliotecarul şi poetul Liviu Vişan ne-a făcut cu acest prilej o evocare a îndrăgitului scriitor şi pilot.

Liviu Vişan: Doru Davidovici este un scriitor care nu doar prin ceea ce a scris, prin întreaga lui existenţă, a devenit un simbol pentru tineri. Era pilot şi nu doar că era un pilot de vânătoare şi că zbura, dar el a folosit zborul şi în alt sens, a reuşit să pună aripi visului, să înflăcăreze imaginaţia. Este un scriitor foarte talentat, din păcate puţin recuperat în ultima vreme./opopescu/ A scris numeroase cărţi şi romane, versuri, literatură SF foarte apropiate de sufletul tânăr şi pentru că întâmplarea tragică a făcut-o să îşi frângă aripile într-un accident de aviaţie, pot spune că el îşi continuă zborul şi este un fel de Icar, un fel de meşter Manole, care trăieşte prin ceea ce a scris, prin ceea ce a gândit, prin felul în care a ştiut să se apropie de tineri.

Realizator: Bibliotecarul şi poetul Liviu Vişan. A consemnat Simona Ciobanu, mulţumesc. Înainte de rămas bun, încă un anunţ: au început pregătirile pentru parada militară care va fi organizată cu prilejul Zilei Naţionale a României, 1 Decembrie, în Piaţa Constituţiei din capitală. La parada de anul acesta vor participa peste 2.500 de militari şi specialişti, cu 360 de mijloace tehnice, din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Poliţia Locală. În premieră vor defila detaşamente formate din veterani din Al Doilea Război Mondial şi militari răniţi în teatrele de operaţii din Irak şi Afganistan. O să vorbim însă pe larg despre acest subiect săptămâna viitoare, pentru că acum, "Jurnalul militar" a ajuns la final.

Jurnal Militar 24 Martie 2020, 16:47

Angajari temporare in sistemul medico-militar

Ministerul Apararii Nationale face angajari temporare in sistemul medico-militar

Angajari temporare in sistemul medico-militar
Jurnal militar 1 Februarie
Jurnal Militar 02 Februarie 2020, 15:30

Jurnal militar 1 Februarie

O nouă producție marca "Ora Armatei", în al 80-lea an de emisiune la radioul public. Ediţia include un interviu realizat în...

Jurnal militar 1 Februarie
Jurnal Militar editia din 18 ianuarie 2020
Jurnal Militar 20 Ianuarie 2020, 12:38

Jurnal Militar editia din 18 ianuarie 2020

Editie cu invitate in studio: locotenent Alexandra Vîrlan si locotenent Mirela Vâță

Jurnal Militar editia din 18 ianuarie 2020
"Jurnal militar" - ediţia din 21 decembrie
Jurnal Militar 21 Decembrie 2019, 15:21

"Jurnal militar" - ediţia din 21 decembrie

Ediție specială dedicată împlinirii a 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, invitat în studio istoricul Florian...

"Jurnal militar" - ediţia din 21 decembrie
"Jurnal militar" 7 decembrie: Summitul NATO de la Londra
Jurnal Militar 07 Decembrie 2019, 17:27

"Jurnal militar" 7 decembrie: Summitul NATO de la Londra

"Jurnal militar" 7 decembrie: Summitul NATO de la Londra
Emisiunea Jurnal Militar din 16.12.2017
Jurnal Militar 22 Ianuarie 2018, 14:39

Emisiunea Jurnal Militar din 16.12.2017

Secvente dintr-un interviu realizat de Alexandru Leaua cu Majestatea Sa, Regele Mihai I, la Palatul Elisabeta din Bucuresti,...

Emisiunea Jurnal Militar din 16.12.2017
Emisiunea Jurnal Militar din 09.12.2017
Jurnal Militar 20 Ianuarie 2018, 14:32

Emisiunea Jurnal Militar din 09.12.2017

In memoria Majestatii Sale, Regele Mihai I; In memoria generalului Constantin Didulescu.

Emisiunea Jurnal Militar din 09.12.2017
Emisiunea Jurnal Militar din 04.12.2017
Jurnal Militar 29 Decembrie 2017, 17:55

Emisiunea Jurnal Militar din 04.12.2017

Ziua Naţională, la parada militară din Bucureşti; expoziţia de fotografie, realizată de colegul Ilie Pintea în Kandahar, în...

Emisiunea Jurnal Militar din 04.12.2017