Jurnal Militar din 13.02.2016

Realizator: Bună dimineaţa! Doar pentru unii aşa de dimineaţă, pentru că foarte mulţi dintre dvs v-aţi trezit cu câteva ore mai devreme. Sunt Cristian Dumitraşcu. Vă prezint ca în fiecare sâmbătă dimineaţă aici la RRA o producţie marca "Ora Armatei", emisiunea cu una dintre cele mai îndelungate tradiţii între brandurile de radio din România.

Săptămâna aceasta s-a petrecut un moment istoric - prima condamnare a unui torţionar comunist, unul dintre acei oameni care, sigur, nu au fost puţini, oameni care au făcut parte dintr-un sistem bolnav, diabolic, un regim impus de Uniunea Sovietică şi de Stalin, un regim care s-a ocupat să şteargă brutal trecutul unui popor aflat în plină înflorire înainte de război. Trecutul de atunci însemna toată floarea intelectualităţii, profesori, prelaţi, politicieni, ţărani care s-au opus colectiovizării, dar şi ofiţeri şi generali din fosta Armată Regală care luptaseră în est şi care au fost încarceraţi la Aiud, la Jilava, la Sighet şi inclusiv la Râmnicu Sărat, acolo unde Alexandru Vişinescu a fost comandant în anii '50. Pentru că despre militarii închişi şi de multe ori suprimaţi de comunişti am mai vorbit aici, la "Ora Armatei" şi îi amintesc aici pe generalii Ciupercă, Mociulschi, pe amiralul Macelariu, eroul Marinei Militare, salvatorul Constanţei, cel care a fost izolat vreme îndelungată la Râmnicu Sărat, unde se spune că ar fi mâncat chiar paie din saltea pentru a supravieţui, ori pe ofiţerii care au luptat în munţi, ca Arsenescu, Dabija şi Arnăuţoiu, ultimii trei executaţi prin împuşcare, nu vom vorbi astăzi, vom vorbi cu siguranţă şi în alte ediţii despre aceşti adevăraţi sfinţi ai neamului nostru.

AUDIO: Emisiunea Jurnal Militar din 13.02.2016

Astăzi vom vorbi în a doua parte a emisiunii despre o altă formă de abuz extrem, despre detaşamentele de muncă forţată, o măsură incredibilă prin care fiii de chiaburi ori oameni care nu erau dezirabili atunci erau opriţi de la statisfacerea stagiului militar normal şi erau trimişi la muncă forţată, la fel ca deţinuţii politici, pentru mai mulţi ani, uneori şi pentru 3 ani erau trimişi în aceste detaşamente de muncă forţată. Despre acest subiect sensibil s-a vorbit mai puţin, iar noi suntem obligaţi să discutăm deschis astăzi, pentru că în acele vremuri au existat oameni, tineri soldaţi care au fost trimişi la muncă fără nicio vină, fără a se putea încadra această coerciţie într-o normă juridică. La sfârşitul stagiului militar, aşa-zisului stagiu militar, care în unele cazuri a durat chiar şi 3 ani, după cum vă spuneam, militarii lăsaţi la vatră primeau livretul militar pe care scria sec: militar neinstruit. Dar până la interviul cu unul dintre cei care au pătimit într-un astfel de detaşament de muncă veţi putea asculta, evident, despre evenimentele de actualitate militară ale săptămânii, o săptămână pe care o încheiem cu succes în această Zi a Radioului, Zi Internaţională a Radioului.

Începem agenda ştirilor de actualitate militară la jumătatea aceasta de "Oră a Armatei" cu cea mai importantă declaraţie a săptămânii, o declaraţie care îi aparţine secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg. Acesta a afirmat la reuniunea de două zile a miniştrilor apărării, la cartierul Alianţei din Bruxelles, că prezenţa în Est va fi atât de mare pe cât va fi nevoie. Este o decizie istorică, este un plan bine stabilit, care va fi bine pus în practică până la summitul de la Varşovia. Ministrul apărării naţionale din România, Mihnea Motoc, a participat, evident, la această reuniune, iar Cerasela Rădulescu, corespondentul RRA, a transmis de la faţa locului.

Mihnea Motoc: Este nevoie să se teracă la o politică de adaptare strategică, de adaptare pe termen lung a Alianţei la noul mediu de securitate, înţelegând aici ameninţări şi riscuri, atât dinspre Est, cât şi dinspre Sud. Sunt decizii de etapă, dar importante, luate la acest nivel ministerial, care urmează a fi examinate în perioada următoare de autorităţile militare ale NATO, de a fi examinate şi din perspectiva organismelor militare naţionale din ţările Alianţei.

Reporter: Această prezenţă militară sporită va fi susţinută prin programe de exerciţii complexe şi prin instalare de echipamente şi arsenal în regiune.

Mihnea Motoc: Noi am arătat că ne-am dublat contribuţia cu trupe şi am participat la un număr de trei ori mai mare de exerciţii faţă de anul trecut. Suntem - România - în grafic cu operaţionalizarea comandamentelor NATO de pe teritoriul nostru. Mai sunt şi o serie de rămâneri în urmă. Aici s-a discutat cel mai multe despre unele deficite care mai rămân în materie de asigurare a misiunilor de poliţie aeriană şi în acest context a fost foarte bine primit anunţul Poloniei, reiterat şi în discuţia bilaterală, de a contribui cu efective atât în nordul flancului estic, cât şi pe dimensiunea concretă de poliţie aeriană în România şi Bulgaria.

Realizator: Vorbea ministrul Motoc în corespondenţa Ceraselei Rădulescu despre contribuţia României la efortul NATO de a securiza graniţa estică a Alianţei, iar cea ce se întâmplă în Marea Neagră în aceste zile şi ce va continua până la finele lui februarie nu face altceva decât să confirme faptul că Armata Română este bine integrată, interoperabilă, cum se spune acum, la nivelul tuturor categoriilor de forţe. Şi spun asta pentru că gruparea navală NATO de luptă împotriva minelor marine, din care face parte şi o navă militară din ţara noastră, desfăşoară în această perioadă o operaţie de supraveghere a traficului maritim în Marea Neagră. Vor fi excutate exerciţii de căutare a minelor marine, de apărare a căilor de comunicaţii maritime, de căutare şi salvare de vieţi omeneşti pe mare. A transmis prin telefon locţiitorul pentru instrucţie al şefului de Stat Major al Flotei, comandorul Mihai Panait.

Mihai Panait: În perioada 1 februarie - 28 februarie 2016, Dragorul Maritim 30 "Slt. Alexandru Axente" a intrat prin transfer de autoritate în compunerea grupării navale NATO permanentă de luptă împotriva minelor SNMGCM Grup 2. Din grupare fac parte nave din Turcia, Bulgaria, România, Italia şi Spania, comanda grupării pentru această rotaţie fiind deţinută de Turcia. Ca elemente importante ale participării navei româneşti subliniez: în perioada 7 februarie - 11 februarie 2016, desfăşurarea operaţiei de supraveghere a traficului maritim în Marea Neagră; în perioada 12 -15 februarie 2016 escală în Portul Batumi, Georgia, precedată de exerciţii în comun cu nave ale Gărzii de Coastă din Georgia; în perioada 20-28 februarie 2016, gruparea NATO, inclusiv Dragorul Românesc, va participa în Bulgaria la exerciţiul multinaţional "Poseidon 2016". Exerciţiul "Poseidon" este un exerciţiu bilateral româno-bulgar, desfăşurat prin rotaţie de către forţele navale române şi forţele navale ale Bulgariei. În 2015, deci anul trecut, a fost organizat în Constana de către Comandamentul Flotei cu rezultate foarte bune. Pe durata misiunii, Dragonul Maritim 30 va excuta exerciţii în comun cu navele grupării NATO, cu accent pe exerciţii de căutare şi dragaj al minelor marime, de apărare a comunicaţiilor maritime, exerciţii de căutare şi salvare a vieţii omeneşti pe mare, exerciţii de comunicaţii şi exerciţii de tragere cu artileria de la bordul navei. Dragonul Maritim "Slt. Alexandru Axente" are la bord un echipaj format din 78 de militari, comandat de locotenent comandor Codrin Misăraş. Participarea activă a navelor româneşti în exerciţiile comune confirmă faptul că dispunem de un sistem de pregătire performant.

Realizator: Şi, dacă tot vorbeam despre termenul atât de tehnic numit interoperabilitate, s-a spus şi la Bruxelles, am aflat şi despre exerciţiile la nivelul forţelor navale NATO, a venit vremea să ascultăm încă o corespondenţă din Afganistan, unde ai noştri acţionează fără întrerupere de 14 ani, alături de armate din Alianţa Nord-Atlantică. Despre asigurarea medicală în teatrele de operaţii vom afla în minutele următoare. A transmis din Kandahar Radu Mureşan.

Reporter: În teatrul de operaţii nu există alte cabinete sau farmacii unde militarii să se poată adresa. Aşadar, punctul medical al batalionului este locul unde 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână, au fost tratate de la dureri, bătături sau alte simple afecţiuni până la intervenţii mai complicate. Există totuşi un sprijin - spitalul american Role 3, din incinta Bazei Aeriene Kandahar, locul unde au ajuns să fie tratate cazurile mai grave, care nu au găsit rezolvare la nivelul punctului medical. Tot aici sunt aduşi şi militarii români răniţi în acţiunile de luptă din aria de responsabilitate. Nivelul de dotare al acestui spital, precum şi specialiştii de aici au făcut nu de puţine ori adevărate minuni pentru militarii români.

Cpt. medic Octavian Moise: Asistenţa medicală aici este împărţită în două: asistenţa medicală pe câmpul de luptă şi asistenţa medicală curentă. Din păcate, am avut şi în lupte incidente, dar au fost manageriate exact cum trebuie de colegii de la Role 3 şi oamenii sunt OK. Chiar unul dintre răniţi se află printre noi, s-a întors la treabă. Iar în /.../ curente practic încercăm să ţinem oamenii într-o stare de sănătate cât mai bună, ca să îşi poată face treaba în continuare la standardele dorite. Greul pe partea de luptă îl duc sanitarii de plutoane, cum îi numim noi. Ei sunt pionii principali în aceste incidente armate. Noi intervenim după ce acordă ei primul ajutor. Rolul este de a stabiliza pacientul şi ulterior noi venim să continuăm tratamentul de specialitate. Sunt pacienţi răniţi mai grav, pacienţi răniţi mai puţin grav. Trebuie intervenit rapid. Am avut şi cazuri în care a trebuit să intervină rapid, evacurea medicală de aici, din teatru, şi ajunşi în alte facilităţi medicale cu capabilităţi mai mari.

Realizator: Am revenit în direct la "Jurnal militar", aici la Radio România Actualităţi. Vă propun, aşa cum spuneam în deschiderea emisiunii, o reconstituire acum, spre finalul producţiei noastre de fiecare sâmbătă dimineaţă, a unor vremuri tulburi din istoria recentă a României, vremuri de foarte tristă amintire, când, odată cu schimbarea formei de guvernământ de după abdicarea forţată a Regelui Mihai, sistemul politic comunist impus de Moscova a recurs la adevărate crime, şi sociale, dar şi în cel mai propriu sens al cuvântului, încălcări grave ale drepturilor omului, iar în multe dintre cazuri, după cum vă spuneam, crimele au fost de-a dreptul omoruri directe prin împuşcare ori prin supunerea oamenilor unor programe de detenţie politică absolut diabolice. Dar a existat încă o formă de dispreţ faţă de o anumită categorie socială, declarată non grata de comunişti, în dimineaţa Republicii Populare Române de atunci, din finele anilor '40: copiii celor care erau consideraţi de noul regim indezirabili, tineri ajunşi la vârsta încorporării şi care în momentul în care au ajuns la comisariatele militare au descoperit că autorităţile le-au pregătit o surpriză de proporţii - în loc să meargă la armată, ca toţi tinerii de vârsta lor, au fost repartizaţi pentru a merge în ceea ce se numeau detaşamente de muncă. Acum ele sunt cunoscute ca detaşamente de muncă forţată, pentru că despre muncă forţată era vorba. Iar condiţiile de viaţă erau absolut similare cu puşcăriile politice. Doar santinelele în armată şi sârma ghimpată lipseau. Am realizat un interviu alături de colega mea Cecilia Sfetcu, un interviu de o oră, pe care l-am difuzat la postul de radio online "Vocea Armatei", cu scriitoarea Lăcrămioara Stoenescu şi cu Constantin Teodosiu, unul dintre sutele de mii de tineri care au reprezentat aşa-zisul surplus de contingent. Am ales un fragment de câteva minute cu doamna Stoenescu şi cu unul dintre oamenii ale căror poveşti se vor regăsi în viitoarea carte despre aceste lagăre de muncă inventate de regimul stalinist. Să ascultăm!

Lăcrămioara Stoenescu: Când a apărut în 2012 "Memoria stigmatelor", aveam capitole cu trei, patru subiecţi. La capitolul "Armata la muncă forţată" nu aveam decât un singur subiect - inginerul Mihai Bodescu. Aş fi vrut să mai am măcar un subiect, dacă nu mai mulţi. Până la urmă s-a realizat acest lucru şi providenţa a vrut să mă întâlnesc cu domnul Constantin Teodosiu, care mi-a adus foarte multe materiale, şi să-i contactez şi pe alţi foşti ostaşi constructori, aşa se numesc, de atunci care să îmi spună despre viaţa trăită în acele lagăre, că de fapt erau lagăre, nu detaşamente de muncă, şi să realizez ca un fel de medalioane despre aceşti ostaşi constructori.

Constantin Teodosiu: În perioada comunistă şi cea mai grea perioadă, în anii '50, la încorporarea tinerilor se făcea o deosebire pe bază de situaţia materială, adică dosarul părinţilor. Dacă corespundeai regimului, făceai armata sub arme; dacă nu îndeplineai aceste condiţii şi erai considerat chiabur, burghez, fiu de reacţionar, duşman al poporului, cum erai categorisit pe plan local acolo, în dosarul care ţi se forma la comisariat erai considerat surplus de contingent. Şi s-a găsit această formă de exploatare mascată şi s-a format în cadrul Ministerului Construcţiilor, la început, mai apoi a trecut la Consiliul de Miniştri, aşa-zisa DGSM, adică Direcţia Generală a Serviciului Muncii. A fost organizată în direcţii regionale, că pe vremea aceea erau regiuni, ţara împărţită; în cadrul lor erau formate Detaşamentele de Muncă Forţată, pentru că nimeni nu s-ar fi dus de bunăvoie acolo. Noi n-am avut o condamnare. Am fost forţaţi să ne satisfacem, vezi Doamne, Armata sub această formă de exploatare. Grupurile de tineri erau date unor delegaţi ai beneficiarilor care urmau să te ducă pe şantierele unde trebuia să-ţi desfaşori munca.

Reporter: Aş vrea să-l întreb pe dl Teodosiu, ştiu că dvs aţi făcut parte din mai multe Detaşamente de Muncă Forţată - trei sau chiar patru detaşamente - dar înainte de a fi încorporat ştiaţi ceva despre aceste detaşamente? Cum aţi reacţionat când aţi aflat că o să ajungeţi acolo?

Constantin Teodosiu: Cum să vă spun, când am fost la Comisariatul Militar, fiecare tânăr era cu mămica, cu surioara, cu bunica şi cu geamantanul. Mama era o femeie tânără, cine ne vedea zicea că suntem fraţi, şi acolo, când eram în curtea Comisariatului, la Bucureşti, aici, a venit cineva şi ne-a şoptit, zice: 'Ne duce la Constanţa', 'Ne duce pe canal'. Ne-a încolonat cu geamantanele în mână. Noi pe stradă, ca haita de..., mamele şi rudele pe trotuar, încet, am mers pe jos până la Gara de Nord. Ne-am urcat, am avut vagoane reţinute în personal, pentru noi, ne-au condus familiile, cu lacrimi în ochi ne-am despărţit şi nu ştiam ce urmează. M-aţi întrebat în ce detaşamente... În Medgidia erau două detaşamente de muncă: unul la Fabrica de Ciment şi altul care lucra, oraşul nou Medgidia, sus la blocuri, şi eram cazaţi vizavi de gară, în nişte hangare. În 5 martie '53, când a murit Stalin, unii dintre colegii mei, să zic, plângeau. Tineri. Ei, nu ştiu, erau oameni fără pregătire, fii de chiaburi, chiaburi de oameni de la ţară, şi eu n-am avut de lucru, mi-am spus sincer 'Bă, de ce plângeţi, mă? Că a murit tătucu' Stalin?' 'Păi, din cauza lui suntem noi aici. El ne-a adus în situaţia asta!' Ei, şi pe vremea aia, ca şi în alte vremuri, s-a găsit un turnător, probabil, şi s-a dus şi i-a spus despre mine ce am zis locţiitorului politic. Fiecare detaşament de muncă avea un comandant, ofiţer din vechea Armată, care mai câştigau şi ei un salariu pe lângă pensie, şi era un locţiitor politic, un politruc. De regulă era un tânăr devotat comuniştilor. Domnilor, cine credeţi că era locţiitor politic la Medgidia? Viitorul Virgil Cazacu din Comitetul Central al lui Ceauşescu, apărea pe perete acolo, îşi făcea şi el stagiu, dar era băgat special acolo între noi ca locţiitor politic. Era pe funcţie de căpitan. Trece peste opoziţia comandantului de detaşament - el, politruc, el comanda - mă cheamă la el şi în trei zile după ce s-a interesat el despre situaţia părinţilor mei şi a dosarului meu, mă cheamă, zice: 'Iei plicul ăsta, te urci în tren şi te duci la Mangalia'. 'Păi, cum mă duc cu trenul', zic? De regulă, pe noi ne muta în colectiv. Se termina lucrul pe şantierul ăsta, ne muta tot grupul dincolo. Când te muta individual ori era un aranjament, ori era o pedeapsă. Şi zice: 'te urci în tren şi te duci la Constanţa, iei trenul şi te duci la Mangalia'. Fără bilet de tren, fără foaie de drum, numai cu ordin de servici. Să te duci la Detaşamentul de Muncă 2 Mai, Mangalia. M-am dus, ce să fac? Trebuia să mă duc, altfel mă dădea dezertor. M-am dus, încet, încet, prin tren, în sfârşit, am ajuns acolo. Am mers pe jos, am ajuns acolo unde e lacul 2 Mai - sunt vechii Munţi ai Măcinului, foarte duri - mă prezint acolo, nişte barăci, detaşament într-un fel de Bărăgan. Un locotenent major, Uncuţa Petre, mă prezint la el şi îi dau plicul. Desface plicul, se uită la mine şi zice: 'De unde eşti măi, tinere?' 'Din Bucureşti'. 'Întinde mâinile!' Zic: 'Ce vrea ăsta?' Şi am întins mâinile. Zice: 'Ştii ce o să ai aici, în palme?' 'Nu ştiu. Ce o să am?' 'O să ai nişte nasturi, mă!' 'Ce dracu ai făcut, că uite ce scrie în ordinul ăsta: eşti mutat la noi, la spart piatră cu târnăcopul. Aşa scrie aici'. Şi atunci am făcut legătura că cineva m-a turnat şi m-a aranjat că am spus că 'de ce plânge că a murit Stalin, că din cauza lui suntem noi pedepsiţi în detaşamente.'

Realizator: Ediţia de astăzi a ajuns la final. Vă salut regulamentar, ca de fiecare dată. Să ne auzim cu bine!