Emisiunea Jurnal Militar din 18.11.2017

Realizator: Cristian Dumitraşcu - Bună dimineaţa! Cristian Dumitraşcu sunt, vă invit la o nouă ediţie a emisiunii "Jurnal militar", o producţie marca 'Ora Armatei', de aici, de la Radio România Actualităţi, ediţia din 18 noiembrie 2017. Actualitate militară a săptămânii, aniversări ale mai multor arme şi specialităţi militare, dar şi trei interviuri-eveniment cu un profesor de istorie care ne va vorbi despre momentul 15 noiembrie 1987, apoi un interviu cu invitatul emisiunii, Ion Sarion, cel care ne va vorbi despre marile personalităţi militare pe care le-a cunoscut după gratii, între anii '50 şi '60 şi iar, la final, vom vorbi cu un ofiţer paraşutist în rezervă, care a scris o carte foarte interesantă şi specială, aş zice, prin faptul că aduce în faţa cititorilor un mare erou paraşutist al celui de-Al Doilea Război Mondial şi acesta, din păcate, a fost deţinut politic, chiar unul dintre cei pe care domnul Sarion i-a cunoscut în închisorile comuniste. Toate acestea în aproximativ 27 de minute. Spuneam despre aniversări, despre lucrurile obişnuite pe care suntem obişnuiţi să le auzim şi să le împărtăşim în Armată. În 10 noiembrie a fost Ziua artileriei, în anul 1843 domnitorul Gheorghe Bibescu a întreprins o călătorie la Instanbul, s-a întors de acolo cu patru tunuri de calibrul 80 de milimetri, dăruite în semn de preţuire de către sultan. Ca urmare, la 10 noiembrie 1843 legifera înfiinţarea primei baterii de artilerie în oastea română. În 11 noiembrie - am mai vorbit şi acum o săptămână - despre Ziua veteranilor, care a fost instituită prin legea numărul 150 din 22 octombrie 2014. România se alăturp cu această Zi a veteranilor Australiei, Canadei, Statelor Unite ale Americii, precum şi altor state din Europa care la 11 noiembrie îşi arată recunoştinţa pentru militarii întroşi din misiuni şi îşi comemorează eroii. În 12 noiembrie a fost Ziua Statului Major al Apărării, aşa cum se numeşte acum, pentru că înainte a fost Statul Major General. La 12 noiembrie 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, prion ordinul de zi numărul 83 a semnat actul de constituire a secţiei a doua din cadrul Corpului de Stat Major General. În aceeaşi zi se aniversează Ziua geodezilor militari, topografia - foarte importantă în război. Tot în vremea lui Cuza, în 1859 s-a înfiinţat. Şi tot în acel an, în 12 noiembrie şi în aceeaşi zi, Ziua cercetaşilor militari. A semnat actul Alexandru Ioan Cuza în 12 noiembrie, un act de constituire a secţiei a doua II-a din cadrul Corpului de Stat Major General ca prim element organizat al cercetării în Armată. Şi, în fine, ultima aniversare a acestei perioade, 16 noiembrie, Ziua transporturilor militare. Este şi primul subiect pe ordinea de zi la capitolul actualitate militară. Joi, 16 noiembrie, acum două zile, a fost Ziua transporturilor militare. Locotenent-colonelul Cătălin Ioniţă este unul dintre cei care au pus bazele primului Batalion din Armata Română cu specific - Batalionul 121 Transport Materiale din Bucureşti, ne vorbeşte acum despre importanţa acestei specialităţi militare.

AUDIO: Emisiunea Jurnal Militar din 18.11.2017

Cătălin Ioniţă: Transporturile militare care /.../ componenta logisticii, logistica, ea însăşi fiind extrem de importantă în ducerea orice acţiuni militare. Dacă stăm să ne gândim în istorie, au fost foarte importante de pe vremea lui Hannibal, care aţi văzut ce transport şi-a organizat ca să poată să vină să atace Roma din nordul Africii şi gândiţi-vă unde s-a ajuns astăzi, câteva ore eşti pe un continent în jumătatea altui continent îndepărtat, dintr-o climă rece într-un mediu extrem de uscat. Toate se realizează cu ajutorul transportatorilor. Transporturile pot fi strategice, operative, tactice, în funcţie de nivelul la care ne raportăm. Dar, din punctul meu de vedere, sunt, poate, la fel de importante ca orice componentă a logisticii care sprijină luptătorul să-şi îndeplinească misiunea şi vreau să le urez pe această cale tuturor transportatorilor militari, tuturor celor care lucrează în transporturi militare: la mulţi ani, să fiţi sănătoşi şi să vă îndepliniţi în continuare misiunile la fel de bine!

Realizator: Da, am vorbit despre transporturile militare cu locotenent-colonelul Ioniţă. Bună dimineaţa încă o dată, sunteţi la 'Jurnal militar'. Este 9:34. Tot în zona de istorie şi de aniversări rămânem la începutul săptămânii, pe 14 noiembrie, cu prilejul Zilei Dobrogei, în garnizoana Tulcea a avut loc o serie de manifestări festive. Comandantul garnizoanei, comandorul Vătămanu Antonel-Marian ne spune mai multe despre această aniversare.
Antonel-Marian Vătămanu: Evenimentul devine cu atât mai important pentru tulceni datorită faptului că în acel moment al anului 1878 Tulcea a reprezentat principalul centru administrativ al Dobrogei. La 139 de ani de la acest eveniment, garnizoana Tulcea, împreună cu autorităţile administraţiei publice locale au organizat o serie de manifestări dedicate acesteia.
În acest sens, la Monumentul Independenţei din municipiul Tulcea s-a desfăşurat un ceremonial militar şi religios care a cuprins uimirea oficilialităţilor, intonarea imnului de stat al României, rugă şi închinare pentru poporul român- oficiată de un sobor de preoţi, alocuţiuni ale oficialităţilor locale şi depuneri de coroane şi jerbe de flori. La ceremonial au participat comandanţii unităţilor militare din judeţul Tulcea, oficialităţi publice locale şi centrale, reprezentanţi ai Asociaţiei Veteranilor de Război şi ai Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare Retragere şi Rezervă, elevi şi nu în ultimul rând, reprezentanţi ai mass-media locală şi populaţii civile locale. De asemenea, acel /.../organizat şi s-a desfăşurat un simpozion special dedicat Zilei Dobrogei, la care au participat cadre militari, soldaţi, /..../, voluntari şi personal civil din unităţile militare din Garnizoana Tulcea.

Realizator: A fost aşadar comandantul Garnizoanei Tulcea, comandorul Antonel-Marian Vătămanu. Rămânem în Dobrogea. Academia Navală "Mircea cel Bătrân" din Constanţa, evident, a aniversat săptămâna aceasta 145 de ani de la înfiinţare. Evenimentul este marcat printr-o serie de activităţi organizare încă de la începutul săptămânii. A transmis, prin telefon, comandantul academiei, comandorul conferenţiar univrsitar doctor inginer Octavian Tărăbuţă.

Octavian Tărăbuţă: Avem, cu acest prilej, ocazia de a rememora toate realizările înaintaşilor noştri care au format generaţii peste generaţii de marinari, atât pentru Forţele Navale, cât şi pentru marina comercială, oameni profesionişti. În plus, trebuie să ne gândim la toţi prietenii academiei, cei cu care suntem în parteneriatele naţionale şi internaţionale, derulăm proiecte tot pentru dezvoltarea educaţiei şi formării în Academia Navală şi pentru dezvoltarea cercetării ştiinţifice. Pe baza acestor 145 de ani de tradiţie, evident, viitorul ne obligă să mergem mai departe iar având în vedere condiţiile schimbătoare tot mai dinamice ale mediului economic, ale mediului social şi absolvenţii noştri trebuie să fie impregnaţi cu acele competenţe cu care să fie apţi de a aborda toate problemele moderne astfel încât să putem merge mai departe cu asigurările de bine din partea tuturor prietenilor academiei.

Realizator: Şi, în fine, încă o aniversare foarte dragă nouă, celor de la Trustul de Presă al Armatei; în 2016, acum un an, în noiembrie, Studioul Cinematografic al Armatei a împlinit 100 de ani de existenţă, înfiinţat în plin război mondial, în Primul Război Mondial şi în plin război mondial, a adunat o mulţime de lucruri care sunt foarte, foarte preţioase, sunt în arhivă: filme, filme turnate real pe câmpul de război şi iată că la 100 de ani, locotenent-colonelul Cornel Mituţ, directorul Studioului, a organizat împreună cu noi, la Trustul de Presă al Armatei, o întâlnire la 101 ani pentru că, iată, în anul 100 au fost multe, multe activităţi care au amintit această mare, mare tradiţie de film a Armatei. Îl ascultăm pe Cornel Mituţ la această cifră care nu mai e rotundă, dar să sperăm că ne vom vedea de aici înainte la 102-103 şi la mult mai mulţi ani de aici înainte.

Cornel Mituţ: Studioul Cinematografic al Armatei s-a mândrit cumva că, într-un an care serba Centenarul cinematografiei militare, a avut câteva realizări şi vreau să le menţionez: Am avut premiere naţionale de a proiecta un film al Studioului Cinematografic în cinematograf de circuit comercial; am fost pe coperta revistei Historia - o premieră, anul acesta, în luna mai; am avut proiecţii lunare de film, preţ de un an jumătate, la Sala de Cinema a Cercului Militar; am intrat în Academia Română, cel mai înalt for ştiinţific din România de trei ori, cu proiecţii de film, cu expoziţie de fotografie şi sesiuni de comunicări ştiinţifice la nivel internaţional pe tema Centenarului, iar Centenarul s-a închis pentru noi cu un premiu obţinut la Festivalul Internaţional al Filmului Militar şi Istoric de la Varşovia- premiul trei, o sabie de bronz; şi o expoziţie de fotografie care a avut un real succes în Sighişoara, în Turnul Fierarilor, acolo unde s-au perindat turişti de pe cinci continente.

Realizator: Cornel Mituţ, directorul Studioului Cinematografic al Armatei, la 101 ani de la înfiinţarea Studioului. Mergem mai departe şi vorbim despre dragorul maritim 25 care a acostat, miercuri, în Portul Militar Constanţa, încheind astfel participarea la prima misiune NATO a navei din anul 2017. Un aspect inedit este faptul că dragorul maritim 25 a fost comandat, în premieră, într-o misiune externă, de o femeie şi anume de căpitanul Delia Neacşu, care a împărtăşit cu noi impresiile de după misiune. Un interviu realizat de comandorul Ion Burghişan.

Delia Neacşu: Am şapte ani de când sunt la bordul acestei nave. Mă consider un militar şi m-am adaptat fără probleme. Am avut oarece emoţii, n-am mai fost cu dragorul maritim "Lt. Lupu Dinescu" atâta timp pe mare, dar a fost o mare oportunitate pentru mine şi pentru cariera mea militară în forţele navale. Inedit în aceste misiuni a fost participarea, după o lungă perioadă de timp, a dragorului maritim "Lt. Lupu Dinescu" la misiune internaţională, sub comanda NATO, în cadrul unei grupări navale semipermanente. Pe timpul misunii am avut onoarea de a participa alături de nave şi echipaje din cadrul NATO, în care am reuşit să ne antrenăm, să ne punem la punct procedurile NATO şi să creştem nivelul de cooperare. În urma acestei misiuni consider că s-a ridicat nivelul de coeziune al echipajului.

Realizator: Acestea au fost toate subiectele de actualitate militară din această ediţie, din 18 noiembrie 2017, a "Jurnalului militar". Avem şi veşti din Afganistan, din păcate nu le putem difuza, dar lucrurile sunt O.K., şi vom mai vorbi şi în emisiunile celelalte, în "Veşti de acasă" şi în "Fecior la oaste" şi în toate emisiunile pe care Redacţia Ora Amatei le realizează; de asemenea, şi pe pagina de Facebook "Ora Armatei" puteţi găsi ştiri despre militarii noştri din Afganistan. Mâine, la "Pro Patria" veţi avea ştiri de acolo şi subiecte interesante pe TVR, la ora 9:30, aceeaşi oră de începere a acestei emisiuni, dar mâine este pe TVR, "Pro Patria". Istorie, acum, despre mişcările anticomuniste, care au avut loc în urmă cu 30 de ani, la Uzina "Steagu Roşu" din Braşov, în 15 noiembrie, evident. O perspectivă asurpa evenimentelor în urmă cu trei decenii ne oferă profesorul universitar doctor Florin Müller, de la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti.

Florin Müller: Este o secvenţă care face cinste nu doar muncitorimii de la Braşov, ci face, practic, cinste întregului popor român. Este adevărat însă că momentul revoltei de la Braşov n-a stârnit o solidaritate în ţară, în România de atunci. O cauză acestei, să spunem, lipse de reacţii a românilor, a fost, într-adevăr, natura represivă a regimului Ceauşescu şi, desigur, instinctul de conservare pe care-l aveau categoriile sociale, profesionale din România de atunci. În al doilea rând însă, lucru poate chiar mai important ar fi acela că Partidul Comunist Român nu s-a comportat, nici atunci, nici înainte şi nici măcar în cei doi ani care au mai rămas din dictatură, nu s-a comportat, de fapt, ca un partid politic, care să recunoască deschis că există o problemă în ceea ce priveşte natura relaţiei între regimul politic şi clasa muncitoare, problemă legată de revolta de la Braşov, şi că această problemă, care nu era una doar legată de condiţiile de salarizare, această problemă trebuia rezolvată. Trebuie să reţinem faptul că în 1987, numărul membrilor de partid era foarte mare, numai că Partidul Comunist Român, în ultimii ani de dictatură, cu patru milioane de membri, nu mai era un organism politic în sensul deplin al cuvântului, adică membrii de partid nu se mai luau deloc în considerare ca oameni politici, sigur, fiecare la nivelul său, în stare să-şi spună un punct de vedere în faţa propriului organism politic, în faţa propriei structuri conducătoare, în faţa organizaţiilor din care făceau parte. Cu alte cuvinte, acest eveniment a fost trecut în anonimat, instinctul de conservare, frica în faţa Securităţii, care, iată, funcţionează ca instrument activ al dictaturii, al dictaturii civile a lui Nicolae Ceauşeşcu, această securitate este mult mai vizibilă şi este cea, care, practic, a rezolvat situaţia. Ceauşescu însuşi nu mai era un om al partidului. Ceauşescu era, totalmente decuplat şi totalmente ostil modificărilor politice şi în acelaşi tip de stil civilizaţional de la Moscova, demarată de Gorbaciov, îi era profund ostil evenimentelor din Polonia, până la dictatura lui Jaruzelski, cu care părea a se înţelege şi, desigur, total ostil faţă de ceea ce însemna Ungaria. În 1987, în ultimii ani de dictatură, noi vedem de fapt un Ceauşescu întorcându-se, prin poziţiile cele mai rigide posibil ale dictaturii staliniste, clasice, din anii '30 şi în anii '50.

Realizator: Am ascultat o analiză lucidă asupra evenimentelor din 15 noiembrie 1987 a profesorului Müller de la Facultatea de Istorie din Bucureşti. Nu întâmplător am vrut să ascultăm asta, pentru că invitatul din această dimineaţă, Ion Sarion, fost deţinut politic, o adevărată carte deschisă pentru noi, cei de astăzi, care am citit prin cărţi despre oamenii, despre personalităţile cu care domnia sa a trăit în închisorile comuniste, un interviu amplu cu doctorul Sarion va apărea şi în numărul următor al revistei "Viaţa militară", vă las vreme de aproape opt minute să ascultaţi interviul cu Ion Sarion, după care vom avea un telefon în direct spre finalul emisiunii:

Ion Sarion: Am fost deţinut politic, arestat din 25 septembrie 1958 şi am parcurs aproape toată reţeaua de închisori şi lagăre din perioada aceea. Am cunoscut foarte multe personalităţi şi, mai ales, din cadrul Armatei, începând cu Jilava, unde l-am cunoscut pe generalul Vâscu, general de cavalerie, colonelul Râmniceanu de la Serviciul de Informaţii. Ulterior am trecut în lagărele din Balta Brăilei, unde, de asemenea, am stat cu foarte mulţi militari şi cadre foste ale Armatei Regale, printre care colonel Florescu, generalul Popescu, la Stoeneşti, colonelul Mihăescu.
Ulterior, în Gherla, am avut onoarea şi pot să spun cea mai frumoasă pagină a vieţii mele, când, lucrând la infirmieria Penitenciarului Gherla, am cunoscut o mulţime de personalităţi, printre care generalul Jenescu, generalul Potopeanu - era bolnav de cancer, Dinu Cesianu - fost ambasador al României la Paris, Sava Dumitrescu - şeful brigăzii anticomuniste din SSI, generalii Diaconescu - fost ministru de interne, gen. Vătăman - de Vânători de munte, renumitul colonel Tobă denumit 'Hatmanu' şi, din lotul prizonierilor din URSS, care au fost aduşi în 1955, eliberaţi din URSS şi au fost rearestaţi în regimul comunist din România, pe Stănescu şi prietenul şi apropiatul Aurel Gulan.

Realizator: Aţi avut experienţe extraordinare despre care mi-aţi povestit şi mi-aţi arătat nişte scrisori pe care le-aţi primit de la oameni pe care i-aţi îngrijit în închisori pentru că eraţi medic.

Ion Sarion: Într-adevăr, pagina cea mai frumoasă, consider eu, din viaţa mea a fost perioada când am lucrat ca medic, am fost scos la infirmieria din Gherla, unde au fost aduşi, prin desfiinţarea închisorilor Făgăraş, unde erau deţinuţi poliţiştii şi SSI-iştii, şi închisoarea de la Caransebeş, unde era înalta trădare, şi au fost toţi aduşi la Gherla, unde s-a improvizat un fel de spital de refacere. Şi am aşa am fost scoşi, majoritatea aveam studii medicale, între care tot lotul Spitalului Militar Constanţa, împreună cu maiorul Turculeţ, maiorul Stere, colonelul Tatoiu, toate specialităţile erau reprezentate, iar din lotul nostru am fost eu, Gordan Victor, Munteanu Eusebiu. Practic ajutorul nostru era mai mult moral, fiindcă medicamentele erau minime, iar bolnavii erau în stare foarte gravă, de denutriţie, de boli cronice acutizate. Îmi amintesc de generalul Potopenu, fostul ministru al economiei, care suferea de cancer renal şi în '63 s-a făcut referat şi am reuşit să fie scos din inchisoare şi eliberat. Tot la unele din camere unde am acordat asistenţă era generalul Jenescu, Sava Dumitrescu - fost şef al brigăzii anticomuniste din SSI, generalul Diaconescu, fost ministru de Interne, amiralul Măcellariu.

Realizator: Că aţi ajuns la amiralul Macellariu, aţi apucat măcar cu unul dintre ei, atunci când acordaţi asistenţă, să vorbiţi sau erau într-o stare agravată?

Ion Sarion: Erau într-o stare bună. Ce reuşeam şi ce le puteam susţine moralul e că le aducem informaţii despre foştii colegi, foştii camarazi din alte celule pe care ei nu ştiau că sunt şi informaţiile care mai transpirau de la caralii.

Realizator: Este vestită istoria amiralului Macellariu, s-au scris cărţi în care se spune că a supravieţuit chiar mâncând paiele din saltea.

Ion Sarion: Da, posibil, pentru că, de exemplu, în Jilava e un citat scris pe pereţi, scrijelit: "Dacă vrei să supravieţuieşti bagă-ţi paie sub zeghe". L-am cunoscut şi pe vestitul aviator grceeanu.

Realizator: Chiar voiam să vă întreb dacă aţi fost acolo când a fost acea evadare a lotului Greceanu.

Ion Sarion: Mai înainte s-a produs evadarea. El a fost condamnat la moarte, iar ulterior s-a comutat pedeapsa în muncă silnică pe viaţă. Când s-a desfiinţat şi pedeapsa de muncă silnică a rămas cu 25 şi am stat în celulă cu el pe etajul trei din Gherla. Un tip jovial, bun povestitor foarte bun camarad şi care ne întreţinea moralul, fiind un vechi cunoscător al modului de a supravieţui în închisoare.

Realizator: Este o bucurie pentru noi să auzim că aţi cunoscut atâtea personalităţi, şi pe Greceanu, şi pe amiralul Macellariu. Ne-aţi povestit despre Gherla, întorcându-ne acum la perioada din deltă, din Periprava, acolo l-aţi cunoscut pe întemeietorul trupelor de paraşutişti, pe Mihai Ţanţu, o mare figură a istoriei militare româneşti despre care se ştie foarte puţin.

Ion Sarion: Într-adevăr, în anul 1960 am fost adus în lagărul din Grind, în infirmieria din Grind, fiindcă, fiind bolnav, am fost transferat după /.../
Aşa l-am cunoscut pe maiorul Ţanţu, un tip care pentru mine rămâne o figură frumoasă, deşi pentru alţii este o persoană controversată, un tip jovial, ca şi aviatorul Greceanu. Totdeauna săritor să te sprijine, să-ţi împărtăşească din experienţa lui care se făcea util, atât pentru noi, ca deţinuţi, dar şi pentru adeministraţie, în sensul că răspundea la solicitările de munci. Împreună cu el am participat la activităţi de astea, de interior, cum se numea în lagăr, cărat hârdaieş deşi eram foarte tânăr la vremea aceea, mi-a acordat multă atenţie şi consideraţie. În acelaşi timp, pot spune că era un mare povestitor. Ne povestea din tot trecutul lui atât de război, cât şi de penitenciar, ca deţinut. Ce, însă, întodeauna a ocolit, perioada cât a fost în străinătate, după evadare ştim că a ajuns în Franţa, a organizat Serviciul de informaţii al guvernului /.../, în exil, modalitatea prin care a fost iar adus şi băgat în închisoare /.../, dar eu îl consider o persoană de mare încredere şi de sprijin.

Realizator: Aţi avut chiar bucuria să vă întâlniţi după ce va-aţi eliberat, undeva în Gara de Nord, îmi spuneaţi.
Ion Sarion: Da, ne-am reîntâlnit în Gara de Nord. De data asta era un bătrânel mai obosit, nu mai era cel pe care l-am cunoscut în lagăr.

Realizator: Cum vă spunea Mihai Ţanţu când eraţi acolo? Eraţi cel mai tânăr.

Ion Sarion: Ei erau foarte iritaţi de acest mod prin care noi ne adresam unul altuia. De exemplu, domnule colonel, domnule maior. Mi s-a zis domnule doctor deşi eram un tânăr absolvent al Facultăţii de Medicină, dar...

Realizator: Ei erau supăraţi că vă spuneaţi domnule şi nu tovarăşe.

Ion Sarion: Apelativul care era folosit de către ei continuu şi care toată perioada cât am stat în închisoare nu mi s-a spus altfel decât banditule. Banditule - ăsta era apelativul folosit de ei.

Realizator: Uite că v-aţi răzbunat pe soarta asta impusă de comunişti pentru că aţi fost arestat exact înainte de a începe să profesaţi ca medic. Am bucuria să le spun celor care ascultă că şi astăzi dumneavoastră profesaţi, sunteţi medic psihiatru. Faceţi o treabă de care societatea are nevoie.

Ion Sarion: Continui să fiu în activitate, ca medic primar psihiatru, la un spital recunoscut în ţară ca unul dintre spitalele mari de psihiatrie - Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri de Siguranţă Sapoca.

Realizator: Avem foarte puţin timp să vorbim şi cu Mircea Tănase, autorul cărţii despre căpitanul paraşutist Mihail Ţanţu - Faptele, mărturisirea şi osânda unui cavaler. Bună dimineaţa, domnule Tănase.

Mircea Tănase: Bună dimineaţa, dumneavoastră şi radioascultătorilor emisiunii 'Jurnal militar'.

Realizator: Câteva cuvinte, doar, vă rog, pentru că mai avem un minut până în publicitate, despre Mihai Ţanţu, despre ceea ce aţi ascultat şi vă invit într-o emisiune viitoare aici, în direct.

Mihai Tănase: Vă mulţumesc foarte mult şi vreau să vă exprim bucuria pe care o trăiesc constatând interesul pe care dumneavoastră îl acordaţi acestui personaj fabulos şi despre a cărui activitate şi domnul Sarion are cuvinte laudative. Rezumând aş putea spune că Ţanţu a fost un erou şi o victimă a celui de-al Doilea Război Mondial şi a perioadei imediat următoare, o perioadă destul de complexă şi cu consecinţe dintre cele mai dramatice pentru poporul român, mai ales pentru cei care nu au acceptat sub nicio formă ocupaţia sovietică şi regimul comunist impus de aceasta. Cazurile invitatului dumneavoastră şi a celor pe care domnul doctor îi aminteşte, printre care şi Ţanţu sunt într-adevăr edificatoare. Eu am scris în anul 2005 o carte despre faptele şi calvarul lui Ţanţu, la îndemnul unui dintre subordonaţii săi, care l-au venerat la fel ca aproape toţi cei care l-au cunoscut. Constat însă că mai sunt multe de aflat şi, pentru mine, sincer vă spun, constituie o provocare de cercetare şi, de ce nu, poate o nouă carte pe acest subiect.

Realizator: Mulţumesc, domnule Tănase! Ne vedem în direct într-una din dimineţile zilelor de sâmbătă. Atât pentru astăzi la 'Jurnal militar'. Cristian Dumitraşcu sunt, vă salut regulamentar!