Emisiunea Jurnal Militar din 16.09.2017
Tabara de Pregatire Militara de Baza a studentilor din anul I ai AFT, Deschiderea anului de invatamant la Colegiul Naitonal Militar Tudor Vlaidmirescu din Craiova
Articol de Cristian Dumitraşcu, 19 Septembrie 2017, 13:28
Bună dimineaţa! Un rezumat al săptămânii, din punctul de vedere al actualităţii militare. Precum spuneam, din păcate, sunt 14 ani bătuţi pe muchie de când, în premieră după cel de-Al Doilea Război Mondial, Armata Română avea să piardă pe câmpul de luptă, în zona de război, primii militari. Cădeau atunci pe câmpul de luptă, într-o localitate numită Spin Puldac, Iosif Silviu Fogoraşi şi Mihai Samoilă. De atunci, doar în 2004 şi 2015 nu am avut niciun militar căzut la datorie, în rest, în fiecare an au murit în Afganistan militari români. Luna septembrie, în fine, şi toamna sunt perioade cu frecvenţe mari de atacuri, iar dacă vorbim de un an negru, acesta a fost cu siguranţă anul 2010, când au căzut nu mai puţin de 6 militari în Afganistan. Iată că ieri, noi, românii din ţară, am aflat cu înfrigurare despre un atac împotriva militarilor români din zona Kandahar şi am sperat până în ultima clipă să nu aflăm că acel militar care a fost grav rănit, dintre cei trei care au fost răniţi, a pierdut lupta cu viaţa. Din păcate, caporalul Mădălin Stoica s-a stins din viaţă ieri, vineri, 15 septembrie, în urma unui atac asupra unei patrule româneşti care executa o misiune în regiunea Kandahar în Afganistan. Militarul de 41 de ani era căsătorit, avea un copil, era la prima misiune în teatrele de operaţii şi era angajat al Ministerului Apărării Naţionale din anul 2002. Au fost în acelaşi incident răniţi şi caporalul Ionel Buzea şi fruntaşul Ionel Toma, cărora le dorim însănătoşire grabnică. Iar acum, la telefon se află purtătorul de cuvânt al MApN, colonelul Florin Jipa. Dacă ne auziţi, domnule Florin Jipa, bună dimineaţa!
AUDIO: Emisiunea Jurnal Militar din 16.09.2017
Florin Jipa: Bună dimineaţa!
Realizator: Care sunt veştile de acum din Afganistan, ce se întâmplă acum cu cei doi militari răniţi?
Florin Jipa: În primul rând, vreau să vă spun că s-a adeverit încă o dată că misiunea de a fi militar nu este nici una uşoară, nici una lipsită de riscuri şi cum spuneai şi tu, de când suntem în misiuni externe, 29 de militari şi-au pierdut viaţa şi aproximativ 190 au fost răniţi. Din fericire, veştile pentru cei doi militari care au fost răniţi sunt mai bune, starea lor este stabilă, iar din ultimele informaţii, rănile primite nu le pun viaţa în pericol.
Realizator: Da, din fericire pentru militarii noştri, acolo, în Kandahar, am fost anul trecut şi am văzut, este un spital militar extraordinar, foarte bine dotat, să sperăm că lucrurile vor evolua pozitiv. Ne puteţi spune câteva cuvinte despre ce s-a întâmplat ieri, pentru opinia publică? Cum a fost acest atac şi cum de s-a ajuns aici?
Florin Jipa: Militarii se aflau într-un convoi de patru autovehicule de tip MRAP, Mine Resistant Ambush Protected, sunt maşini special construite pentru a face faţă atacurilor cu dispozitive explozive, când un alt autovehicul capcană a intrat în blindatul lor, în a treia maşină. În urma exploziei, maşina s-a răsturnat, în maşină erau şase militari, trei dintre ei au fost răniţi, au primit îngrijiri medicale la faţa locului, după care au fost evacuaţi de un elicopter la spitalul de care aminteai mai devreme, din Kandahar. Ceilalţi trei militari din acel echipaj - era format din şase militari - cu toate că au trecut peste şocul exploziei şi peste răni minore, au rămas la faţa locului, au participat la securizarea zonei şi au depus toate eforturile pentru a-i ajuta pe camarazii lor care aveau nevoie.
Realizator: Vă mulţumim foarte mult pentru aceste ştiri de ultimă oră de acolo din Kandahar. Vă propun, împreună cu ascultătorii Radio România Actualităţi, să ascultăm un interviu care, iată, nu se poate spune că din fericire sau din nefericire a fost realizat de Ilie Pintea, colegul nostru, chiar acum câteva zile, când a fost în Afganistan. Aşadar, ne luăm rămas bun de la Mădălin Stoica şi ascultăm ultimul interviu realizat de Ilie Pintea.
*
Mădălin Stoica: Caporal Stoica Mădălin, sanitar. Acord primul ajutor şi suport medical plutonului în timpul misiunii. Până acum nu a fost nevoie de a acorda primul ajutor, pentru că lucrurile au mers foarte bine şi nu am avut probleme pe timpul misiunii, dar în momentul când va fi nevoie, sunt pregătit să acord primul ajutor şi suport medical pentru întreg plutonul. Am urmat cursurile şcolii postliceale şi cursurile de combat medic împreună cu partenerii americani.
Reporter: Asta înseamnă că eşti pregătit pentru a interveni altfel decât sanitarii din forţa civilă?
Mădălin Stoica: Da, traumatisme, hemoragii masive, tot ce ţine în urma exploziilor şi traumelor survenite din pricina /.../ şi sub presiunea focului inamic şi timpului, dar împreună cu colegii şi cu cei doi CRS-işti pe care îi am, sper să nu fie probleme în a acorda primul ajutor şi a da speranţă de viaţă celui care este traumatizat.
Reporter: Şi pe lângă echipamentul ăsta pe care îl vedem pe tine, bănuiesc că ai şi o trusă medicală...
Mădălin Stoica: Trusa medicală este în spatele meu, conţine soluţii perfuzabile, feşe, turnicheţi pentru oprirea hemoragiilor...
Reporter: E o greutate în plus, dar poate cea mai importantă.
Mădălin Stoica: Da, este cea mai importantă pentru a asigura suportul medical pe timpul misiunii, pentru că materialele sunt restrânse. Eu am mereu sprijin din partea colegilor. În general am un coleg care îmi supraveghează spatele. Nu cobor niciodată singur, mi se asigură perimetrul, după care intervin şi cer suport medical pentru evacuare.
*
Realizator: Acest cântec al băieţilor de la Poesis, "Bătălia s-a sfârşit". Doar cu câteva zile înainte de atacul din Kandahar despre care am vorbit mai devreme cu dl Florin Jipa a fost realizat reportajul pe care vă invit să îl ascultaţi în minutele următoare, despre întoarcerea militarilor care au fost în misiune exact înaintea focşănenilor şi care s-au întors cu bine toţi acasă. Este vorba despre militarii Elementului Naţional de Sprijin, rotaţia a 5-a. Miercuri a avut loc în Bucureşti ceremonia de repatriere, moment încărcat de emoţie, unde au fost prezente şi familiile militarilor. Comandantul detaşamentului este lt-col Dan Corbu.
Dan Corbu: Misiunea de bază este de a acorda sprijin logistic de linia a III-a tuturor structurilor şi persoanelor participante în teatrul de operaţii Afganistan. Am acoradt mentenanţă tuturor autostaţiilor MRAP - este un număr foarte mare. Niciodată structurile participante, în speţă Batalionul 151 Infanterie, nu a avut un procent sub 90% a stării de operativitate. Am pus la dispoziţie servicii complete de campanie, am asigurat tranzitul de personal şi materiale în baza Khafj şi nu în ultimul rând am relaţionat foarte bine cu partenerii americani, identificând acele surse de aprovizionare cu tehnică şi materiale necesare structurilor româneşti în teatrele de operaţii.
Reporter: Bine aţi revenit acasă.
-: Bine v-am găsit. Căpitan Grigorescu, ofiţer III pentru /..../ servciilor de campanie.
Reporter: Ai trei ani? Şi cum te cheamă?
-: Ilinca.
Reporter: Sunteţi la cea de-a doua misiune, da?
-: A doua, da.
Reporter: Şi cum au fost aceste şase luni?
-: Mult mai greu decât prima.
Reporter: De ce?
-: Prinţesa, asta a fost. Greutăţile misiunii nu au fost...depărtarea de asta mică.
Reporter: Nu se mai dezlipeşte de dvs.
-: Nu.
-: E bine că a trecut, că s-a reîntors cu bine. Ne vom relua acum în întregime toate obiceiurile noastre familiale şi sper că, cu căldură şi cu iubire, să depăşim tot ce n-am putut poate în perioada asta şi sper să recuperăm...
-: Smântânica; este singurul nepot care îl am şi era plecat /..../ şi avea şi copil atunci şi mi-a fost foarte greu şi mi-e greu şi acum, că încă nu l-am drăgălit atât de tare. Stau cu ei, eu am grijă de strănepoată.
Reporter: Aţi gătit ceva?
-: O, cum să nu. Păi i-am făcut sarmale, i-am făcut budincă, i-am făcut chifteluţe, salată de vinete, a avut bunica grijă.
*
Realizator: Da, un reportaj emoţionant de la întoarcerea militarilor care au fost în misiune în Afganistan până acum câteva zile. Şi la Braşov a avut loc un ceremonial militar, de data aceasta de plecare în misiune a Batalionului 229 Apărare Antiaeriană "Piatra Craiului". Sunt 120 de militari care au în dotare tunuri antiaeriene calibrul 35 mm, Oerlikon; vor fi dislocaţi în Polonia între septembrie 2017 şi martie 2018, vor face parte din grupul de luptă al NATO condus de SUA, având misiunea de a asigura prezenţa înaintată şi consolidată în sistem rotaţional în nord-estul Alianţei, pentru descurajarea oricărei potenţiale agresiuni, în conformitate cu măsurile adoptate în cadrul summitului de la Varşovia. Militarii din Braşov îi vor înlocui pe colegii din Batalionul 205 Apărare Antiaeriană "General Gheorghe Pârvulescu" de la Craiova, care au executat o misiune de şase luni acolo.
Lt-col Robert Ştefan Godri, comandant batalion: După o lungă perioadă de pregătire, lungă însemnând trei luni de zile, am parcurs toate etapele şi am îndeplinit toate obiectivele stabilite prin plan pentru pregătirea militarilor. Pregătirea lor a fost încununată cu succes şi apreciată ca atare de către comisia de evaluare finală, în urma activităţii dsfăşurate în poligonul de la Capul Midia, care s-a concretizat prin evaluarea acţională. Calificativele obţinute au fost "foarte bine", ceea ce încununează cu succes activitatea militarilor şi denotă faptul că ei sunt pregătiţi să îndeplinească orice misiune, să facă faţă oricăror provocări. Este prima misiune pentru Batalionul 228 Apărare Antiaeriană. Activitatea în Polonia va consta în exerciţii în comun cu partenerul american şi cu ceilalţi parteneri de coaliţie dislocaţi, în vederea întăririi prezenţei consolidate în zonă.
*
Realizator: Continuăm cu un exerciţiu care s-a desfăşurat în poligonul Orpholo, din Georgia. Acolo, un detaşament format din 45 de militari ai Forţelor Terestre Române din Batalionul 911 "Capidava" a încheiat exerciţiul multinaţional "Agile Spirit-17". Ofiţerul cu informarea şi relaţiile publice la Brigada 9 Mecanizată "Mărăşeşti", locotenentul Mirela Gheorghe, a transmis prin telefon.
Locotenent Mirela Gheorghe: În această săptămână, militarii români au urmat un program intens de pregătire, în două locaţii din Georgia, în poligonul Orpholo şi în oraşul Akhaltsikhe. Exerciţiul a cuprins două secvenţe de instruire, astfel că în perioada 3-10 septembrie, şapte dintre militarii români au participat la exerciţiul de comandament care s-a desfăşurat în două faze, una de planificare, cealaltă de executare, în oraşul Akhaltsikhe. În paralel, în poligonul Orpholo, peste 1.000 de militari din şapte state s-au antrenat pentru a executa un exerciţiu tactic cu trageri de luptă, de tipul FTX. Antrenamentele comune au fost complexe. S-a reuşit o cooperare foarte bună între cele şapte naţiuni. Astfel, în cadrul exerciţiilor tactice s-au exersat cu succes proceduri de comandă şi control la nivel de subunitate. Nivelul ridicat de pregătire al militarilor dobrogeni, dobândit pe timpul participării la exerciţii naţionale şi internaţionale, cât şi în teatrele de operaţii, s-a putut observa pe timpul antrenamentelor. O bună parte dintre militarii Brigăzii 9 Mecanizate "Mărăşeşti" participanţi la acst exerciţiu aparţin Batalionului 911 Infanterie "Capidava". Aceştia au experienţa participării la misiuni în teatrele de operaţii din Irak, Kosovo şi Afganistan. Mai trebuie să adaug că luni, 11 septembrie, comandantul Diviziei 2 Infanterie "Getica", general de brigadă Vlad Gheorghiţă, a fost prezent în poligonul Orpholo, în cadrul Zilei Distinşilor Vizitatori a exerciţiului. Acesta a oferit o plachetă comandantului detaşamentului românesc, locotenent-colonel Gheorghe Gherghe, şi au fost felicitaţi, totodată, toţi militarii pentru modul profesionist în care militarii români şi-au executat misiunea.
Realizator: Aceasta a fost partea de actualitate militară, de instrucţie, de aplicaţii din emisiunea noastră. Acum mergem uşor către învăţământ, pentru că este septembrie. Chiar dacă anul universitar se deschide la începutul lui octombrie, studenţii academiilor militare au ajuns în cazări unde au început instrucţia. Cum este acomodarea cu rigorile militare pentru bobocii Academiei Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu", din Sibiu, aflăm din reportajul realizat de Vali Rupa.
-: Sunt locotenent colonel /.../ Batalionul 1 Studenţi, din Academia Forţelor Terestre. Pregătesc armele luptătoare. Evident, există o diferenţă între cei care au absolvit colegiile militare faţă de cei veniţi din viaţa civilă, dar cu sprijin şi ajutor, până la final, toţi trebuie să fie aduşi la acelaşi numitor comun. Am avut şi zile însorite luni, după care a venit şi ploaia - este speficică vieţii militare. Le-am transmis că meseria de militar nu este uşoară, să strângă din dinţi, să fie uniţi, toţi pentru unul, unul pentru toţi şi să rămână cu moralul ridicat, pentru că numai aşa vor ajunge să treacă finish-ul.
-: Sunt căpitan Voicu Liviu Iustinian, comandantul studenţilor din anul I. Programul de instrucţie este structurat pe patru module, de 100 de minute. Se desfăşoară până la masa de prânz, raportul companiei şi apoi activităţile care ţin de întreţinerea armamentului, întreţinerea echipamentului şi a materialelor. După cele şase săptămâni, avem a şaptea săptămână de evaluare şi avem şedinţa de tragere pe timp de noapte, urmând ca după, în prima sâmbătă, să fie depunerea jurământului.
-: Sunt student caporal Roşca Gabriela. Sunt studentă în anul III, Armă Artilerie.
Reporter: Cum e experienţa de la comanda unui pluton?
-: Am făcut şi liceul militar şi am avut şansa de a fi elev gradat în anul IV şi am mai trăit această experienţă, doar că acum e la un nivel puţin mai ridicat. Încerc să mă impun cât de bine pot eu. În anul I, solda este de 144 de lei pentru un student care nu are absolut nicio funcţie, iar şefii de clasă şi comandanţii de grupă au un plus de 120 de lei şi presupune şi puţină muncă. Din moment ce ajungi să fii în partea dreaptă a plutonului, fie că eşti şef de clasă, fie că eşti comandant de grupă, tu ai responsabilitaţi în plus. Să ştii că primeşti încă 120 de lei în plus, pentru un student, contează.
Reporter: Cei aflaţi la începutul unui drum pe care nu oricine este în stare să îl parcurgă, studenţii anului I, sunt încrezători./fmihoc
-: Sunt student Solcan Teodor Simon, sunt absolvent al Colegiului Naţional Militar "Ştefan cel Mare" din Câmpulung Moldovenesc. Ştiam foarte bine ce mă aşteaptă. Am luat-o ca pe o provocare şi sunt convins că nu o să regret decizia luată. Într-adevăr, în această instituţie, chiar se execută un program mai dur de instrucţie, deoarece vom deveni nişte ofiţeri de comandă şi este necesar.
-: Mă numesc Ţîmpu Ana. Am terminat un liceu teoretic în Bucureşti. Nu am fost obişnuită cu acest program înainte, dar consider a fi o provocare. Sunt încadrată la arma Infanterie. Mi-a plăcut să fac parte dintr-un colectiv. Faptul că există camaraderie, ne sprijinim. Mă aşteptam să fie greu, mă aşteptam să fie dur, dar nu sunt dezamăgită, din contră, mă ambiţionează să merg mai departe şi să surmontez toate provocările şi problemele.
Realizator: Dacă studenţii de la /.../ şi ceilalţi, din toată ţara, sunt doar în perioada de instrucţie, anul universitar nu a început, în ceea ce priveşte liceele, colegiile militare, lucrurile stau altfel. Şi în şcolile de maiştri militari şi subofiţeri ale Ministerului Apărării Naţionale au avut loc luni ceremonii de deschidere, şi la Piteşti, vă spuneam, şi la Breaza, şi la Câmpulung Moldovenesc, dar şi la Craiova, acolo unde am fost împreună cu echipa emisiunii de televiziune Pro Patria şi v-am pregătit un reportaj din prima zi de şcoală, de la Craiova.
-: Pelaghia Irina Maria, sunt din clasa a X-a C. Am ales Colegiul Militar din Craiova pentru că mi se pare o provocare faţă de un liceu civil. Mi se pare că ordinea şi disciplina sunt ce îmi doresc eu de la un liceu şi de la un loc de învăţământ. Întotdeauna începutul este foarte greu, dar colegii mei m-au ajutat să trec peste toate greutăţile. Suntem foarte uniţi şi nu ne lăsăm niciodată.
-: Sunt elev Curea Maria Teodora, din clasa a IX-a A. Vreau să dau dovadă de seriozitate, căci aici putem să ne construim uşor un viitor, dacă suntem serioşi. Cu cât mai multă încredere, voi învăţa. Am ales acest colegiu deoarece după ce vom absolvi, vom putea avea o carieră asigurată, faţă de mediul civil. Sincer, îmi place. Nu am în familie militari. Mie îmi este foarte greu să mă obişnuiesc cu programul, până... trezirea. Dar poate să devină o obişnuinţă.
-: Numele meu este Doina Alina Răbica şi sunt elev fruntaş în clasa a X-a A. Am participat anul trecut la o serie de concursuri pe debate, pe antreprenoriale şi de istoria şi tradiţiile romilor. A fost intens, deoarece a trebuit să învăţ suplimentar, pentru că aceste materii nu se predau în licee, mai ales într-un liceu militar, dar m-am descurcat, a fost ca o pauză, să spun aşa, de la viaţa cotidiană a liceului militar. Mă gândesc să merg la Academia Tehnică Militară de la Bucureşti, dar încă nu mă grăbesc să trag o concluzie încă de la începutul clasei a X-a.
-: Elev caporal Vlad Cezara din clasa a XI-a A. Practic sport, karate şi prin acest sport am obţinut medalii, premii, la concursuri naţionale şi internaţionale. Am fost campioană naţională cu echipa, la junioare, locul II la kata, la fază naţională şi la Campionatul European de anul trecut am obţinut locul III, tot cu echipa. Am ales această carieră pentru că se aseamănă cu sportul pe care îl practic şi îmi place mult.
Realizator: Aceasta a fost ediţia de astăzi, 16 septembrie 2017, a "Jurnalului militar".
Sunt Cristian Dumitraşcu, vă salut regulamentar, ca de obicei!